Astazi: Duminica, 5 Septembrie 2010

Final de vacanţă într-o tabără de vis


 

Închide ochii şi gândeşte-te la un tărâm de poveste, unde iarba este tot timpul verde şi proaspătă iar apa izvoarelor este tot timpul rece şi numai bună de băut. Un loc în care locuiesc doar cei care preţuiesc resursele.

 

În acest tărâm de vis au avut ocazia de a petrece sfârşitul vacanţei, mai exact în perioada 6- 11 septembrie, cinci copii ce provin din medii defavorizate, beneficiari ai Biroului De Asistenţă Socială Caritas Iaşi. Copii au participat la o tabără numită Ţara lui Andrei în staţiunea Durău, Judeţul Neamţ, pe versantul de nord- vest al Masivului Ceahlău, unde au învăţat ce înseamnă respectul faţă de mediu şi faţă de natură!

 

Tabăra din Ţara lui Andrei este un proiect de responsabilitate socială iniţiat de Petrom în anul 2008, destinat copiilor dornici de a ajuta la construirea unui viitor mai bun. Pe parcursul taberei de aproape o săptămână copii au fost asistaţi de formatori, voluntari şi personal specializat care au avut o contribuţie extrem de importantă în această experienţă pe care au trăit-o copii.

 

Pe 11 septembrie s-a încheiat aventura micilor ecologişti în Tabăra din Ţara lui Andrei. Micii eroi au fost nevoiţi să salveze cele patru spirite ale universului: Apă, Aer, Pământ şi Foc. Aici au trecut prin încercări dificile: au învăţat să tragă cu arcul, au zburat cu tiroliana şi s-au transformat în jurnalişti, pentru ca mesajul Ţării lui Andrei să meargă cât mai departe. Spiritul de echipă şi imaginaţia i-au ajutat pe copii să treacă cu bine peste taote probele, iar la final, toţi participanţii au devenit cetăţeni de onoare ai Ţării lui Andrei şi au plecat spre casă cu multe amintiri frumoase şi prieteni noi!

 La finalul aventurii, ei au promis să ducă mai departe toate lucrurile frumoase pe care le-au învăţat în tabără: să fie responsabili faţă de mediu şi comunitate!

 “Aveţi grijă de spiritele naturii şi spiritele naturii vor avea grijă de voi!”

“Am învăţat lucruri noi şi interesante, ne-am distrat şi ne-am făcut foarte mulţi prieteni!” (Andrei,11 ani)“Îmi doresc să merg şi la anul viitor pentru că mi-au plăcut foarte mult jocurile din natură”! (Dana, 10 ani)

Loredana Bişoc, asistent social Biroul de Asistenţă Socială Caritas





Arta de a spune NU Sărăciei - [64] accesari
Caritas nu uită de sinistraţi - [64] accesari

Tineri tâmplari între finaluri şi începuturi - [68] accesari
Campania Zero Sărăcie- Acţionează Acum! la Cacica - [86] accesari
Grădiniţa "Surorile Providenţei" din Iaşi scoate la concurs trei posturi de educatoare. - [127] accesari
Vacanta la bunicii de la CID Husi - [147] accesari

Centrul Diecezan Caritas Iasi