Centrul Diecezan Caritas Iasi

„Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi” In. 1.14

Textul sfintei scripturi propus de Biserică pentru Evanghelia din duminica de astăzi - a doua după Crăciun, este prologul evangheliei după sfântul evanghelist Ioan.
Evanghelia după sfântul Ioan, spre deosebire de evangheliile după sinoptici, începe în veşnicie, şi înainte de începutul timpului. Evanghelistul Ioan ne poartă înaintea creaţiei lumii şi a întregii vieţi, în Cuvântul lui Dumnezeu. Suntem popor al veşniciei, născut la începutul planului lui Dumnezeu, şi creaţi pentru viaţa cu Dumnezeu în veşnicie. Acest mare adevăr este lumină pentru noi toţi, pentru că viaţa în Dumnezeu ne va călăuzi întotdeauna în întuneric şi iluminează gândurile noastre cu adevărul său.
Citirea şi meditarea în continuare a textului evanghelic în tăcere ne introduce, ne cufundă în această lume veşnică a lui Dumnezeu; Cuvântul lui Dumnezeu a fost născut copil de o mamă, de o făptură umană; Cuvântul lui Dumnezeu învăluie pământul în veşnicie: „Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi, şi noi am văzut slava lui, slava unicului-născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr”.
Întemeietorul psihoterapiei existenţiale, a logoterapiei, Victor Frankl traduce noţiunea de Logos prin Sens. Logoterapia devine astfel o ştiinţă (terapie) a căutării sensului existenţial, ontologic, aducerea în discuţie a dimensiunii spirituale a omului şi a problematicii sensului. Terapia frankliană se fundamentează tocmai pe aflarea sensului personal, în chiar cele mai dramatice situaţii existenţiale. Victor Frankl în conferinţa sa “Tineretul în căutarea sensului”(1973), combate afirmaţia lui Sigmund Freud conform căruia “dacă un om se îndoieşte cu privire la sau se întreabă care este sensul existenţei sale, înseamnă că este bolnav”. Frankl afirmă “eu nu cred că este într-adevăr bolnav, ci mai degrabă cred că aceasta este o manifestare a faptului că este om! Om cu adevărat! Nici o furnică, nici o albină, nici un animal nu îşi va pune vreodată întrebarea dacă existenţa sa are sau nu un rost, dar omul o face! Este privilegiul său să îi pese ca viaţa lui să aibă sens”. Care este rostul meu pe lumea asta? Ce sens are viaţa mea? Ce sens existenţial pot afla când viaţa mea nu mai are nici un sens? Pare absurd să cauţi un sens tocmai acolo unde totul pare pierdut, unde totul pare un nonsens, în situaţii dramatice, în crize existenţiale profunde, când totul îţi stă împotrivă… Supravieţuitor al lagărelor naziste, Viktor Frankl, la întoarcerea acasă se trezeşte singur pe lume, în puterea vârstei: tânăra lui soţie şi aproape întreaga sa familie ucisă. Cine nu s-ar prăbuşi sufleteşte în vârtejul unei asemenea tragedii? Cu toate acestea, puternica lui credinţă în Dumnezeu l-a întărit şi inspirat, încât asemenea păsării Phoenix, nu numai că „a renăscut din propria-i cenuşă”, dar a şi dat sens şi speranţă atâtor conştiinţe aflate pe culmile disperării, întemeindu-şi şcoala sa de psihoterapie tocmai pe problematica sensului existenţial. În cartea sa “Man's search for meaning”, Frankl mărturiseşte: „Într-o zi, după eliberarea mea, m-am plimbat pe câmpia înflorită, mult, mult de tot, înspre târguşorul cel mai apropiat de lagăr. Ciocârliile se avântau spre cer şi le ascultam trilurile vesele. Nu era ţipenie de om cât vedeai cu ochii. Nu era nimic altceva decât pământul şi cerul nesfârşit şi bucuria ciocârliilor şi nemărginirea spaţiului. M-am oprit, am privit în jur, şi în sus, spre cer, şi am căzut în genunchi. În clipa aceea nu mai ştiam de mine şi de lumea din jur – un singur lucru era prezent în mintea mea – mereu acelaşi: „Am strigat către Domnul din închisoarea mea strâmtă şi El mi-a răspuns în nemărginirea spaţiului”. Cât de mult am stat îngenuncheat şi am repetat aceste cuvinte, mintea mea nu-şi poate aduce aminte… Dar ştiu că în ziua aceea, în ceasul acela, am început o viaţă nouă. Pas cu pas am progresat până când am devenit din nou o fiinţă umană”.

sr Petra Măriuţ, CJ