Centrul Diecezan Caritas Iasi

Dupa ce timp de cinci saptamani am citit la Evanghelie in cadrul liturghiilor duminicale Discursul Euharistic, timp in care am putut reflecta asupra acestui mare dar si am putut sa patrundem in misterul persoanei lui Cristos care ni se da ca hrana, revenim astazi asupra modului in care noi trebuie sa traim aceste realitati divine in viata noastra.
Cunoastem foarte bine fiecare dintre noi ca in cele mai multe cazuri, teoria o asimilam, practica fiind aceea care ne da batai de cap. In acelasi mod putem invata crezul, putem invata catehismul, putem invata despre misterele vietii divine, chiar daca nu le putem patrunde complet. Putem cunoaste asadar doctrina ca atare, DAR, din pacate aceasta mica conjunctie, ne arata ca exercitarea doctrinei in vieata noastra se aseamana de multe ori cu actiunea farizeilor si a carturarilor criticati de Cristos in fragmentul evangheliei de astazi.
De cate ori nu ni s-a intamplat sa fim critici la adresa celor de langa noi, fie el colegul de munca, sotul/sotia, fratii, prietenii, sau sefii, politicienii etc. Si uneori poate asupra unor lucruri de nimic sau care nu ne privesc decat in masura foarte mica. Si totodata, daca ar fi comparam aceste atitudini asupra altora, cu unele moment din viata noastra in care am gresit mai mult chiar, cum am reusit sa ne iertam, gasindu-ne tot felul de scuze pentru modul in care am procedat; sau poate chiar am considerat un lucru bun, raul facut. Bineinteles aceasta atitudine o putem recunoaste in noi insine, uneori doar in fata constiintei proprii, rusinea sau “treapta” tinandu-ne departe de un gest de umilinta. In fine, avem de-a face cu tot felul de tabieturi, de legi omenesti, poate chiar nescrise, care ne fac sa incalcam legea divina sau chiar cea naturala.
Si totusi Dumnezeu ne cunoaste asa cum suntem.
Aceasta concluzie unita cu micile gesturi de umilinta (asa cum ne indeamna si apostolul Iacob in lectura a doua a duminicii de astazi), adica de recunoastere a greselilor proprii cu onestitate, ne poate face sa transformam modul de perceptie si traire a vietii noastre. Si daca vom face acest lucru, cu siguranta si somnul nostru ar fi mai linistit, sau chiar glicemia ar fi la parametri normali. A asculta de legea divina, nu ar trebui sa insemne a nu face anumite gesture, gresite in sine si care ne intineaza, ci a face doar acele gesture care sa reflecte intelepciunea lui Dumnezeu care conduce toate, asa cum frumoas am auzit spunandu-ni-se astazi in prima lectura din cartea deuteronomului. Cuvantul lui Dumnezeu, poruncile sale, nu trebuie percepute ca niste obstacole sau piedici in calea fericirii noastre, ci trebuie intelese ca fiind indicatoare spre fericire, spre viata. Concluzia Deuteronomului din fragmentul lecturii de astazi trebuie sa fie si pentru noi un profund exemplu de viata, caci poruncile lui Dumnezeu raman peste veacuri, legile umane sunt schimbate de la un guvern la altul sau chiar mai des… “Care este acel popor mare, care să aibă porunci şi legi atât de drepte, cum este această Lege, pe care v-o pun eu astăzi înaintea ochilor voştri?” (Dt. 4,7)
Esenta Cuvantului lui Dumnezeu pe care biserica ni-l propune in haina duminicii a XXII-a din timpul de peste an este fara indoiala recunoasterea cu sinceritate a limitelor noastre, a recunoaste cu umilinta ca avem fiecare greselile noastre si astfel sa putem face acel gest de acceptare a limitei umane si in ceilalti oameni, ajutandu-i cu atitudinea noastra de iubire si iertare. A ne accepta limitele noastre si apoi ale celorlalti, inseamna a recunoaste cu umilinta stapanirea lui Dumnezeu asupra noastra. Astfel cu adevarat putem nu doar sa ascultam Cuvantul lui Dumnezeu ci sa-l si puntem in practica. “Puneţi cuvântul în practică, nu vă mulţumiţi numai să-l ascultaţi: căci altfel vă înşelaţi pe voi înşivă” (Iac. 1,22).

Pr G. Bucur