Centrul Diecezan Caritas Iasi

“Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul ca să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa.”

Azi, în ziua învierii lui Isus, noi îl putem parafraza pe Dumnezeu şi să spunem: Acesta este fratele nostru iubit în care ne găsim toată bucuria şi plinătatea vieţii.

După ce Cristos ne-a arătat că drumul credinţei trebuie să treacă prin “cruce”, acum ne arată răsplata credinţei: învierea fericită şi “drumul luminii” spre Tatăl.

Cristos înviat este cerul şi pământul în haină de sărbătoare, el este germenul vieţii noastre veşnice. Doar în el putem vedea lumea fără durere şi lacrimi, o lume fără discriminare şi nedreptate, o lume de pace şi dreptate, de bucurie şi de viaţă fără umbre ale morţii. Cu adevărat bucuria noastră deplină stă în Cristos înviat, fiindcă în el descoperim sensul morţii şi al păcatului; în el descoperim că moartea şi păcatul sunt cuprinse într-un plan plin de înţelepciune şi de iubire şi de aceea nu ne mai pot ţine sub teroarea fricii, fiindcă de acum încolo aparţin lumii celei vechi de care am fost eliberaţi.

Astfel, pentru fiecare credincios, Paştele înseamnă trecerea de la un fel de a trăi in întuneric la alt fel de viaţă, în lumină deplină. Într-un cuvânt: “viaţa cea nouă în Cristos” înseamnă parcurgerea drumului din această viaţă decadentă spre Tatăl (cf. In 13,1; Lc 9,31), păşind pe urmele lui Cristos, pe calea credinţei desăvârşite, el fiind “capul”, “începătorul şi desăvârşitorul” prin credinţă al “noului popor al lui Dumnezeu” însufleţit de suflul vital al Duhului Sfânt.

Pentru aceasta şi sfântul apostol Paul a insistat în faţa credincioşilor din Corint să nu mai umble în vechea frământătură făcută din drojdia răutăţii şi perversităţii, ci să se hrănească cu “azima sincerităţii şi a adevărului” (cf. 1Cor 5,6-8), cu sfânta Euharistie care dă viaţa cea nouă şi asigură învierea, deoarece Isus s-a jertfit ca noi să devenim euharistie, comuniune frăţească şi această Euharistie ne înalţă la cele de sus, fiindcă viaţa noastră, datorită învierii lui Isus, este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu (cf. Col 3,1-4).

Dacă gărzile, care păzeau mormântul, au rămas înmărmurite de frica celui Înviat, dacă cei ce nu cred în învierea lui Isus rămân astăzi reci ca nişte statui de marmură, nouă, celor care credem, ne răsună glasul îngerilor din adâncul istoriei care spune: “A înviat precum a zis”. Dovada supremă a învierii lui Isus stă în întâlnirea personală dintre Înviat şi ucenicii săi. Credinţa învierii nu se bazează nici pe mormântul gol, nici pe giulgiurile rămase în mormânt, nici pe cele spuse de îngeri - acestea toate au fost o pregătire, ci pe faptul că Isus s-a arătat ucenicilor săi, s-a arătat femeilor venite la mormânt să-i ungă trupul, s-a arătat, spune sfântul Paul, la peste cinci sute de fraţi (cf. 1Cor 15,6). Noi ştim că aceştia au pecetluit credinţa în înviere cu propriul lor sânge iar prin credinţa noastră devenim şi noi astăzi mărturisitori ai acestui adevăr.

Pr. Marius Adam