|
|
Duminica a XV-a
Cristos: creştinism: creştin.
Devenim creştini prin botez. Primul gest care ne transformă fiinţa este semnul sfintei cruci, cruce pe care s-a jertfit Cristos pentru reconcilierea noastră cu Dumnezeu.
Cine este şi ce înseamnă Cristos pentru creştin?
Răspunsul plenar ni-l dă apostolul neamurilor în scrisoarea către coloseni (1,15-20), text alocat în lectura a 2-a a duminicii a 15-a de peste an / C. Sfântul Paul, cel format în mod deosebit de Isus Cristos, de la convertirea sa pe drumul Damascului, ne oferă portretul Aceluia care este calea, adevărul şi viaţa: „Cristos este imaginea lui Dumnezeu cel nevăzut, primul născut între toate creaturile” (v.15). El este înainte de toate, şi toate există prin el (v.17). El este capul trupului, adică al Bisericii; el este începutul … El are întâietatea în toate (v.18). „Dumnezeu a voit ca toate lucrurile să-şi atingă desăvârşirea în Cristos” (v.19). „Prin el şi pentru el a voit să împace toate, cele din cer şi cele de pe pământ, aducând pace prin sângele său vărsat pe cruce” (v.20).
El este pedagogul prin excelenţă, dumnezeiesc, venit de la Tatăl, ca să ne împace cu Tatăl şi să ne conducă la Tatăl. Prin el şi cu el ne împlinim rostul existenţei noastre. „ El este pacea noastră” (Ef.2,14a).
În discursul său despre pâinea vieţii (In.6,22-71), dându-şi seama de reacţia negativă a ascultătorilor, „greu este cuvântul acesta”! (v.60), Isus ţine să clarifice:
„ Duhul este acela care dă viaţă. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi viaţă”
(v.63).
Este vrednică de a fi însuşită atitudinea receptivă, clarvăzătoare a apostolului Petru: „Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice… Tu eşti sfântul lui Dumnezeu” (v.68).
Acestui pedagog căutat de mulţimile de contemporani pentru că vorbea şi săvârşea fapte minunate ca nimeni altul, i se adresează şi „un învăţător al Legii, ca să-l prindă în vorbă”, cum citim în fragmentul din textul evanghelic al acestei duminici (Lc.10,25-37). Chiar dacă în intenţia interlocutorului, întrebarea voia să fie o capcană, ea poate fi înţeleasă ca având o importanţă capitală, universală: „Învăţătorule, ce trebuie să fac ca să dobândesc viaţa veşnică ?” (v.25b). Întrebare directă, căreia trebuie să i se dea numaidecât răspuns. Având de-a face cu „un învăţător al Legii”, Lege în care se află deja de mult răspunsul (Dt.6,4-7), Isus îl provoacă să citeze cuvintele respective, şi anume: „Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (v.27). Răspuns corect, apreciat de Isus: „Bine ai răspuns: fă aşa şi vei dobândi viaţa!” (v.28). Nemulţumit de aprecierea făcută de Isus, interlocutorul merge mai departe, pedalând pe orizontala circumstanţială: „ Şi cine este aproapele meu ?” (v.29). Isus îi răspunde în stilul său concret, pe înţelesul tuturor, cu parabola samariteanului milostiv, relatată magistral de evanghelistul Luca (v. 30-37). Comportamentul caritabil al samariteanului faţă de iudeul „căzut în mâinile tâlharilor … jefuit, bătut, rănit grav … dar neluat în seamă de conaţionalii săi, preotul şi levitul, este cu atât mai surprinzător, având în vedere relaţiile tensionate dintre iudei şi samariteni: „De fapt, iudeii nu aveau legături cu samaritenii” (In.4, 9b).
Am putea considera întrebarea-capcană a învăţătorului Legii ca inspirată, menită să primească răspunsul fără echivoc, universal valabil, dat de Acela care îi cunoaşte cel mai bine pe oameni, Dumnezeu: orice om este aproapele, semenul, celorlalţi oameni. De aceea, ultimele două versete ale textului evanghelic sunt cheia fericită a relaţiilor interumane: „Ce părere ai, care din cei trei a fost aproapele celui care căzuse în mâinile tâlharilor?” (v.36). Învăţătorul Legii a răspuns: „ Cel care a avut milă de el”, adică samariteanul. Isus i-a zis: „ Mergi şi fă şi tu la fel !” (v.37).
Toţi aceia care în această sfântă duminică a samariteanului milostiv ascultă răscolitoarea parabolă cu finalul ei imperativ: Mergi, fă şi tu la fel! au ocazia de a medita la propriul comportament uman, caritabil.
Adeseori, ne confruntăm cu evenimente dramatice: cutremure, inundaţii, etc., la scară mai mică sau mai mare, care fac apel la solidaritatea umană ... Sunt grăitoare exemplele multora de a sări în ajutorul sinistraţilor. Vorbesc de la sine marile inundaţii recente din ţara noastră, din zone foarte apropiate. Colectele anunţate de către autorităţile civile şi religioase ne îndeamnă să fim cât mai sensibili faţă de semenii noştri ajunşi la sapă de lemn.
Caritas-ul diecezan din Iaşi s-a mobilizat imediat, şi de data aceasta, deplasându-se la faţa locului cu ajutoare de primă necesitate.
Slavă Domnului pentru toţi samaritenii milostivi de pretutindeni, şi nu numai în situaţiile amintite, de calamităţi naturale. Atitudinea de samaritean milostiv priveşte permanent pe oricine şi oricând, pentru că dificultăţile de ordin material şi spiritual sunt o constantă a condiţiei umane. În viaţa creştină suntem chemaţi a practica mereu faptele de milostenie trupească şi sufletească faţă de semenii noştrii, după exemplele lui Isus, prototipul samariteanului milostiv, şi ale tuturor acelora care îl urmează cu fidelitate şi dăruire.
Prima lectură, din cartea Deuteronomului (30,10-14) face referire la ascultarea de glasul Domnului, la convertirea către El, ca întipărite în fiinţa fiecăruia dintre noi: „Cuvântul acesta (porunca de a iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele) este chiar lângă tine, pe buzele tale şi în inima ta, ca tu să-l poţi împlini”.
P.A.Despinescu
|
|
|
