EVANGHELIA
Cele adunate ale cui vor fi?
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 12,13-21
În acel timp, 13 din mijlocul mulţimii, un om l-a rugat pe Isus: "Învăţătorule, spune fratelui meu să împartă moştenirea cu mine!" 14 Isus i-a răspuns: "Omule, cine m-a pus judecător sau împăciuitor peste voi?" 15 Apoi s-a adresat mulţimii: "Fiţi atenţi şi păziţi-vă de pofta de avere; căci viaţa unui om, oricât de bogat ar fi, nu depinde de averea lui!" 16 Şi le-a spus această parabolă: "Era un om bogat, căruia pământul i-a produs o recoltă bogată. 17 Atunci a început să se frământe: «Ce să fac? N-am unde să-mi adun recolta». 18 În cele din urmă şi-a zis: «Aşa am să fac: am să dărâm hambarele mele şi am să construiesc altele mai mari; acolo îmi voi aduna tot grâul şi toate bunurile. 19 Şi apoi îmi voi spune: Acum ai provizii din belşug pentru mulţi ani. Odihneşte-te, mănâncă, bea şi bucură-te de viaţă!». 20 Dar Dumnezeu i-a spus: «Nebunule! Chiar în această noapte ţi se va cere viaţa înapoi! Şi cele adunate ale cui vor fi?» 21 Aşa se întâmplă cu acela care îşi adună avere, dar nu se îmbogăţeşte în faţa lui Dumnezeu". Cuvântul Domnului
Pentru a predispune mintea si trupul la lectura Evangheliei după Sf. Luca (12,13-21) prima condiţie este de a îndepărta orice prejudecată sau chiar principiu de a interpreta cuvintele rostite de Mântuitorul, altfel riscul este să înţelegem la nivel personal şi să-i dăm un sens care ne place nouă.
Textul biblic luat din Evanghelia după sf. Luca, şi tot capitolul 12 este caracterizat de învăţăminte adresate ucenicilor, iar versetele 13-34 este o invitaţie la a fi liberi de bunurile pământeşti şi încrezători în providenţă.
În primele două versete 13 şi 14 avem un caz la care lui Isus îi este cerut să rezolve o problemă între fraţi, unde moştenirea şi împărţirea acesteia era o chestiune foarte importantă pentru persoanele bine înstărite şi statutul acestora. Deşi existau legi şi Învăţătorii legii care se ocupau de aceste neînţelegeri, răspunsul lui Isus este destul de dur. Totuşi încearcă să dea un răspuns în mod indirect prezentând problema reală în ceea ce priveşte bogăţia.
De câte ori nu întâmpinăm aceleaşi problematici prezentate în Evanghelie unde fraţii au dificultăţi să împartă moştenirea părinţilor, ajungând chiar să se judece ani de zile rupând orice relaţie! Unde ştim că dacă într-adevăr vrem să trăim o unitate perfectă cu Dumnezeu acest lucru se poate întâmpla atunci când suntem în pace cu ceilalţi.
În cazul acesta dacă nu era autoritatea lui Isus să rezolve problema împărţirii moştenirii, era legea care determina acest lucru. Oare nu se întâmplă şi în ziua de azi atunci când vrem să interpretăm după ideile noastre, aplicând criteriile noastre de judecată, să nu ţinem cont de acea iubire faţă de aproapele la care suntem chemaţi de Mântuitorul?
Astfel (v. 15) suntem atenţionaţi asupra riscului de „pofta de avere” ce împietreşte inima omului şi asupra faptului că viaţa omului nu depinde de bogăţii. Cum s-a întâmplat şi omului bogat (v.16) care era preocupat de recolta bogată (v. 17). În loc să „investească” profitul, vrea să ţină totul pentru sine, creându-şi structuri noi şi mai încăpătoare, dărâmându-le pe cele vechi (v. 18).
Este ceva firesc ca cineva să se gândească în acest mod, dar în felul acesta numai un avar se poate caracteriza. ţine totul pentru sine, să fie el bine. nu ţine seama de persoanele care lucrează pentru el, familiile lor, etc. O societate ca să meargă bine are nevoie de persoane care coordonează bine resursele, bogăţiile, şi nu doar pentru scopul propriu, astfel încât să ajungă la toţi, bineînţeles prin munca depusă şi la condiţiile că fiecare îşi îndeplineşte propria misiune.
Fiecare dintre noi depindem de ceilalţi. dacă suntem atenţi la ceea ce se întâmplă într-o perioadă de recesiune, atunci când sunt puţini care deţin resurse, care ar face să stea bine şi la alţii, riscul este a ne pierde şi a pierde sensul bogăţiilor şi de a avea doar bunuri pământeşti. Aşadar, goana după avere îl face pe cel bogat să nu mai fie atent la aproapele său, şi astfel uită sau chiar nu vede ce se întâmplă in jurul său. Acest lucru se întâmplă şi atunci când omul are de toate şi îşi construieşte în jurul său pentru a fi în siguranţă.
Suntem intr-o eră a consumismului si dorinţa de câştig facil care ascunde în faţa omului de azi realitatea şi probleme societăţii în care trăim. Ori de câte ori zicem şi noi: „Acum ai provizii din belşug pentru mulţi ani. Odihneşte-te, mănâncă, bea şi bucură-te de viaţă!” (v.19), pierdem sensul propriu, scopul vieţii pentru care suntem pe acest Pământ şi pentru care am fost creaţi. Omul a fost creat pentru iubire, faţă de sine, faţă de Dumnezeu, creatorul său, dar mai mult pentru iubirea faţă de aproapele.
Egoismul duce la moartea faptelor bune, închiderea în sine, setea de putere şi de a domina peste ceilalţi, dar acest lucru duce şi la moartea iubirii de sine. Omul „Fericit” este alterat de multe ori chiar şi de mijloacele de comunicare: Tv, Radio, cinema, ziare, reviste, şi în final Internetul; chiar prin reclamele care ne sunt propuse, privim o viaţă la care să tindem numai dacă avem anumite lucruri şi dacă le deţinem atunci suntem cineva, altfel spus, o persoana nu există. În alte cuvinte dacă deţii anumite lucruri eşti valoros, de preţ în faţa altora.
Mesajul Evanghelic este cu totul opus acestei mentalităţi, (v.20-21), viaţa omului pe acest pământ este scurtă şi toate bogăţiile adunate pentru sine, în realitate nu rămân veşnice. Omul se zbate să adune multe bogăţii dar cui îi rămân atunci când moliile şi timpul le distrug. În faţa lui Dumnezeu bogăţiile pământeşti nu valorează nimic, dar dacă prin faptele noastre bune, prin viaţa noastră evanghelică urmăndu-L pe Cristos ne adunăm bogăţiile nepieritoare.
Viaţa creştinului trebuie să fie caracterizată de un sens comun de a împărtăşii bunurile pământeşti, ci mai mult, nu pentru un sens filantropic, adică pentru un simplu sentiment uman de milă faţă de aproapele, ci să fie un răspuns la chemarea lui Cristos la iubirea faţă de aproape. O iubire care vine mai întâi de la Dumnezeu şi pe care îl transmitem prin faptele noastre zilnice in familiile noastre, în comunităţile noastre, la locul de muncă, la şcoală etcetera. Astfel putem transforma societatea noastră care înfruntă dezastre naturale, greutăţi, suferinţe, probleme - într-o societate de armonie, de pace, de solidaritate. Unde mesajul evangheliei ajunge la inima omului de azi, şi care se lasă transformat, plăsmuit de cuvântul Divin.