„Rămâi cu noi, Doamne, că se lasă seara…”(In.24,29)

Obiectivul principal al timpului pascal ( de la Solemnitatea Sfintelor Paşti până la Rusalii ) este să actualizeze adevărul Învierii Domnului nostru Isus Cristos, temelie a întregii vieţi creştine.
Evidenţierea acestui adevăr este atestată, pe parcursul „Săptămânii luminate”, de toţi cei patru evanghelişti care ne dau amănunte cu privire la arătările Celui Înviat, femeilor evlavioase, apostolilor şi unor ucenici. Liturghia cuvântului, în toată perioada pascală, înscrie ca primă lectură, din Faptele Apostolilor, carte scrisă de evanghelistul Luca, autorul celei de a treia evanghelii, ca şi o continuare a acesteia, evenimente din viaţa Bisericii primare, sub influxul Celui Înviat şi al Duhului Sfânt, trimis de Isus, de la Tatăl.
În liturghia cuvântului din duminica a 3-a a Sfintelor Paşti, s-a stabilit ca text evanghelic, episodul întâlnirii lui Isus Cristos înviat, cu cei doi ucenici în drum spre Emaus, relatat de sfântul evanghelist Luca (24,13-35), text folosit şi în liturghia de miercuri, din săptămâna Paştelui.
Relatarea întâlnirii este de-a dreptul palpitantă, deosebit de instructivă, având în vedere evenimentul de importanţă covârşitoare. Cel Înviat se alătură ucenicilor întristaţi care părăseau Ierusalimul, a treia zi de la moartea lui Isus, discutând aprins despre cele întâmplate. „Ochii lor erau ţinuţi să nu îl cunoască pe cel care li s-a alăturat (v.16). Intrând în vorbă, „străinul” îi întreabă despre motivele întristării lor. Cleofa, unul dintre cei doi, îi relatează evenimentele tragice care au avut loc în Ierusalim, cu privire „la Isus din Nazaret, care era profet puternic prin faptele şi cuvintele sale în faţa lui Dumnezeu şi a întregului popor”, dar pe care „arhiereii şi mai marii poporului l-au trădat, au cerut să fie condamnat la moarte şi să fie răstignit” (v.19-20).
Impresionantă este dezamăgirea ucenicilor: „Noi speram că el va fi eliberatorul lui Israel, şi iată, astăzi este deja a treia zi de când s-au petrecut toate acestea” (v.21). Sunt menţionate cele constatate de femeile care s-au dus la mormânt, şi anume: mormântul gol, apariţia îngerilor şi vestea că răstignitul, înmormântatul, trăieşte. Ba chiar şi „unii dintre ai noştri au mers la mormânt şi au găsit că cele spuse de femei erau adevărate, dar pe el nu l-au văzut” (v.24).
„Străinul necunoscător al celor întâmplate în Ierusalim” le ascultă văicărelile, pentru ca apoi să intervină, reproşându-le îngustimea priceperii şi a inimii, cu privire la cele spuse de către profeţi. Din mers, le explică cu de-amănuntul cele spuse despre Mesia, despre suferinţa şi slava sa (v.25-28).
Apropiindu-se de Emaus, „străinul” (Isus) s-a făcut că merge mai departe” (v.28b). La insistenţa ucenicilor ( desigur foarte impresionaţi de cele spuse de tovarăşul lor de drum) : „Rămâi cu noi, că se lasă seara şi ziua e deja pe sfârşite”, Isus intră şi rămâne cu ei pentru binecuvântata dezvăluire: „Pe când stăteau ei la masă, a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o şi le-a dat-o” (v.30). Ce minunată reeditare a Cinei celei de Taină! Evanghelistul subliniază cu satisfacţie: „Atunci li s-au deschis ochii şi l-au recunoscut” (v.31), şi adaugă: „dar el s-a făcut nevăzut din ochii lor” (v.31b).
Puşi pe orbita credinţei, reluând firul dialogului, ucenicii respiră adânc, zicând: „Nu ne ardea oare inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne explica Scripturile”? Plini de bucuria imensă care se cerea împărtăşită, „imediat s-au ridicat de la masă şi s-au întors la Ierusalim”, unde, întâmpinaţi „de cei 11 apostoli , adunaţi cu ai lor”, li se spune: „E adevărat, Domnul a înviat şi i s-a arătat lui Petru !” (v.34). Dar nici cei doi nu le rămân datori. „La rândul lor, au povestit ce li s-a întâmplat pe drum şi cum l-au cunoscut la frângerea pâinii” (v.35).
Citind cu atenţie episodul, ne dăm seama de strânsa legătură dintre cuvântul Domnului care ne explică taina pascală, şi celebrarea euharistică. Tocmai de aceea, în momentul culminant al acesteia, ne exprimăm cu tot entuziasmul, credinţa: „Moartea ta o vestim, Doamne, şi învierea ta o mărturisim, până când vei veni!”.
Totodată, ne-am putea ruga:” Doamne, Isuse, ajută-ne să te descoperim în viaţa noastră obişnuită, în lectura Sfintei Scripturi şi la Jertfa ta euharistică, unde ai vrut să devii hrana noastră zilnică. Dă-ne, de asemenea, o dorinţă arzătoare de a te descoperi şi în fraţii noştri şi ai tăi”.
În prima lectură a duminicii a treia a Sfintelor Paşti, din Faptele Apostolilor (2,14.22-28), este redat un fragment din cuvântarea plină de curaj a sfântului Petru către mulţimile adunate la Ierusalim, în ziua de Rusalii. Principele apostolilor le aminteşte de „Isus Nazarineanul, bărbat adeverit de Dumnezeu între voi prin fapte puternice, minuni şi semne pe care le-a făcut Dumnezeu prin el în mijlocul vostru, pe care voi l-aţi răstignit şi ucis prin mâinile celor fărădelege; pe acesta Dumnezeu l-a înviat” (v.23-24). Apostolul face referire la psalmul 16,27: „pentru-că nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor şi nici nu vei permite ca sfântul tău să vadă putrezirea”.
Întăriţi de această mărturie a apostolului, despre Isus cel Viu, repetăm la psalmul responsorial 16: „CĂLĂUZEŞTE-MĂ, DOAMNE, PE CALEA VIEŢII !”
„Tu îmi vei arăta cărarea vieţii; în faţa ta sunt bucurii nespuse şi desfătări veşnice la dreapta ta” (v.11).
Acelaşi sfânt apostol Petru, în prima sa scrisoare (1,17-21), citată în lectura a doua, îndeamnă pe creştini: „Purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre”, pentru că preţul răscumpărării „din viaţa voastră deşartă, moştenită de la părinţi” nu sunt lucrurile pieritoare, argintul sau aurul, ci „sângele scump al lui Cristos, Mielul nevinovat şi neprihănit” (v.19).
„ Credinţa şi speranţa noastră este în Dumnezeu care l-a înviat pe Isus şi i-a dat slavă” (v.21).
Bucuria pascală plină de speranţă o accentuăm şi în rugăciunea credincioşilor:
„Cristos a înviat şi trăieşte pentru totdeauna. Odată cu el a început o viaţă nouă. Să-i cerem în rugăciunea noastră Tatălui ca, prin învierea Domnului Isus, să fie transformate toate realităţile pământului. Să ne rugăm, spunând:
DOAMNE, VIAŢA ŞI ÎNVIEREA NOASTRĂ, ASCULTĂ-NE !”
„ Să tresalte de bucurie poporul tău, Dumnezeule,căci i-ai reînnoit tinereţea sufletească. Dăruieşte-le credincioşilor tăi, care se veselesc acum pentru că le-ai redat demnitatea de fii, harul, să aştepte recunoscători, cu speranţă neclintită, ziua învierii lor. Prin Cristos Domnul nostru. Amin.” ( Rugăciunea Duminicii ).

P.Anton Despinescu