Centrul Diecezan Caritas Iasi

„ Toată făptura va vedea mântuirea lui Dumnezeu” (Lc.3,6).
Luna decembrie este în cea mai mare parte luna Adventului, a sfintei aşteptări, a Celui promis, Mesia, Cuvântul veşnic al Tatălui, Fiul care se întrupează în Maria, fecioara din Nazaret, prin puterea Duhului Sfânt.
Profeţii Vechiului Testament au prevestit evenimentul. Istoria creştină de două milenii îl actualizează an de an, spre reînnoită bucurie spirituală, îndeosebi a creştinilor.
Celebrările vieţii liturgice din acest timp chemă pe creştini la intensificarea vieţii sufleteşti prin participarea matinală la „Rorate”, la purificarea în baia sfintei spovezi, prin împărtăşirea cu sfânt trupul şi sângele Domnului nostru Isus Cristos şi prin fapte de caritate şi, bine înţeles prin întreaga asceză a Postului Crăciun. Toate acestea, în spirit de credinţă, de speranţă şi de iubire.
Liturghia cuvântului din a doua duminică a Adventului are un conţinut bogat în acest sens.
Sfântul evanghelist Luca, în primele şase versete ale capitolului al treilea, ni-l arată pe Ioan Botezătorul, fiul lui Zaharia şi al Elisabetei, care, ascultând de cuvântul Domnului, vine în „toată împrejurimea Iordanului, propovăduind botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor, după cum este scris în cartea profetului Isaia: Glasul celui care strigă în pustiu: Pregătiţi calea Domnului…”(v.v.3-5).
Biserica creştină actualizează an de an chemarea de pregătire a căii Domnului prin convertirea spirituală, descrisă sugestiv prin cuvintele: „orice vale se va umple cu o viaţă bogată în virtuţi, orice munte şi deal se va pleca, printr-o adevărată smerenie, căile strâmbe se vor face netede, printr-o propăşire reală în viaţa creştină în totalitatea ei.
Profetul Baruch, în fragmentul din prima lectură (5,1-9), încurajează pe evreii exilaţi în Babilon, în lumina întoarcerii în ţara lor unde se va reclădi Ierusalimul, centrul religios al poporului ales, care se va chema pentru totdeauna „Pacea dreptăţii” şi „Strălucirea evlaviei”.
Fără îndoială, această încurajare profetică se adresează şi întregului popor al Noii Alianţe, prin opera răscumpărătoare săvârşită de Isus Cristos.
În fragmentul din scrisoarea sa, sfântul apostol Paul, după ce îi salută pe fiii săi sufleteşti pe care îi apreciază pentru participarea lor la propăşirea evangheliei, asigurându-i de rugăciunile sale, pentru ca „iubirea voastră să crească tot mai mult în cunoaştere şi în orice pricepere, ca să puteţi alege cele ce sunt mai de folos, şi ca să fiţi curaţi şi fără poticnire în ziua lui Cristos, plini de roadele dreptăţii care ne vin de la Cristos spre slava şi lauda lui Dumnezeu” (v.v.9-11).
Trăirea realmente creştină a Adventului ca venire în omenire, prin întrupare „la plinirea timpurilor”, a Fiului lui Dumnezeu, prin prezenţa spirituală a lui Isus Cristos, prin har, în sufletul creştin, dar mai cu seamă venirea sa finală „ ca să judece pe cei vii şi pe cei morţi”, toate acestea le avea în vedere sfântul Augustin, adresându-se creştinilor din Hipona, îndemnându-i să mediteze la „cele din urmă”: moartea, judecata şi răsplata, „cu minte senină, cu credinţă puternică şi cu suflet mare”.
Mobilizatoare sunt şi îndemnurile sfântului Anselm : „Hai, curaj, omule, fugi pentru un timp de ocupaţiile tale, eliberează-te puţin de gândurile tale tumultuoase. Îndepărtează acum grijile tale apăsătoare şi lasă deoparte activităţile tale obositoare. Acordă-i o clipă lui Dumnezeu şi odihneşte-te puţin în el…Învaţă-mă, Doamne, să te caut şi arată-te celui care te caută, căci nu pot să te caut, dacă tu nu mă înveţi, şi nici să te găsesc, dacă tu nu te arăţi. Fă să te caut, dorindu-te, şi să te doresc, căutându-te; să te găsesc, iubindu-te, şi să te iubesc, atotputernic şi milostiv, găsindu-te”.
Rugăciunea duminicii: „Dumnezeule atotputernic şi milostiv, dă-ne, te rugăm, harul, ca nici o grijă pământească să nu ne împiedice în drumul nostru spre întâmpinarea Fiului tău, iar cunoaşterea înţelepciunii cereşti să ne facă părtaşi la viaţa lui. Prin Cristos Domnul nostru. Amin”.