Centrul Diecezan Caritas Iasi

Iubiţi fraţi şi surori, toate zilele Crăciunului, dincolo de aniversarul naşterii Mântuitorului, ne poartă către misterul unui Dumnezeu care s-a revelat prin Isus ca un Dumnezeu ce vine la noi oamenii şi prin har vrea să ne facă fii săi adoptivi. În istoria Cuvântului făcut om, afirma Sfântul Bernard, omul poate să vadă gloria lui Dumnezeu ce i se dăruieşte împreună cu viaţa veşnică, prin misterele orânduite de Isus, dacă el trăieşte cu credinţă. Proiectul misterios al lui Dumnezeu este pe deplin revelat: cine îl primeşte pe Isus, Cuvântul făcut trup primeşte puterea de a deveni fiu adoptiv al lui Dumnezeu. Omul este chemat desigur, pentru a deveni părtaş la această demnitate să aibă atitudinii specifice credinţei: ascultare, umilinţă, iubire… Orice om, ca să fie iubit de Tatăl ceresc, învaţă de la Isus suprema revelaţie a Sfintelor Scripturi care îi dă demnitate, îl face preţios ca persoană umană şi-i dă posibilitatea de a fi om viu, adică în harul lui Dumnezeu.
Nu este nici o exagerare şi toate acestea scot în evidenţă că Isus ne este absolut necesar. Astăzi sunt mulţi care caută darurile oferite de religie, binele, ajutoare de orice fel, dar, trăiesc cu o înspăimântătoare reţinere de a-i deschide lui Isus uşa inimii şi a sufletului, fie prin refuzul de a-l imita, fie chiar prin neacceptarea numelui de creştin.
Trista constatare a Sfântului Ioan, a venit la ai săi şi ai săi nu l-au primit are o mulţime de feluri de a se concretiza. Astăzi sunt atâţia oameni pustii în interior, chiar dacă par foarte vioi de revelion, sunt atât de săraci căutând iubirea de care sunt lipsiţi pentru că sunt egoişti, sunt dispuşi să consume orice pentru că de fapt ei sunt consumaţi de poftele şi idolii lor.
Este o pagină scrisă de Paul al VI-lea care descrie bine rătăcirile atâtor veseli prefăcuţi ce ascund un pustiu de nedescris. „Oamenii sunt buni, spunea un filozof care este precursor al multor ideologii false ale ultimelor timpuri. El afirma că natura umană este prin ea însăşi inocentă, este prin ea însăşi sănătoasă şi lasă să se întrevadă tendinţa de a-şi manifesta perfecţiunea. Pentru că oamenii sunt buni în ei înşişi, înseamnă că tinerii, copiii, întregul tineret care creşte este în el însuşi bun şi prin urmare trebuie lăsat să se exprime cum vrea, abandonat întâmplării fără să i se spună nimic. Putem observa unde ajunge expansiunea unui tineret şi a unei omeniri lăsată în puterea instinctelor şi a tendinţelor sale. În acest mod se deviază de pe calea cea bună şi se ajunge la aberaţii care ne fac să plângem şi să ne consumăm. Şi mai este încă o eroare mai gravă care s-a strecurat în pedagogie şi în obişnuinţele sociale ale timpului: că nu ar fi bine să ferim experienţa noastră de impulsurile şi de trăirea răului. Aceşti falşi pedagogi, şi aş spune, chiar maeştri criminali, afirmă că ar fi benefic să experimentăm totul, chiar răul însuşi. Ei afirmă: Faceţi experienţa răului altfel nu veţi avea experienţa vieţii. Ce-i mai rău este că nici nu mai sunt atenţi ce se profanează, ce se distruge, durerile care se seamănă” (Paul al VI-lea, 8.12.1959).
Acest discurs dur, care este ca o biciuire a conştiinţei celor pe care nu ezită să-i definească maeştrii criminali, nu trebuie înţeles greşit ci se cuvine să corecteze acel mod de a trăi ce este caracterizat cu expresia fac după cum mi se pare. El propune o atitudine care vine de la Tatăl care ne indică unicul adevăr, unica fericire, chiar dacă sunt dificile. Este misiunea fiecăruia dintre noi ca „fiind captaţi” de frumuseţea Crăciunului lui Isus să propunem timpurilor noastre ceea ce îngerii cântau şi să le spunem celorlalţi Pace vouă care sunteţi atât de mult iubiţi de Dumnezeu.
Se cere destul de multă umilinţă, pentru a deveni mici asemenea lui Isus, pentru a asculta şi pentru a deveni fii iubiţi ai Tatălui. Vă îndemn cu Mons. Bello care cerea ascultătorilor săi: Fraţilor, urmaţi-l cu adevărat pe Isus Cristos. Restul este inutil. Restul este retorică. Tot restul este panaramă, este prefăcătorie dacă noi cu adevărat nu luăm această decizie radicală de a-l urma pe Isus Cristos, păstor care ne dă sprijin sufletelor noastre, dă orientare şi sens istoriei noastre. Viaţa este o continuă fluctuaţie, succesiune de anotimpuri, înlănţuire de timpuri, decăderi ale puterilor…. Se schimbă faţada lucrurilor, schema lor. Definitiv în Iubire rămâne numai Domnul. Noi această cale vrem să o facem împreună. Câteva întrebări pentru conştiinţa şi hotărârile ce se cuvin a fi luate:
- În viaţa zilnică ce înseamnă pentru mine a fi înţelept?
- Gândindu-mă la aluziile prietenilor, oare câtă ignoranţă şi indiferenţă dovedim în fiecare zi ori de câte ori prin alegerile făcute arătăm că nu suntem coerenţi crezului nostru creştin?
- În familie şi la serviciu dovedesc atitudini de slujire şi de răbdare mai ales în momentele mai dificile şi critice în raporturile cu ceilalţi?
Ca răspunsurile să fie sincere să ne rugăm împreună cu Maica Tereza de Calcutta: „Am venit la tine, Isuse, pentru a simţi atingerea ta, înainte de a începe ziua aceasta. Fă ca ochii tăi să se odihnească în ai mei cel puţin un moment, ca eu să port în munca mea siguranţa prieteniei tale. Umple mintea mea pentru ca să reziste în pustiul zgomotos şi fă ca soarele tău binecuvântat să umple gândurile mele şi să-mi dea putere pentru a-i sluji pe cei care au nevoie de tine”.

Pr Alois Hirja