„Acesta este Fiul meu cel iubit, de el să ascultaţi ! (Mc.3,6).
Pentru o bună cunoaştere a învăţăturii creştine şi trăirii acesteia, prezentarea liturgică foloseşte o metodă cronologică privind opera de răscumpărare a oamenilor, săvârşită de Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul veşnic, întrupat.
Astfel, întreg anul bisericesc cunoaşte trei perioade de timp: timpul Crăciunului care începe cu prima duminică a Adventului, şi se încheie cu sărbătoarea Botezului Domnului; timpul Paştelui ( pascal ), de la Miercurea Cenuşii până la solemnitatea Sfintei Treimi; timpul de peste an, cel mai lung, cuprinzând duminicile dintre Botezul Domnului şi Miercurea Cenuşii, precum şi acelea de la solemnitatea Sfintei Treimi până la prima duminică a Adventului următor.
Pentru anul liturgic 2010/2011, timpul Crăciunului s-a desfăşurat pe parcursul a 43 de zile ( între 28 noiembrie 2010 şi 9 ianuarie 2011, cuprinzând Adventul, Crăciunul, sărbătorile Sfintei Familii, a Maternităţii Divine a Mariei şi Epifania Domnului ( Boboteaza ).
În sărbătoarea Botezului Domnului, celebrată anul acesta, duminică, 9 ianuarie 2011, textul evanghelic ( Mt.3,13-17 ) ni-l prezintă pe Isus în faza pregătitoare a activităţii sale publice, când vine, împreună cu mulţi alţii, pentru a fi botezaţi de Ioan Botezătorul, în apa râului Iordan. Sfântul evanghelist Matei a reţinut din acest eveniment, marea importanţă a întâlnirii lui Isus cu Ioan Botezătorul. Acesta, model de smerenie, ştiind cine este Isus, nu îndrăzneşte să-l boteze / Botezul administrat de Ioan era un botez al pocăinţei, dar Isus este sfinţenia însăşi !/. Isus insistă, spunându-i:”Aşa se cuvine să împlinim tot ce este drept” (v.14), adică sfânt. Pentru că misiunea lui Isus era tocmai aceea de a elibera pe oameni de sub jugul păcatului, luând asupra sa păcatele lumii. Opera de evanghelizare şi ispăşire, prin răstignire şi apoi prin înviere, este „împlinirea a tot ce este drept”. Sfântul apostol Paul, în imnul cristologic din scrisoarea către filipeni ( 2,5-11 ), subliniază „despuierea de sine” (de starea de glorie) a lui Isus, pentru a fi socotit ca un om :
„S-a umilit pe sine, făcându-se ascultător până la moarte, şi încă moartea pe cruce” (v.8).
Sfântul evanghelist Matei scrie că după ce Isus a fost botezat, ieşind din apă, s-au deschis cerurile şi el a văzut Duhul lui Dumnezeu coborându-se ca un porumbel venind asupra lui. Şi din ceruri s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul meu preaiubit în care îmi găsesc toată bucuria” (v.17). Aceeaşi adresare cerească făcută lui Isus, o întâlnim şi în evenimentul Schimbării sale la Faţă, relatat de către toţi cei trei evanghelişti sinoptici: Matei, Marcu şi Luca, cu adausul imperativ: „ascultaţi de el !”.
Cu şase secole înainte de întruparea Fiului lui Dumnezeu, profetul Isaia ( 42,1-4.6-7, text citat în prima lectură a liturghiei cuvântului ) îl descrie ca pe „slujitorul lui Yahwe”, alesul în care Dumnezeu îşi găseşte toată bucuria, cel care va face cunoscută popoarelor Legea Domnului pe care o va propovădui cu fidelitate, pentru că învăţătura lui (evanghelia) este aşteptată de toate ţinuturile. El va proceda cu toată blândeţea, milostivindu-se îndeosebi de cei slabi, marginalizaţi.
Psalmul responsorial 28 îndeamnă pe fiii lui Dumnezeu ( toţi cei aflaţi în harul sfinţitor ), să dea Domnului slava cuvenită numelui său, căci Domnul stăpâneşte ca rege veşnic, care binecuvântează pe poporul său cu pace.
Lectura a doua, din Faptele Apostolilor ( 10,34-38 ), citează din cuvântarea sfântului apostol Petru, în casa centurionului Corneliu, din Cezareea, cu ocazia botezului acestuia şi a celor din anturajul său: „ Cunosc cu adevărat că Dumnezeu nu face deosebire între oameni (…). Voi ştiţi ce s-a întâmplat în toată Iudeea, începând din Galileea, după botezul pe care l-a propovăduit Ioan: Cum l-a uns Dumnezeu cu Duhul Sfânt şi putere pe Isus din Nazaret, care a umblat făcând bine şi vindecând pe toţi cei stăpâniţi de diavol, pentru că Dumnezeu era cu el”. (v.34b.37-38). Ce mini-portret fidel, făcut de un martor ocular de primă mână, cum este sfântul Petru, principele apostolilor !
Sărbătoarea Botezului Domnului se adresează fiecărui creştin, cu scopul de a conştientiza propriul botez, prin care a fost eliberat de păcatul strămoşesc ( în cazul adulţilor chiar şi de păcatele personale ), în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, precum şi angajamentul de a trăi în lumina credinţei mărturisită cu tot curajul.
În Sâmbăta Mare a Paştelui, reînnoim făgăduinţele de la botez. Dezlegarea sacramentală primită la sfânta spovadă o primim după ce recunoaştem cu smerenie nerespectarea angajamentelor de la botez, luând hotărârea fermă de mai mare vigilenţă şi evitare a primejdiilor ce duc la păcat.
Ce îndemn efectiv ar fi păstrarea cu sfinţenie a însemnelor simbolice primite la botez: lumânarea aprinsă (lumina lui Cristos) şi pânza albă (puritatea şi frumuseţea spirituală) ! Păstrate într-un cadru adecvat, anti-praf şi anti-umiditate dăunătoare, puse la loc vizibil, la intrarea şi ieşirea din locuinţă, ele ar constitui o călăuză permanentă în viaţa creştină zilnică.
Rugăciunea sărbătorii: „Dumnezeule atotputernic şi veşnic, care, la Botezul său în Iordan, l-ai proclamat pe Cristos drept Fiul tău preaiubit, în timp ce Duhul Sfânt cobora asupra lui, dăruieşte-le fiilor tăi adoptivi, renăscuţi din apă şi Duh Sfânt, harul, să rămână mereu în iubirea ta. Prin Cristos Domnul nostru. Amin !”.
„ Creştin sunt din leagăn şi ţin cu tărie credinţa pe care-am primit-o-n botez;
Această credinţă-i lumină şi viaţă, şi sunt fericit că-s chemat s-o urmez.
(refren) Cred, Doamne-n tine, şi nădăjduiesc, cu a mea credinţă să mă mântuiesc”! / Cânt creştin, scris de Pr.Iosif Gherghel /. P.A.Despinescu