Centrul Diecezan Caritas Iasi
Astazi: Vineri, 18 Mai 2012


Neprihănita Zămislire – 8 decembrie 2011

  Solemnitatea de astăzi, care o proclamă pe Maria ca fiind zămislită fără de păcat, se integrează în specificul Adventului. Ea prezintă minunăţiile împlinite de Dumnezeu în avantajul tuturor oamenilor inclusiv în favoarea tinerei din Nazaret. Dumnezeu, aşteptat de evrei şi de neamuri ca Mesia şi Salvator, destinat să se nască dintr-o fecioară pentru a fi Emanuel, adică Dumnezeu cu noi (Is 7, 14; Mt 1, 7-23) a venit în ajutorul Mariei ferind-o de pata comună a păcatului. Prin această intervenţie el ne arată un viitor aşteptat de oameni care devine prezent datorită harului.
  Ceea ce Biserica a crezut de secole Papa Pius al XI-lea a confirmat prin dogma în care explică faptul că Maria înainte de zămislire a fost ferită de păcatul lui Adam, ce era o moştenire comună a oamenilor. Maria s-a născut fără păcat pentru ca să poată în mod adecvat să-l găzduiască pe Fiul lui Dumnezeu, Absolutul care exista din veşnice dar care se întrupa pentru a-l ajuta pe omul cel slab rămânând mereu Absolutul perfect.
  În domeniul credinţei acest adevăr este prezentat biblic prin expresia plină de har (kekaritomène) , adică această intervenţie foarte specială a lui Dumnezeu a făcut ca Maria să fie destinatară a multor haruri divine: a fost plină de toate harurile.
  Lecturile biblice exclud opinia că ea ar fi devenit o marionetă sau o spectatoare pasivă în planul lui Dumnezeu. Maria a sperat în Domnul; adică, deşi situaţia îi era ostilă şi periculoasă, ea a primit chemarea lui Dumnezeu pentru că ea credea în venirea glorioasă a Domnului şi credea în Dumnezeu care salvează. Harul nu exclude alegerea ci ajută disponibilitatea, promptitudinea ascultării atente, a rugăciunii sincere şi a iubirii efective ce vrea să colaboreze cu Dumnezeu. Aceste atitudini sunt promovate de timpul Adventului şi sunt utile pentru o pregătire necesară atât a Crăciunului cât şi a venirii finale a lui Cristos glorios care va judeca lumea.
  Pentru a trăi cu folos împreună cu Sfânta Maria această sărbătoare să medităm şi să încercăm să trăim următoarele cuvinte: Bucură-te, tu, care eşti plină de har, Domnul este cu tine! Neprihănita este printre persoanele cu mâinile nepătate şi cu inima curată care pot urca pe muntele Domnului, adică dintre cele care se bucură de prezenţa lui. Dar să fim atenţi! Nu este meritul Neprihănitei, ci este datorită harului. Din partea sa sunt umilinţa, promptitudinea şi o colaborare plină de bucurie. Această cale luminoasă se deschide şi în faţa mea pentru că eu pot să mă deschid şi să primesc darul unei inimi curate şi al unor mâini purificate.
  Această sărbătoare foarte frumoasă, situată la începuturile Adventului, îmi spune că Isus Cristos, astăzi, vine pentru mine, pentru ca să-mi redea inocenţă mâinilor mele pătate şi limpezime inimii mele. Şi eu pot deveni, prin urmare, o cale regească care să-i permită lui Isus să devină prezent în acel colţ al lumii care mi-a fost încredinţat mie. Voi contempla astăzi, în Maria măreţia Domnului care îi îmbracă în lumină pe cei care-i permit să intre în viaţa lor. Voi lăsa, aşadar, ca laudele şi mulţumirile să ţâşnească spontan din inima mea.
  Laudă ţie, Doamne, care transformi în diamante picăturile umile de apă încredinţate firului de apă. Laudă ţie, care faci ca frumuseţea ta să se reflecte în Maria, micuţa-foarte mare soră a noastră. Laudă ţie, care în fiecare dintre noi reverşi sclipiri ale luminii tale care dau preţ acestui sărman pământ.
  Să reflectăm cu ajutorul cardinalului Newman: Nouă ca şi Elisabetei, numele Mariei ne provoacă gânduri luminoase şi pline de bucurie, o pietate fără pată, o puritate evanghelică, virtuţi ca modestia şi răbdarea. Ea este o persoană care străluceşte numai la lumina Fiului său şi în inefabila iradiere a Spiritului puterii care a coborât asupra ei.

Pr. dr. Alois Hîrja
© 2010 Centrul Diecezan Caritas Iasi
site gazduit de mxhost.ro