Astazi: Duminica, 5 Septembrie 2010

Distributie Schineni


Centrul Diecezan Caritas a continuat şirul de distribuţii pentru ca sinistraţii din Schineni de această dată, să poată avea căldura căminelor necesară pentru această perioadă a anului.

Ca în Buruieneşti, beneficiarii au fost selectaţi în urma anchetelor sociale efectuate de asistenţi sociali trimişi de Caritas, care au mers din casă în casă şi au chestionat toate familiile afectate de inundaţii.

În data de 18 noiembrie, Caritas Iaşi şi Roman şi-au unit forţele şi au distribuit unui număr de 51 de familii sobe, alimente, lenjerie şi prosoape. Acestea sunt familii numeroase şi bătrâni cu venituri foarte mici, dar şi persoane cu handicap.

Pentru ca la primăvară sinistraţii să poată începe şi munca câmpului, joi, 20 noiembrie am implementat un program agricol unui număr de 90 de familii. Aceste familii au primit un set de unelte (2 hârleţe, 2 sape, 1 lopată şi o greblă), un pachet cu seminţe pentru legume, un sac cu fertilizator pentru pământ, dar şi pături.

Mulţumim finanţatorilor noştri că au făcut posibile aceste distribuirii şi în special voluntarilor care ne-au ajutat la împărţirea acestor lucruri.

Un gand special de multumire adresam colaboratorilor din Schineni, parintele paroh Bulai Valentin dar si surorilor de la Congregatia Surorile Sfintei Maria Magdalena Postel, al căror ajutor a fost de nepreţuit.Împreună am colaborat pentru a ajuta persoanele care aveau cea mai mare nevoie atat de ajutoare materiale cat şi de un sfat sau o vorbă bună.

Monica Baraboi, Asistent social







Arta de a spune NU Sărăciei - [64] accesari
Caritas nu uită de sinistraţi - [64] accesari

Tineri tâmplari între finaluri şi începuturi - [68] accesari
Campania Zero Sărăcie- Acţionează Acum! la Cacica - [86] accesari
Grădiniţa "Surorile Providenţei" din Iaşi scoate la concurs trei posturi de educatoare. - [127] accesari
Vacanta la bunicii de la CID Husi - [147] accesari

Centrul Diecezan Caritas Iasi