Centrul Diecezan Caritas Iasi

DUMINICA a 28-a / A-2011

„Chemaţi-i la nuntă pe toţi cei pe care îi veţi întâlni !”( Mt.22,9b ).
E toamnă, sezonul preferat al cununiilor şi al nunţilor, ca răspuns la dispoziţia dată de Creatorul a toate: „Fiţi rodnici; înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul!” ( Gen.1,28 ).
„La împlinirea timpurilor”, Fiul lui Dumnezeu a luat trup omenesc din Preacurata Fecioară, Maria, prin puterea Duhului Sfânt, fiind binecunoscut, apoi, în Sfânta Familie de la Nazaret, împreună cu Mama sa şi cu Sfântul Iosif, soţul feciorelnic al Fecioarei şi tatăl purtător de grijă al lui Isus.
La începutul activităţii sale publice, Isus răspunde invitaţiei unei familii din Cana Galileei, de a lua parte la nunta ce o aveau; în această împrejurare, ajungându-se „în pană de vin”, la avizarea discretă făcută de Maica Preasfântă, Isus Cristos săvârşeşte miracolul prefacerii apei în vin
( In.2,1-12 ). Prin aceasta, Fiul lui Dumnezeu ne arată aprecierea de care se bucură familia în faţa lui Dumnezeu care a instituit-o.
Liturghia cuvântului din duminica a 28-a de peste an, ciclul A, ne propune texte foarte importante privind relaţia noastră cu Dumnezeu.
Astfel, la sfânta evanghelie ( Mt.22,1-14 ), se citeşte parabola spusă de Isus arhiereilor şi bătrânilor poporului, despre invitaţii la ospăţul de nuntă pe care un rege îl face pentru fiul său. Din păcate, cei invitaţi refuză să ia parte, pretextând interese proprii, ba unii dintre ei îi insultă pe mesageri şi chiar îi ucid (v.5-6). Reacţia regelui este cât se poate de dură: dă poruncă ostaşilor săi să-i omoare pe criminali şi să se dea foc cetăţii lor (v.7).
Ospăţul fiind totuşi pregătit, regele îşi trimite servitorii la răspântiile drumurilor pentru a-i chema la nuntă pe toţi pe care îi vor întâlni (v.8-9).
E bine ştiut faptul că oricine acceptă să ia parte la nuntă, se prezintă îmbrăcat corespunzător. Parabola menţionează pe unul care se prezintă dar nu în haină de nuntă, ceea ce provoacă indignarea regelui care porunceşte slujitorilor să-l lege pe delincvent de mâini şi de picioare şi să-l arunce afară, în întuneric, unde-i plânset şi scrâşnire de dinţi (v.11-13).
Evident, în prima parte a parabolei sunt vizaţi îndeosebi arhiereii şi bătrânii poporului iudeu care au refuzat cu îndârjire mesajul evanghelic propovăduit de Isus şi opera sa răscumpărătoare. Însă, şi partea a doua a parabolei merită toată atenţia întrucât vizează conformarea cuvenită la chemarea dumnezeiască.
De la pronunţarea ei de către Isus, până astăzi şi chiar până la judecata universală de la sfârşitul lumii, parabola îşi păstrează actualitatea, adresându-se tuturor oamenilor, chemaţi să facă parte din „împărăţia cerurilor”, adică să beneficieze de opera universală a mântuirii săvârşită de Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru, Isus Cristos.
Textul evanghelic este coroborat de acela din cartea profetului Isaia ( 25,6-10a ), rezumat în cuvintele: „Domnul cheamă la ospăţul său şi şterge lacrimile de pe feţele tuturor”. Imaginea biblică a ospăţului copios oferit de Domnul pentru toate popoarele este dezvăluită în versetul al 9-lea: „Iată,acesta este Dumnezeul nostru de la care am aşteptat mântuirea, acesta este Domnul în care am nădăjduit; să ne bucurăm şi să ne veselim de mântuirea lui”.
Entuziasmul faţă de iubirea nemărginită a lui Dumnezeu care ne oferă mântuirea, adevărata fericire, este foarte bine exprimat în psalmul 22:
R. Voi locui în casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.
Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic. El mă conduce la păşuni verzi şi mă îndreaptă spre ape liniştite, îmi întăreşte sufletul. R
Mă călăuzeşte pe cărări drepte pentru cinstea numelui său. Chiar dacă ar fi să umblu prin valea întunecată a morţii, nu mă tem de nici un rău, căci tu eşti cu mine, toiagul şi nuia ta mă apără. R.
Tu îmi întinzi masă în faţa duşmanilor mei, îmi ungi capul cu untdelemn, şi paharul meu mă umple de bucurie. R.
Fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele şi voi locui în casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele. R.
Apostolul neamurilor, în textul autobiografic din scrisoarea către filipeni ( 4,12-14;19-20 ), lectura a doua, aminteşte de activitatea sa evanghelică, răspuns la chemarea deosebită a lui Isus, dispus să accepte toate, şi bune şi grele, susţinut de harul dumnezeiesc:” Toate le pot îndura întru cel care mă întăreşte!”(v.13). Apostolul imploră binecuvântarea asupra credincioşilor filipeni, pentru comportamentul lor caritabil, şi, desigur, asupra tuturora, din toate timpurile şi locurile, asemenea lor: „Dumnezeul meu, la rândul său, prin Isus Cristos vă va dărui din bogăţia măririi sale tot ce aveţi nevoie. Mărire lui Dumnezeu şi Tatăl nostru, în vecii vecilor.Amin” (v.19-20).
În lumina liturghiei cuvântului din această duminică, suntem invitaţi a reflecta asupra chemării noastre creştine, asupra fidelităţii faţă de această chemare. Lacunele constatate vor fi remediate cu ajutorul lui Dumnezeu şi mijlocirea Preacuratei , regina prea sfântului rozariu. Astfel, vom răspunde cu drag la îndemnul psalmistului:” Căutaţi pe Dumnezeu, şi inimile voastre se vor bucura de viaţă!” ( Ps.68,33b ).
„Te rugăm, Doamne, ca harul tău să ne întâmpine şi să ne însoţească pururi, ca să nu încetăm niciodată de a face binele. Prin Cristos Domnul nostru. Amin.” ( Rugăciunea duminicii ).

P.A.Despinescu