„Vegheaţi şi fiţi gata, spune Domnul; căci Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă aşteptaţi !” (Mt.24,42a.44).
Începutul lunii noiembrie, ultima lună a anului liturgic, ne întâmpină cu două date bisericeşti foarte importante pentru viaţa duhovnicească: Solemnitatea tuturor sfinţilor ( 1 noiembrie ) şi comemorarea tuturor credincioşilor răposaţi ( 2 noiembrie, care continuă pe tot parcursul acestei luni ).
Sfinţii, ajunşi deja în bucuria eternă, ne spun în limbajul lor încurajator: Lucraţi sârguincios, susţinuţi de harul Domnului, şi veţi ajunge şi voi aici unde ne aflăm noi, care am luptat şi am învins, urmându-l pe Isus cel răstignit şi înviat. Iar cei din purgator întind braţele spre noi, cerându-ne rugăciuni şi fapte bune prin care să poată fi primiţi mai degrabă în fericirea cerească.
Liturghia cuvântului din această duminică, a 32-a de peste an, ciclul A, ne cheamă să reflectăm cât mai profund la călătoria noastră pământească, de o durată limitată, de care vom fi traşi la răspundere.
În textul evanghelic, alocat acestei liturghii, sfântul apostol şi evanghelist Matei ( 25,1-13 ), ne relatează parabola spusă de Isus ucenicilor săi, despre cele zece fecioare invitate la nuntă.
Începutul banchetului nupţial depinde de sosirea mirilor care, îndeobşte, întârzie chiar foarte mult, în noapte. Invitaţii se pot aştepta la aşa ceva, de aceea, trebuie să fie prevăzători, folosindu-se de mijloacele cuvenite.
Despre cele zece fecioare, în parabolă se spune că numai cinci au fost chibzuite, luându-şi ulei de rezervă pentru candele.
De fapt, mirii au întârziat mult, astfel că a fost necesar să se recurgă la rezervă. Fecioarele nechibzuite care nu şi-au luat ulei de rezervă, au rămas în pană. Nevoite să meargă la negustor pentru a-şi cumpăra, între timp, alaiul de nuntă soseşte, şi numai cei pregătiţi întru totul, au putut să intre în sala banchetului care se desfăşoară cu porţile închise.
Fecioarele nechibzuite, revenite cu întârziere, cu toată insistenţa lor de a fi primite la banchet, au parte de un refuz categoric din partea mirelui:
„Nu vă cunosc !” (v.12b). Ce dezamăgire cumplită !
Concluzia parabolei este exprimată prin avertizarea dumnezeiască: „Vegheaţi, aşadar, căci nu ştiţi nici ziua, nici ceasul !”(v.13).
Vegherea, cerută de Isus, este sinonimă cu înţelepciunea, virtute numaidecât necesară pentru reuşita călătoriei în drum spre patria cerească.
Această înţelepciune, personalizată, este ilustrată în prima lectură a liturghiei, din cartea Înţelepciunii ( 6,13-17 ). Ea este strălucitoare. Cei care o iubesc, o meditează cu plăcere, o caută şi o găsesc (v.13). Ea vine în întâmpinarea celor care o doresc, recomandându-li-se (v.14). Cei statornici în a o căuta, nu regretă, pentru că li se arată, însoţindu-i la tot pasul (v.15). Cine se comportă astfel, este cu adevărat înţelept şi este eliberat de griji.(v.16). Se poate spune că un înţelept este logodit cu Înţelepciunea. Aceasta transpare în psalmul responsorial 62, în continuarea primei lecturi:
R. Sufletul meu e însetat de tine, Doamne, Dumnezeul meu !
Dumnezeule, tu eşti Dumnezeul meu, pe tine te caut dis- de-dimineaţă. Sufletul meu e însetat de tine, pe tine te doreşte trupul meu, ca un pământ pustiu, uscat şi fără apă. R.
Mi-a fost dat să te văd în sanctuarul tău, să văd puterea şi măreţia ta. Bunătatea ta preţuieşte mai mult decât viaţa, de aceea buzele mele te laudă. R.
Te voi binecuvânta în toată viaţa mea şi voi ridica mâinile mele invocând numele tău. Ca şi cum m-aş sătura cu mâncăruri alese, aşa se desfată buzele mele când gura mea te laudă. R.
Mă gândesc la tine în timpul nopţii, ore în şir continui să-ţi vorbesc. Tu eşti ajutorul meu, la umbra aripilor tale tresalt de bucurie. R.
Atitudinea meditativă, religioasă, specifică lunii noiembrie, râvnică în practici de pietate, caritative, în favoarea celor „adormiţi în Domnul”, este întreţinută de cuvintele din scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către tesaloniceni ( 4,13-17 ), text care se foloseşte frecvent în serviciile religioase pentru cei decedaţi: „Căci precum credem că Isus a murit şi a înviat, tot aşa credem că Dumnezeu îi va aduce înapoi, împreună cu Isus, pe cei care au adormit în el” (v.14).
Ne regăsim în gândurile şi îndemnurile exprimate de rugăciunea credincioşilor, după mărturisirea Crezului:
„Domnul Isus ne-a îndemnat la vigilenţă. În rugăciunea noastră, să-i cerem Tatălui darul înţelepciunii, pentru a ne orienta viaţa spre împărăţia promisă de el, spunând: R.Doamne, speranţa noastră, ascultă-ne !
Pentru ca sfânta Biserică a lui Dumnezeu să trezească în toţi dorinţa după împărăţia iubirii pe care Domnul Isus a venit să o instaureze pe pământ. R.
Pentru ca acţiunile formative ale educatorilor, profesorilor, cateheţilor şi animatorilor grupurilor de tineri să aducă roade ale maturizării creştine şi ale credinţei. R.
Pentru ca generaţiile tinere să vadă în Cristos modelul noii omeniri, din care să se inspire pentru marile alegeri ale vieţii. R.
Pentru ca oamenii care se lasă absorbiţi numai de planurile pământeşti să-şi lărgească orizonturile şi să plaseze pe primul loc în existenţă valorile spiritului. R.
Pentru ca fiecare dintre noi să dobândească liniştea spiritului numai prin tendinţa constantă spre slujirea celor care trăiesc alături de noi. R.
Dumnezeule, Tatăl nostru, tu l-ai trimis pe Fiul tău în mijlocul nostru, nu pentru a fi slujit, ci pentru a sluji şi a-şi da viaţa pentru mântuirea oamenilor. Dă-ne harul să trăim şi noi preocupaţi de fraternitate, deschizându-ne liber faţă de cei care se află în nevoie. Aşa te rugăm, prin Cristos, Domnul nostru. Amin.”
Reţinem şi rugăciunea duminicii: Dumnezeule atotputernic şi îndurător,înlătură, cu bunătate, tot ce ne stă împotrivă, ca, eliberaţi de orice povară trupească şi sufletească, să te putem sluji cu toată libertatea. Prin Cristos Domnul nostru. Amin.

P.A.Despinescu