Centrul Diecezan Caritas Iasi
Astazi: Vineri, 18 Mai 2012


BOTEZUL DOMNULUI

DUMINICA I DIN TIMPUL DE PESTE AN

  Botezul lui Isus este scos în relief şi relatat în Evanghelia lui Marcu chiar la început (1,9-11) ca şi în celelalte trei Evanghelii.

  Textul biblic ne spune că Isus venise la Ioan Botezătorul spre a fi botezat. Acesta, în faţa iminentei judecăţi divine, chema oamenii la convertire şi la botezul pocăinţei. Când Isus ieşea din apa Iordanului a văzut cerurile deschise şi pe Duhul Sfânt coborând peste el ca un porumbel. În acelaşi timp auzi şi vocea din cer: „Tu eşti Fiul meu preaiubit, în tine îmi aflu toată bucuria” prin care era proclamat ca Fiul lui Dumnezeu.

  Relatarea biblică ar putea fi interpretată ca o intervenţie şi chemare cerească prin care Isus îşi vede fiinţa şi misiunea sa confirmate de Dumnezeu Duhul şi Tatăl. Isus care trăise trei decenii în casa părintească o viaţă necunoscută începe prin botez activitatea sa publică: să vestească şi să întrupeze împărăţia lui Dumnezeu.

  Coborârea sa în Iordan, „râul slăbiciunii noastre”, devenind solidar cu cei săraci, bolnavi si păcătoşi a fost înţeleasă de comunitatea primară ca o anticipare a morţii sale pe cruce şi coborâre în împărăţia celor morţi pentru a-i ridica în lumina mântuirii. Astfel Cristos devenea un model pentru cei botezaţi care coborâţi în apă mor pentru păcat şi sunt scoşi pentru o viaţă nouă, cu Cristos.

  De ce s-a botezat Isus?
  Isus s-a lăsat botezat, nu pentru că era un păcătos, ci deoarece a vrut să fie asemenea cu noi în toate. Misterul Crăciunului se oglindeşte în botezul său încă o dată: Aşa este Dumnezeu: El nu vine nici în măreţie nici ca plenipotenţiar, ci în neputinţa unui prunc şi în umilinţa celui care face pocăinţă. El nu se ridică deasupra oamenilor şi nu priveşte de sus vinovăţia lor, aşa precum am face noi, când am crede să fi făcut tot binele, iar ceilalţi sunt cei răi.

  Cerul s-a deschis!
  Cristos coborât din cer făcut om ne-a deschis nouă cerul dându-ne viaţa sa dumnezeiască. Nu este oare un schimb cu adevărat minunat?

  Botezul Domnului ne arată ce înseamnă: Dumnezeu este IUBIREA !
  Privind la Isus ne dăm seama de amatorismele noastre în domeniul iubirii: Cum ne comportăm faţă de vina aproapelui nostru? Cât de greu ne hotărâm să ne împăcăm? Cât de greu ne vine să uităm şi să iertăm cu adevărat şi să îngropăm tot răul?
  Cristos, mielul lui Dumnezeu, păşeşte tot mai adânc în apă cu toată povara păcatelor noastre şi cu mâinile deja întinse spre noi ne oferă prietenia şi pacea sa. El nu păstrează răul nostru în inima sa. Dumnezeu şterge orice urmă a păcatului nostru, dacă noi ne deschidem milostivirii sale, ne lăsăm botezaţi şi trăim botezul nostru după exemplul lui Isus, zi de zi.
  Credem, Doamne, că botezul Fiului tău, Isus, este şi botezul nostru, cerurile deschise deasupra lui sunt şi deasupra noastră, Duhul Sfânt coborând peste el este şi asupra noastră, glasul tău ceresc ne confirmă şi pe noi ca fii adoptivi. Ajută-ne să fim o bucurie pentru tine, părintele nostru, ca şi pentru fraţii noştri. Şi astfel să facem din viaţa noastră o continuă sărbătoare!

Fr. Iosif Beda FSC

© 2010 Centrul Diecezan Caritas Iasi
site gazduit de mxhost.ro