„Speranţa mea este în Domnul, eu mă încred în cuvântul său” (Ps 129,5)
Cele 34 duminici de peste an scot în evidenţă mulţimea de situaţii în care se află omul: foame, boli, adversităţi, primejdii etc. în care intervenţia divină devine salutară.
Textele liturgice ne stau la dispoziţie pentru revigorarea vieţii creştine pătrunsă de credinţă, speranţă şi iubire.
Liturgia cuvântului din duminica a 19-a, A, ilustrează aceste realităţi.
Sfântul apostol şi evanghelist Matei, în capitolul al 14-a, versetele 22-33, relatează episodul de după prima înmulţirea pâinilor sub titlul „Isus umblă pe apă”. Discipolii, aşa cum le spusese învăţătorul, vâsleau de zor pentru a străbate lacul Tiberiadei şi a se întâlni cu el pe ţărmul opus faţă de locul unde fuseseră săturate mulţimile, în mod miraculos. Condiţiile nu le-au fost prielnice: vânt potrivnic, întuneric, barca în pericol de a fi înghiţită de valuri. Frica punea stăpânire pe bieţii de ei. „Spre ziuă - însă - Isus a venit la ei, umblând pe mare. Când l-au văzut venind pe apă, ucenicii s-au înspăimântat, deoarece credeau că e o stafie, şi au început să strige de frică” (v. 25-26). Bunul învăţător nu-i lasă pradă fricii şi îi linişteşte: „Aveţi încredere, eu sunt, nu vă temeţi!” (v. 27).
Încercând să se dezmeticească în stilul său provocator cutezătorul Petru spune: „Doamne, dacă eşti tu, porunceşte-mi să vin la tine pe apă!” (v. 28). Ceea ce i se aprobă: „Vino!”. Chiar reuşeşte. Însă, fără îndeajunsă credinţă, lovit de vântul puternic, apucat de frică, începând să se scufunde, strigă disperat: „Doamne, salvează-mă!” (v. 30). Isus, întinzându-i mâna îl prinde şi îl salvează, dându-i totodată lecţia cuvenită: „Om cu puţină credinţă, pentru ce te-ai îndoit?” (v. 31).
Finalul episodului nu poate fi decât fericit, pentru că, în prezenţa lui Isus, totul se rezolvă cu bine, întărind convingerea discipolilor cu privire la Maestrul lor: „Cu adevărat, tu eşti Fiul lui Dumnezeu!” (v. 33b).
După o experienţă de viaţă creştină, mai lungă sau mai scurtă, expuşi multiplelor dificultăţi pe care nu le-am putut depăşi decât ajutaţi de acelaşi învăţător şi Mântuitor, rostim şi noi cu credinţa cuvenită: „Cristoase, cred că tu eşti cu adevărat Fiul lui Dumnezeu!”.
Un exemplu de ieşire fericită din impas este acela al profetului Ilie (prima lectură), ameninţat cu moartea de către prinţesa Isabela din Sidon, devenită soţia regelui Ahab, care a introdus în Israel cultul păgân al lui Baal (1Rg 16,21). Scapă cu fuga şi cu încurajarea pe care i-o dă Domnul în „foşnetul unei dulci adieri de vânt” (1Rg 19,12b).
În situaţii similare, când avem de suferit prigonire pentru că-l mărturisim pe adevăratul Dumnezeu, ne îndreptăm şi noi spre cer, rugându-ne cu psalmistul:
R.: Arată-ne, Doamne, îndurarea ta şi dă-ne mântuirea ta!
Ascultă ce zice Domnul: El vorbeşte despre pace poporului său şi sfinţilor săi.
Mântuirea este aproape de cei care se tem de el şi pe pământul nostru va locui slava lui. R.
Mila şi adevărul se vor întâlni, dreptatea şi pacea se vor îmbrăţişa;
Adevărul va răsări din pământ şi dreptatea va coborî din cer. R.
Domnul îşi va revărsa binecuvântarea şi pământul îşi va aduce roadele sale.
Dreptatea va merge înaintea lui şi îi va călăuzi paşii pe cale. R.
O mărturisire deosebită face sfântul apostol Paul în Scrisoarea către Romani (9,1-5), lectura a doua a duminicii de astăzi, cu privire la coreligionarii săi iudei, „fraţii mei de acelaşi neam” (v. 3) de care se simte foarte ataşat, gata să îndure orice, pentru că „din ei s-a născut Cristos după trup, el care este mai presus de toate Dumnezeu binecuvântat în veci”.
Prin urmare, respect faţă de acest „popor ales” al Primei Alianţe, în speranţa că, în timp, vor recunoaşte pe Mesia „întrupat de la Duhul Sfânt şi născut din fecioara Maria de la Nazaret pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire”.
Rugăciunea de intrare a Sfintei Liturghii este expresia încrederii în harul dumnezeiesc: „Ia aminte Doamne la Legământul tău, iar viaţa săracilor tăi să n-o dai uitării niciodată. Scoală-te Doamne, apără cauza ta şi nu uita strigătul celor care te caută!”.

P. A. Despinescu