Centrul Diecezan Caritas Iasi

Ascultând mesajul evangheliei duminicii de astăzi, în care ii sărbătorim pe toţi sfinţii, nu putem sa nu facem o comparaţie intre aceştia si noi, în faţa acestui program de viaţă.
Oameni au fost şi ei, oameni suntem şi noi. Au ascultat acelaşi Cuvânt al lui Dumnezeu pe care îl ascultăm şi noi. Şi aşa mai departe. Şi pentru că îi numim sfinţi, înseamnă că au trăit acest „program” al fericirilor in modul în care Cristos îl expune şi nu în modul lumii de a privi fericirea. Şi de aici, această comparaţie începe să se îndepărteze de expunerea Mântuitorului şi să se apropie mai mult de noi, de noi care nu suntem dispuşi să ascultăm programul fericirii cereşti, ci pe acela al fericirii lumeşti.>br> Pentru fiecare dintre noi, cred că este clar: fericirea este scopul ultim pe care omul î caută in viaţă. Fie că un copil doreşte o bicicletă pentru a fi fericit. Fie că un adolescent îşi doreşte un telefon deosebit, fie că o tânără îşi doreşte un prieten frumos, deştept si de ce nu, şi cu bani,fie că o familie proaspăt întemeiată îşi doreşte o casă, fie că soţii îşi doresc un job cât mai bun, fie că bătrânii îşi doresc o pensie cât mai mare si mai lungă, fie că bolnavul doreşte însănătoşirea, fie că aşteptăm concediul sau vacanţa, în toate circumstanţele şi modurile posibile sau imposibile, cuvântul comun care uneşte toate aceste dorinţe este de a ne simţi bine, de a fi fericiţi.
Si bineînţeles nu greşim să dorim sa fim fericiţi. Important este să înţelegem adevărata fericire şi nu cea iluzorie. Toate cele de mai sus exprimate, mai devreme sau mai târziu vor deveni mai puţin importante, de exemplu in faţa bolii. De aceea este greşit să ne punem in viaţa noastră total in slujba acestor căutări a fericirii lumeşti.
Cu siguranţă am trăit în viaţa noastră momente în care nu posedam nimic şi totuşi aveam o stare de exaltare deosebită. In faţa unui cuvânt bun spus de cineva in ceea ce ne priveşte, in faţa unei note bune la şcoală, dar cu siguranţă şi intr-o biserică in cadrul unei celebrări deosebite. Nu am posedat nimic material si totuşi parca toata lumea era a noastră.
Iată adevărata căutare: Cuvântul lui Dumnezeu. De fapt Cristos însuşi spune: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi toate celelalte vi se vor adăuga”. Sau in alt context: „Toţi cei care au lăsat in numele meu mama, tata, familie, case… vor primi de o suta de ori mai mult…, nu insă fără prigoane”.
Şi cu această afirmaţie ne apropiem din nou de „programul” lui Cristos: fericiţi cei ce plâng, fericiţi cei flămânzi, fericiţi cei prigoniţi. Cu siguranţă, a ne trăi viaţa total în mod creştinesc, implică in diferite ipostaze plânsul, foamea după dreptate, poate chiar prigoana. Dar numai Dumnezeu este cel care poate umple inima omului in orice circumstanţă. El este cel care a dat tărie martirilor şi mă gândesc aproape de timpurile noastre la episcopii, preoţii sau laicii care au suferit în închisorile comuniste, pe nedrept, din punctul nostru de vedere, şi care au reuşit să ne dea o mărturie completa a acestei fericiri sufleteşti, in ciuda suferinţei trupeşti.
Cu siguranţă calendarul este neîncăpător, cele 365 de zile dintr-un an fiind prea puţine pentru a-i numi pe toţi cei care l-au mărturisit pe Cristos. De aceea Biserica ne cheamă în această zi să-i celebram pe toţi. Şi prima lectură de astăzi ne arată că numărul sfinţilor este enorm. Dar chiar dacă calendarul este neîncăpător, cu siguranţă Raiul este destul de mare pentru a ne face şi noi loc în el. Pentru aceasta, evident, trebuie să schimbăm modul de a vedea scopul nostru în viaţă şi anume modul de înţelegere a fericirii. Abia atunci vom putea sa-l căutăm mai presus de orice pe Dumnezeu.
Sfântul Ignaţiu de Loyola, îşi spunea citind vieţile sfinţilor: dacă ei au putut, voi putea şi eu să devin sfânt. Şi a reuşit. Cu siguranţă dacă ei au putut, vom putea şi noi. Citind şi noi vieţile sfinţilor cu siguranţă vom descoperi că nu toţi sfinţii au început cu o viaţă demnă de un fiu al lui Dumnezeu, dar toţi au sfârşit prin a sfinţi acest titlu. Apostolul Ioan ne asigură de aceasta demnitate, în lectura a doua de astăzi. Să luăm în serios această demnitate primită la botez, să căutăm să înţelegem cu adevărat fericirea şi astfel, cu toţii sa dobândim mântuirea. Amin.

Pr. Gabriel Bucur