Ascultând mesajul evangheliei duminicii de astăzi, în care îi sărbătorim pe toţi sfinţii, nu putem să nu facem o comparaţie între aceştia şi noi, în faţa acestei atitudini de viaţă.
Oameni au fost şi ei, oameni suntem şi noi. Au ascultat acelaşi Cuvânt al lui Dumnezeu pe care îl ascultăm şi noi. Si aşa mai departe. Si pentru că ii numim sfinţi, înseamnă că au trăit acest program al fericirilor în modul în care Cristos îl expune şi nu în modul lumii de a privi fericirea. Şi de aici, această comparaţie începe să se îndepărteze de expunerea Mântuitorului si să se apropie mai mult de noi, de noi care nu suntem dispuşi să ascultăm programul fericirii cereşti, ci pe acela al fericirii lumeşti.
Pentru fiecare dintre noi, cred că este clar: fericirea este scopul ultim pe care omul îl caută in viaţă: fie că un copil doreşte o bicicletă pentru a fi fericit; fie că un adolescent îşi doreşte un telefon deosebit; fie că o tânără işi doreşte un prieten frumos, deştept şi de ce nu şi cu bani. Fie ca o familie proaspăt întemeiată işi doreşte o casă; fie ca soţii îşi doresc un job cât mai bun; fie ca bătrânii îşi doresc o pensie cât mai mare şi mai lungă; fie că bolnavul doreşte însănătoşirea; fie că aşteptăm concediul sau vacanţa, în toate circumstanţele şi modurile posibile sau imposibile, cuvântul comun care uneşte toate aceste dorinţe este de a ne simţi bine, de a fi fericiţi.
Si bineînţeles nu greşim să dorim să fim fericiţi.
Important este sa înţelegem adevărata fericire si nu cea iluzorie. Toate cele de mai sus exprimate, mai devreme sau mai târziu vor deveni mai puţin importante, de exemplu în faţa bolii. De aceea este greşit să ne punem in viata noastră total in slujba acestor căutări ale fericirii lumeşti.
Cu siguranţă am trăit in viaţa noastră momente in care nu posedam nimic si totuşi aveam o stare de exaltare deosebită. In faţa unui cuvânt bun spus de cineva în ceea ce ne priveşte, în faţa unei note bune la scoală, dar cu siguranţă şi într-o biserică in cadrul unei celebrări deosebite. Nu am posedat nimic material si totuşi parcă toata lumea era a noastră.
Iată adevărata căutare: Cuvântul lui Dumnezeu. De fapt Cristos insusi spune: Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu si toate celelalte vi se vor adăuga. Sau in alt context: Toţi cei care au lăsat în numele meu mama, tata, familie, case… vor primi de o suta de ori mai mult…, nu insa fără prigoane.
Şi cu această afirmaţie ne apropiem din nou de programul lui Cristos: fericiţi cei ce plâng, fericiţi cei flămânzi, fericiţi cei prigoniţi. Cu siguranţă, a ne trăi viaţa total în mod creştinesc, implică in diferite ipostaze plânsul, foamea după dreptate, poate chiar prigoana. Dar numai Dumnezeu este cel care poate umple inima omului în orice circumstanţă. El este cel care a dat tărie martirilor şi mă gândesc aproape de timpurile noastre la episcopii, preoţii sau laicii care au suferit in închisorile comuniste, pe nedrept, din punctul nostru de vedere, si care au reuşit să ne dea o mărturie completa a acestei fericiri sufleteşti, in ciuda suferinţei trupeşti.
Cu siguranţă calendarul este neîncăpător, cele 365 de zile dintr-un an fiind prea puţine pentru a-i numi pe toţi cei care l-au mărturisit pe Cristos. De aceea Biserica ne cheamă în aceasta zi sa-i celebram pe toţi. Si prima lectura de astăzi ne arata că numărul sfinţilor este enorm. Dar chiar daca calendarul este neîncăpător, cu siguranţă Raiul este destul de mare pentru a ne face si noi loc in el. Pentru aceasta, evident, trebuie sa schimbam modul de a vedea scopul nostru in viata si anume modul de înţelegere a fericirii. Abia atunci vom putea să-l căutăm mai presus de orice pe Dumnezeu.
Sfântul Ignaţiu de Loyola, îşi spunea citind vieţile sfinţilor: dacă ei au putut, voi putea şi eu să devin sfânt. Şi a reuşit. Cu siguranţă, dacă ei au putut, vom putea şi noi. Citind şi noi vieţile sfinţilor desigur vom descoperi că nu toţi sfinţii au început cu o viaţă demnă de un fiu al lui Dumnezeu, dar toţi au sfârşit prin a sfinţi acest titlu. Apostolul Ioan ne asigură de această demnitate, în lectura a doua de astăzi. Să luam în serios această demnitate primită la botez, să căutăm să înţelegem cu adevărat fericirea şi astfel, cu toţii să dobândim mântuirea. Amin.

Pr. Gabi Bucur