Societate sau economie?
Oamenii sunt constrânşi să trăiască împreună. Nevoile de supravieţuire ca şi tendinţele de emancipare îi pun în faţa unor alegeri dramatice în care intră în conflict aspiraţiile, educaţia, religia, precum şi propriile capacităţi profesionale. La rândul lor cultura, politica, societatea în fine, au căutat să alcătuiască un model pe care membrii societăţii să-l urmeze.
Există unii care spun că nu există societate; ci doar persoane, indivizi. Societatea este o ficţiune. Individul este cel care, prin acţiunile sale, modelează existenţa sa şi a celor din jurul său. Aceasta este definiţia concepţiei liberale în esenţa sa. Singurul loc unde societatea se manifestă în ansamblul său, este piaţa, care prin interacţiunea cererii şi ofertei indivizilor reglează dezechilibrele. Aşadar, „mâna invizibilă a pieţii” care ne călăuzeşte prin viaţă.
Dar ce se găseşte la celălalt capăt? Istoricii, filosofii, economiştii ne vorbesc despre „societatea închisă” care izvorăşte din tribalismul care vine din zorii omenirii, continuă sub forme izolate în locuri unde civilizaţia noastră nu a reuşit să pătrundă, dar şi în societăţi care în numele religiei practică discriminarea împotriva femeilor, şi chiar împotriva membrilor altor religii sau naţionalităţi. Au mai existat şi mai există şi alte feluri de societăţi închise. Cele în care se practică reprimarea după criterii rasiale sau politice; pe numele lor nazism sau comunism.
Ţările din vestul Europei sunt confruntate cu o mare dilemă în faţa unei situaţii care nu le mai permite să continue un sistem de asistenţă socială generos ca până acum. Modelul american, bazat pe o puternică iniţiativă privată, şi o redistribuire socială cu ajutorul scutirilor de impozite în beneficiul fundaţiilor şi al altor organizaţii non profit, nu se integrează în viziunea europeană mai etatistă şi mai corporatistă.
Europenii au descoperit în schimb că deşi nu îşi pot permite să menţină un sistem social generos, în timp există metode de a investi altfel banii pentru ca oamenii defavorizaţi de natură sau de viaţă să poată trăi mai bine. Ei au lansat conceptul celui de-al treilea sector, al economiei sociale. Răspund în acest fel unei provocări. Economia şi societatea nu sunt două mulţimi disjuncte deci. Omul nu este prin urmare o fiinţă supusă unei existenţe în planuri paralele, potrivit acestui concept. Există locuri unde oamenii se pot întâlni pentru a colabora, a produce bunuri şi servicii care urmează să fie comercializate.
Aceşti oameni au diverse meserii, niveluri culturale; sunt oameni cu diverse probleme de sănătate, sau perfect sănătoşi. Iar locurile unde lucrează se numesc cooperative, diverse asociaţii şi organizaţii care prestează o mulţime de servicii în folosul comunităţii. De la servicii medicale, îngrijirea familiilor şi persoanelor, turism până la construcţii şi turism.
Acest model de economie socială este posibil pentru că există o mulţime de oameni care nu sunt motivaţi doar de stimulentul financiar, ci şi de dorinţa de a fi împreună cu ceilalţi, de a fi folositor celorlalţi. Iar şansa lor şi a guvernelor ţărilor lor este că se economisesc o mulţime de bani care înainte erau destinaţi îngrijirii unor persoane privite ca invalide, incapabile să muncească, iar acum au intrat pe piaţa muncii într-un mediu social primitor.
Aşadar iată un model care poate să meargă acolo unde prejudecăţile sunt îndepărtate, iar oamenii compatibili sunt liberi să colaboreze.
Este acest model aplicabil şi la noi?