|
|
Duminica a 10-a- C /2010
„Tinere, îţi spun, scoală-te! (Lc.7, 14b)
Fără îndoială, viaţa este marele dar al lui Dumnezeu - IZVORUL VIEŢII.
De la crearea primului cuplu uman, Adam şi Eva, binecuvântat prin cuvintele: ”Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul … !” (Gen.1, 28), mulţime nenumărată de oameni s-a bucurat şi se bucură de acest mare dar.
Şi totuşi, cimitirele întâlnite pretutindeni îi adăpostesc pe atâţia care au plecat dintre cei vii, ca urmare a neascultării protopărinţilor: „În sudoarea frunţii tale îţi vei mânca pâinea, până te vei întoarce în pământul din care ai fost scos. Căci eşti lut şi în lut te vei întoarce” (Gen.3, 19).
Pentru cei care se mărginesc la această enunţare, tristeţea, cu întreg cortegiul de depresii, le este însoţitoare fatală, până când trec în nefiinţă!?
Însă, pentru cei care ajung la cunoaşterea adevăratului Dumnezeu, întrupat în Cristos Isus, lumina şi curajul sunt pârghiile de optimism vital în drumul vieţii spre eternitatea fericită.
Textele acestei duminici susţin optimismul nostru.
Sfântul evanghelist Luca ne relatează episodul învierii fiului văduvei din Naim, (7, 11-17), fapt extraordinar, care, în ansamblul celorlalte minuni săvârşite de Isus, arată atotputernicia divină şi iubirea nemărginită a Fiului lui Dumnezeu, venit între noi oamenii, ca să avem viaţă din belşug şi fără de sfârşit.
Nu este singurul fapt de acest gen. Acelaşi evanghelist, Luca, dar şi ceilalţi sinoptici: Matei şi Marcu, ne relatează şi învierea fiicei lui Iair, unul din mai marii sinagogii, iar apostolul şi evanghelistul Ioan descrie cu belşug de amănunte învierea lui Lazăr (11,1-44). În această împrejurare, Isus rosteşte adevărul reconfortant: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cel care crede în mine, chiar dacă moare, va trăi; şi oricine trăieşte şi crede în mine, nu va muri în veci”.
Mai presus de toate faptele minunate săvârşite de Isus, este propria sa înviere, în a treia zi după moartea răscumpărătoare, înviere definitorie pentru viaţa creştină: „Dacă Cristos nu a înviat, zadarnică este predica noastră, şi zadarnică este credinţa voastră … Dar acum, Cristos a înviat din morţi, fiind începutul trezirii celor adormiţi” (1Cor.15,14.20).
Avem, aşadar, cea mai temeinică asigurare bazată pe ADEVĂRUL ÎNSUŞI, actualizat zi de zi prin darurile Duhului Sfânt, în sfintele evanghelii şi în sfintele sacramente, ca tot atâtea izvoare de har.
Pe tot parcursul duminicilor de peste an, Duhul Sfânt ne cheamă să ascultăm cuvântul Domnului, să ne purificăm şi să ne fortificăm sufleteşte.
Cu văduva din Sarepta Sidonului, al cărei fiu este readus la viaţă de profetul Ilie, prin cuvintele: „Doamne, Dumnezeul meu, te implor, redă-i acestui copil viaţa!”, ceea ce o face pe fericita mamă să recunoască eficacitatea cuvântului dumnezeiesc, fiecare creştin este chemat să experimenteze această terapie spirituală administrată de trimişii lui Cristos prin Duhul Sfânt care îi consacră pentru slujirea vieţii adevărate (1 Regi 17, 17-24).
În scrisoarea către galateni (1,11-19), lectura a doua a duminicii, sfântul apostol Paul dă asigurări despre originea divină a Evangheliei, al cărei slujitor credincios este.
Înzestraţi cu înţelepciunea izvorâtă din Sfintele Scripturi, susţinuţi de lumina şi puterea Duhului Sfânt, putem spune cu psalmistul: „ Domnul este lumina şi mântuirea mea: de cine mă voi teme ? Domnul este apărătorul vieţi mele: de cine mă voi înfricoşa? Prigonitorii şi duşmanii mei se clatină şi cad” (Ps. 26,1-2).
Rugăciunea duminicii: „ Dumnezeule, izvorul oricărui bine, ascultă-ne rugăciunea: inspiră-ne să cugetăm la cele drepte şi călăuzeşte-ne ca să le împlinim. Prin Cristos Domnul nostru.”
Ecoul acestei rugăciuni să răsune zilnic în sufletele noastre pentru rodnicia mult dorită.
P.A.Despinescu
|
|
|
