|
Campania ,,Dăruind vei dobândi!” derulată de Centrul Diecezan Caritas Iaşi a intrat deja în tradiţia evenimentelor destinate atragerii de fonduri din comunitate. Intrăm, cu ajutorul dumneavoastră în al patrulea an de derulare a acestei campanii an în care urmărim în continuare două obiective principale:
1. Sensibilizarea comunităţii
2. Strângere de fonduri din comunitate
1. Ne-am propus în primul rând să informăm şi în acelaşi timp să sensibilizăm comunitatea ieşeană asupra situaţiei dificile a copiilor care provin din familii cu probleme sociale şi financiare grave - beneficiari ai programelor Centrului Diecezan Caritas Iasi. Există încă, în România „europeană”, familii care nu pot asigura copiilor necesarul de hrană zilnic, rechizitele şi dotarea necesară pentru şcoală sau care nu pot le pot aduce un zâmbet pe faţă printr-un singur cadou într-o zi de sărbătoare.
2. Al doilea obiectiv este de a strânge fonduri pentru cei 400 de copii care provin din familii cu probleme sociale şi financiare - beneficiari ai programelor Centrului Diecezan Caritas Iasi.
Fondurile colectate cu ajutorul dumneavoastră vor fi utilizate pentru:
- Sprijinirea familiilor aflate în dificultate în achiziţionarea necesarului şcolar al copiilor
- Constituirea unui fond pentru cadouri care să marcheze sărbătorile importante din viaţa unui copil: Crăciun, Paşte, 1 Iunie
Ştim că împreună cu dumneavoastră, donatorii, putem să redăm copiilor cărora ne adresăm posibilitatea de a trăi aşa cum se cuvine. Am demarat campania „Dăruind vei dobândi!” cu gândul firesc şi profund că cele mai mari bucurii în viaţă trebuie să le aibă copiii. Din nefericire, în Moldova, am identificat peste 1000 de copii în familii sărace, copii cu dizabilităţi fizice sau familii care au avut de suferit de pe urma inundaţiilor. Aceşti copii nu întrezăresc bucuria sărbătorilor sau a începutului de an şcolar.
Noi împreună cu Dumneavoastră, avem puterea materială şi spirituală să le întindem mâna şi să le oferim acel zâmbet pe care încercările vieţii l-au răpit prea curând!
În cazul în care veţi doriţi să sprijiniţi iniţiativele acestei campanii, materializând un gest caritabil, vă stăm la dispoziţia dumneavoastră cu detalii suplimentare! Ne puteţi găsi la sediul aflat pe Str. Sărărie 134, sau prin celelalte modalităţi de contact indicate pe site. De asemenea veţi putea găsi în paginile site-ului indicaţii despre modalităţile efective în care puteţi ajuta copii sprijiniţi prin campania ,,Dăruind vei dobândi!”
Vă mulţumim!
Claudiu Petrina
Coordonator campanie
|