Centrul Diecezan Caritas Iasi

D.XIV – An A Iubiţi fraţi şi surori, nu este nici o surpriză că Isus se roagă. Surprinzător este că în rugăciunea lui de mulţumire îl laudă pe Tatăl ceresc pentru ceea ce face, dar mai ales se minunează de faptul că îi vede pe copii şi pe cei sărmani, chiar fără cultură că răspund la predica sa. I-a văzut pe cei bogaţi, chiar pe intelectuali cum de multe ori s-au îndepărtat plini de mândrie şi comentând. Însă, când îi vede pe cei simpli ascultând şi convertindu-se, bucuria lui explodează. Între ei sunt unii care îl primesc cu toată simplitatea, care în mod spontan intuiesc că nu pot să înţeleagă totul, dar îl primesc pentru că îşi dau seama că sunt iubiţi şi pentru ei asta contează. În faţa lui Dumnezeu nu se merge înarmat, ca să nu fie riscul de a trece, fără să-şi dea seama, pe lângă cea mai frumoasă întâlnire de care se poate bucura un om, întâlnirea cu Domnul. Celui care-l primeşte în acest mod, Isus îi oferă revelaţiile cele mai mari, cele pe care nimeni nu poate să le cunoască (Mt 11,27) şi care se referă chiar la misterul lui Dumnezeu însuşi.
Chiar mai mult; Dumnezeu le vorbeşte celor care au încredere în el. Cei care nu sunt în ofensivă îl înţeleg mai bine. Oamenii iubesc cu adevărat când acceptă că sunt iubiţi, iar cel care iubeşte primul este Dumnezeu. (1 In 4,10). Dacă noi contestăm, nu vrem să fim sensibili, îl obosim şi pleacă. De multe ori noi complicăm viaţa spirituală. Ne complicăm deşi lucrurile sunt foarte simple.
Câteva exemple ce arată cum deformăm şi reducem realităţile dumnezeieşti din pricina unei credinţe slabe. Ai o problemă, imediat te rogi lui Dumnezeu; în rest mai rar sau în grabă şi cu neatenţie. Este un pericol: poate imediat te spovedeşti, că în rest merge şi aşa. Credinţa îţi face bine, dar, nu ţi se pare că-ţi aduce bucurie, nu te face să cânţi din toate puterile. Când mergi în biserică, de câte ori o faci cu entuziasm şi cânţi cel puţin cât la un concert rock; sau ai emoţii ca la un meci de fotbal, sau îţi vine să sari în sus de bucurie? De câte ori religia nu ai redus-o la reguli pe care poate chiar le consideri ca nişte poveri. Câţi sunt cei care vorbesc despre Dumnezeu şi după ce ies din biserică?
Dacă l-am înţelege cu adevărat pe Isus, dacă i-am primi predica şi pe Duhul său, dacă am fi umili şi simpli, dacă am merge la el fără prejudecăţi, altfel ar fi credinţa noastră. Credinţa vie ne face să cântăm, să dansăm de bucurie, să sărbătorim cu zâmbete, aplaudând în mod spontan, cu entuziasm şi cu multă libertate. Cine merge în biserică în acest mod, o face pentru că se regăseşte, pentru că este ambientul autentic al fericirii, pentru că este în elementul propriu, pentru că primeşte vitalitate, pentru că se regăseşte, pentru că primeşte forţa de a trăi. Credinţa este o experienţă care mă umple de viaţă, care mă face liber, care mă face om adevărat, bărbat şi femeie până în profunzime. Credinţa vie este încredere în Viaţă şi în puterea iubirii. Credinţa vie te face să te deschizi altora, să depăşeşti propriile limite, să mergi dincolo de temeri şi să înfrunţi chiar ceea ce-ţi este frică. Credinţa vie este vibraţie, intensitate, senzaţie de a fi pătruns de fluxul curent al vieţii, de a fi în mâinile mari ale lui Dumnezeu, în centrul universului, unde nimic nu poate să te mai sperie, căci eşti într-un proces sigur de salvare şi înviere.
Credinţa vie pluteşte peste toate căci este călăuzită de Spiritul lui Dumnezeu care pluteşte peste toate şi este dăruit tuturor. Exemple clare sunt sfinţii. Între ei sunt bărbaţi şi femei de orice vârstă şi culoare a pielii, regi şi oameni din popor, învăţaţi şi analfabeţi. Alături de sfinţi sunt şi atâţia alţi creştini care ne-au lăsat mărturii ce ne pot lumina. Unul dintre ei, poetul şi dramaturgul Paul Claudel (1868-1955), care s-a convertit la vârstă adultă, privind la propriul trecut a scris: Fii binecuvântat, Dumnezeul meu, pentru că m-ai eliberat de idoli; fii binecuvântat pentru că m-ai făcut să te ador numai pe tine şi nu pe Osiris sau pe Afrodita, sau dreptatea sau progresul, banul sau umanitatea, legile naturii, arta sau frumuseţea.

Pr. dr. Alois Hîrja