Centrul Diecezan Caritas Iasi

Dumnezeu se îngrijeşte de poporul său

Dumnezeu este păstorul suprem al poporului său; el se îngrijeşte cu gingăşie de aleşii săi şi îi ocroteşte cu dragoste. Isus Cristos, trimisul Tatălui, este dovada grijii deosebite pe care Dumnezeu o are faţă de popor. Fiul lui Dumnezeu îi formează pe ucenici pentru ca la rândul lor să fie păstori după inima sa. Cel care răspunde la chemarea sa numai în El se poate lăuda.
Acesta este o parte din mesajul pe care ni-l transmite Cuvântul lui Dumnezeu, pe care îl proclamăm şi îl primim în această a paisprezecea duminică de peste an.

1. Dumnezeu este păstorul suprem al poporului său
Prima lectură, un fragment din cartea profetului Isaia, scoate în evidenţa grija deosebită pe care Dumnezeu o are faţă de poporul său care numai în El poate găsi adevărata bucurie. Profetul promite poporului că „veţi fi purtaţi în braţele lui şi dezmierdaţi pe genunchii lui”. Este un mesaj plin de consolare şi încurajare întărit de psalmul 22: Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic!
Suntem obişnuiţi cu această imagine a lui Dumnezeu ca şi păstor şi dacă am fi întrebaţi dacă avem nevoie de un păstor, fără îndoială am răspunde afirmativ, deoarece avem nevoie de un conducător, de un apărător, de un sfătuitor. De multe ori, însă, îl confundăm pe Dumnezeu: nu vedem în el un păstor, ci ţarcul, stâna. Când sunt închise în ţarc, oile sunt sub control, nu se pot împrăştia, nu pot face ce doresc. Păstorul însă poartă oile la păşuni verzi, la ape liniştite, le lasă libere, dar veghează mereu asupra lor, le strigă pe nume, se îngrijeşte de fiecare în parte. Acesta este Dumnezeu păstorul suprem: cel care se îngrijeşte de binele şi libertatea poporului său. Am vrea ca Dumnezeu, tocmai pentru că este păstorul nostru, să elimine tot răul din viaţa noastră, să ne dăruiască numai zile fericite, să ne garanteze succesul pe care îl visăm şi îl dorim. Dar Dumnezeu este păstorul şi nu ţarcul, El ştie ce este bine pentru noi, ne ajută să alegem ceea ce este spre folosul nostru, ne asigură libertatea.
Un astfel de Dumnezeu este o consolare în aceste timpuri în care suntem loviţi de criză, de inundaţii şi de atâtea încercări. Dumnezeu ne spune că este stăpânul timpului şi al istoriei şi El face să triumfe binele. El trimite pe însuşi Fiul său pentru a fi bucuria şi mângăierea poporul său.

2. Isus Cristos, trimisul Tatălui, este dovada grijii deosebite pe care Dumnezeu o are faţă de popor

Isus este bunul păstor deoarece misiunea lui este aceea de a conduce poporul în împărăţia Tatălui său. A venit în lume tocmai pentru acest lucru! Sf. Luca, în evanghelia din această duminică, îl prezintă plin de grijă faţă de popor, motiv pentru care îi formează şi îi trimite în misiune pe cei şaptezeci şi doi de ucenici. Cristos a încredinţat apostolilor şi ucenicilor misiunea de a vesti împărăţia lui Dumnezeu, i-a pregătit să fie păstori pentru poporul său. Ucenicii sunt invitaţi să descopere cea mai mare bucurie: „bucuraţi-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri”.
Papa Benedict al XVI-lea a dorit să dedice un an sfintei preoţii tocmai pentru ca păstorii sufletelor să îşi aprofundeze misiunea lor. El spune în scrisoarea adresată preoţilor pentru deschiderea Anului Sfintei Preoţii: «În lumea de astăzi, ca în timpurile grele ale parohului de Ars, este necesar ca preoţii în viaţa şi acţiunea lor să se distingă printr-o puternică mărturie evanghelică. Pe bună dreptate a afirmat Paul al VI-lea: „Omul contemporan ascultă mai cu plăcere pe martori decât pe învăţători, sau dacă-i ascultă pe învăţători, face asta pentru că sunt nişte martori”. Ca să nu se nască un gol existenţial în noi şi să nu fie compromisă eficacitatea slujirii noastre, este necesar să ne întrebăm mereu din nou: „Suntem cu adevărat pătrunşi de cuvântul lui Dumnezeu? Este adevărat că el este hrana din care trăim, mai mult decât sunt pâinea şi lucrurile din lumea aceasta? Îl cunoaştem cu adevărat? Îl iubim? Ne ocupăm în interior de acest cuvânt până acolo încât el să pună realmente o amprentă pe viaţa noastră şi să formeze gândirea noastră?”. După cum Isus i-a chemat pe cei doisprezece să fie cu el (cf. Mc 3,14) şi numai după aceea i-a trimis să predice, tot aşa şi în zilele noastre preoţii sunt chemaţi să asimileze acel „nou stil de viaţă” care a fost inaugurat de Domnul Isus şi a fost însuşit de către apostoli».

Tot Sfântul Părinte se întreba la 25 mai 2006, în timpul călătoriei apostolice în Polonia, ce anume se cere de la preoţi: „De la preoţi, credincioşii aşteaptă un singur lucru: să fie specialişti în a promova întâlnirea omului cu Dumnezeu. Preotului nu i se cere să fie expert în economie, construcţii sau politică. De la el se aşteaptă să fie expert în viaţa spirituală (...). Fiţi autentici în viaţa voastră şi în slujirea voastră! Privind mereu la Cristos, trăiţi o viaţă modestă, solidari cu credincioşii la care sunteţi trimişi. Slujiţi-i pe toţi! Dacă veţi trăi din credinţă, Duhul Sfânt vă va sugera ce va trebui să spuneţi şi cum va trebui să slujiţi.” Acesta este modelul de păstor dorit de Cristos, spre acest model trebuie să tindă preoţii, pentru astfel de preoţi trebuie să se roage credincioşii. Astfel se manifestă unitatea poporului lui Dumnezeu care numai în Domnul trebuie să se laude.

3. Doar Cristos trebuie să fie lauda creştinului
Fragmentul din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Galateni scoate în evidenţă adevărul că, pentru cel care se consideră ucenicul lui Cristos, singura laudă trebuie să fie crucea sa, adică urmarea lui Cristos care comportă renunţare, sacrificiu şi oferire de sine. Cristos, prin moartea şi învierea sa, după cum spune sfântul Paul, a dorit să îi adune laolaltă pe toţi oamenii şi să formeze un singur om nou. Dar, din păcate, omul nu reuşeşte mereu să înţeleagă acest lucru. Imitaţiunea lui Cristos spune astfel: „Astăzi Cristos găseşte mulţi îndrăgostiţi de împărăţia sa, dar puţini gata să îşi ducă crucea. Găseşte mulţi dornici de mângâiere, dar puţini de suferinţă. Mulţi îl urmează pe Cristos până la înmulţirea pâinilor, dar puţini până la momentul în care să bea potirul suferinţei. Mulţi privesc cu veneraţie la minunile sale, puţini acceptă nebunia crucii. Mulţi îl laudă şi îl binecuvântează pe Domnul cât timp primesc mângâiere de la el, dar dacă Cristos se ascunde puţin, cad în tânguiri şi în disperare.”Dumnezeu doreşte să fie păstor doar dacă turma sa nu este revoluţionară, considerând că nu are nevoie de el.

Să înălţăm împreună, păstori şi turmă, rugăciunea sfântului Ioan Maria Vianney, pentru a ne lăsa călăuziţi de păstorul suprem şi de ucenicii pe care el îi trimite:
Te iubesc, Dumnezeu meu, şi unica mea dorinţă este să te iubesc până la ultima suflare a vieţii mele.
Te iubesc, o, Dumnezeu infinit de vrednic de iubire şi doresc cu ardoare mai degrabă să mor iubindu-te decât să trăiesc o singură clipă fără să te iubesc.
Te iubesc, Doamne, şi singurul har pe care ţi-l cer este să te iubesc în veci.
Dumnezeul meu, dacă limba mea nu poate să repete mereu că eu te iubesc, doresc ca inima mea să-ţi repete asta la fiecare respiraţie a mea.
Te iubesc, o, Mântuitorul meu divin, pentru că ai fost răstignit pentru mine; şi pentru că mă ţii răstignit aici pe pământ pentru tine.
Dumnezeul meu, dă-mi harul să mor iubindu-te şi simţind că te iubesc".

Amin.

Pr Felix Roca