Centrul Diecezan Caritas Iasi

"O nouă învăţătură rostită cu autoritate"
şi Evanghelia Sfântului Marcu prezintă în mod sistematic faptele din viaţa lui Isus din care reiese clar că el nu este doar un om obişnuit. Aceasta este o cronică concisă, în care relatările scurte despre evenimente, exprimând şi opinia auditoriului, surpriza lui, reacţiile, întrebările - toate acestea conducând cititorul la concluzia că Isus este într-adevăr Fiul lui Dumnezeu. Asta e scopul Evangheliei Sf. Marcu, scop scos în evidenţă chiar în prologul evangheliei: "Începutul Evangheliei lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu." Începând cu acest an, în aşa-numita perioadă a timpului de peste an, Evanghelia lui Marcu ne va însoţi permanent, deci este de remarcat modul în care autorul va realiza acest obiectiv.
În fragmentul Evangheliei de astăzi, mai întâi de toate, prezintă faptele în mod simplu, ceea ce s-a întâmplat cu adevărat. Mai întâi locul şi timpul acţiunii - sinagoga din Cafarnaum, Sabatul. Apoi, ceea ce s-a întâmplat: Isus învăţa şi ascultătorii erau uimiţi. Discursul său nu a fost o lecţie învăţată şi expusă, pentru a da explicaţii sau interpretări, dar a fost expunerea concretă şi independentă a adevărului.
Cine nu-şi aduce aminte de anii de şcoală şi de profesori, şi nu ştie cât de uşor este să se facă distincţia între un profesor - meşteşugar, care preda numai lecţii şi dădea din memorie mesajul manualului, și un profesor creativ şi grijuliu, care a înţeles bine şi şi-a asimilat lecţia, şi la ore împărtăşeşte gândurile sale cu elevii.
Iar Isus nici măcar acest lucru nu trebuia să-l facă, pentru că El era conţinutul, el însuşi a fost adevărul, legea, faptele. Cuvântul Său are o putere creatoare, ceea ce a spus el, a venit la viaţă, a devenit realitate. A devenit prin puterea Cuvântului Său. Acestea nu au fost nici trucuri sau coincidenţe accidentale. Isus avea puterea, avea o autoritate autonomă, de la sine, nu de la altcineva. Puterea lui izvora din adevăr.
Cu toţii cunoaştem, cel puţin din filme, oameni înzestraţi cu putere de voinţă şi caracter. Unui astfel de om îi este recunoscută în mod automat autoritatea şi predispune la o supunere voluntară. Aceşti lideri născuţi pot urca cu uşurinţă pe scara puterii, dar cu toate acestea, cineva, în cele din urmă, trebuie să-i stabilească şi să-i aprobe. Autoritatea lui Isus însă a fost absolută: nimeni nu a trebuit să o aprobe sau să o recunoască. Şi acesta este motivul pentru care Isus a stârnit uimire şi teamă în rândul oamenilor şi chiar al duhurilor rele.
Cuvântul ca atare are putere: poate distruge, răni, crea confuzie sau iluzii, poate duce în captivitate, poate infecta ură sau neîncredere. Se poate adăuga, de asemenea, în mod pozitiv cuvântului puterea de a da speranţa, pentru a zidi omul, a-l consolida şi lumina, a-l conduce la adevăr. Ei bine, cred că ştim cele două direcţii posibile ale cuvântului – înrădăcinaţi în adevăr sau o viaţă trăită în minciună.
Cuvântul lui Isus era născut din însuşi adevărul. Toţi cei care au primit acest cuvânt, s-au deschis la primirea adevărului şi puterii lui. Adevărul îl face pe om liber, îl eliberează de iluzii, îi permite să facă alegeri reale, să ia decizii corecte. Adevărul dă omului un sentiment de virtute şi putere: fac ceea ce e nevoie, merg în direcţia cea bună. Cel care este fidel adevărului nu va fi înfrânt, chiar dacă va fi supus violenţei.
Numai că pentru adevăr trebuie să plătim: preţul fidelităţii, mărturiei, atenţiei, renunţarea la anumite lucruri şi uneori chiar preţul de persecuţiei. Dacă nu există suficient curaj pentru a accepta acest adevăr, nu vom fi niciodată complet liberi şi cuvintele noastre vor fi fără putere. Să rămânem mereu atenţi la Isus, la Cuvântul său şi să trăim din el. Amin.

Pr G. Bucur