Centrul Diecezan Caritas Iasi

Meditaţie - Adormirea Maicii Domnului 15 august 2010

„Mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic al cărui nume este sfânt (Lc 1,49)”

Sunt sigur că fiecare am avut posibilitatea să vedem o regină (chiar şi numai la televizor sau în tablourile pictorilor celebri). Câtă frumuseţe şi seninătate emană chipul unei regine! Câtă eleganţă şi blândeţe se pot observa în comportament! De câtă maiestate şi fast este învăluită atunci când apare în toată splendoarea în faţa poporului! Biserica, îmbrăcată cu veşmântul solemn al Adormirii Maicii Domnului, ne înalţă privirea (în imnuri şi cântări alese) spre Regina universului, Preacurata Fecioară Maria: „Splendidă cum e aurora ce-apare,/ Cu foc rumenind firmamentul în zare,/ Aşa e Maria, slăvită şi bună,/ În soare-mbrăcată, frumoasă ca luna.// Măritei prinţese în cale îi iese/ Din cer împăratul; cu vorbe alese,/ Pe frunte îi pune regească cunună,/ Iar cerul întreg de urale răsună.// Ca fulgul uşoară, curata Fecioară/ Cu trup şi cu suflet spre Fiul ei zboară;/ Precum se cuvine, ca unei regine,/ Vin sfinţi şi vin îngeri, ca toţi să se-nchine.”
La această regină să privim noi, fiii ei credincioşi, la ea care “stă la dreapta Domnului îmbrăcată în haină aurită” (Ps 44, 10), “înălţată de Cel Atotputernic […] care a privit la smerenia slujitoarei sale” (Lc 1,52.48). Dar ce înseamnă că a fost înălţată pentru că a fost smerită? Poate că povestirea următoare ne va lămuri puţin în această privinţă.
Se povesteşte că doi oameni lucrau în fiecare zi bucăţile de pământ care le asigurau traiul lor şi familiilor lor. Unul dintre ei era foarte strict şi lucra de dimineaţă până seara fără să ia măcar o pauză mai lungă. Celălalt îşi lăsa, din când în când, instrumentele de lucru şi îşi îndrepta trupul pentru a face câte o scurtă rugăciune. Iar lucrul acesta se repeta zi de zi. Ajunşi la o vârstă înaintată, amândoi se hotărâră să lase munca pentru urmaşii lor, iar ei să se bucure de bine-meritata odihnă a bătrâneţii. Cel care nu şi-a ridicat niciodată privirea din pământ a rămas surprins când şi-a dat seama că nu mai poate sta drept, ci a rămas încovoiat, aplecat spre pământul pe care toată viaţa l-a privit. Însă cel care şi-a mai ridicat privirea şi spre cer, stătea acum drept, fără nicio durere. Astfel, a înţeles şi cel dintâi că nu e suficient să-ţi epuizezi toate forţele în muncă, ci mai este nevoie de câte-o rugăciune smerită care te înalţă (la propriu) spre bucuriile cereşti. Şi pentru Sfânta Fecioară, a fi smerită a însemnat acelaşi lucru: în tot ceea ce făcea - să-şi îndrepte privirea spre Dumnezeu. Iar faptul că ea a fost înălţată la cer nu numai cu sufletul, ci şi cu trupul, este cea mai frumoasă răsplată pe care Isus ar fi putut să I-o ofere mamei Sale.
Sfântul Paul, scriindu-le creştinilor din Corint, explică faptul că “întâi a înviat Cristos, apoi vor învia cei care vor fi ai lui Cristos” (1Cor 15,23). De aceea, sărbătoarea de astăzi este mare nu doar pentru că este o solemnitate în cinstea Sfintei Fecioare, ci şi pentru că vedem (cu ajutorul credinţei) iubirea extraordinară a lui Dumnezueu faţă de Maria şi faţă de “cei care vor fi ai lui Cristos”.
Şi, chiar dacă suntem învăluiţi de o cerească bucurie, suntem atenţionaţi de Biserică (mai ales astăzi când există atâtea curente spiritualiste înclinate spre sincretism şi spre relativism) asupra faptului că Maria are o relaţie bine definită cu Dumnezeu, cu persoanele Preasfintei Treimi: nu este egală cu Dumnezeu, nu este egală cu Tatăl sau cu Fiul sau cu Duhul Sfânt, nici nu-I înlocuieşte pentru că nu este o zeiţă, ci este o creatură, o fiică a lui Adam. Însă ce fiică! Ce creatură! Cea mai curată, cea mai frumoasă, cea mai bună dintre toate creaturile! Este fiica preaiubită a Tatălui, este mama Mântuitorului, este neprihănita Duhului Sfânt, cea mai sfântă dintre creaturi, singura creatură fără de păcat.
Maria, înălţată cu trupul şi sufletul la cer, devine şi rămâne pe vecie Regina Cerului şi a pământului, dar nu numai a elementelor cereşti şi pământeşti, ci şi a tuturor creaturilor care se află în cer şi pe pământ: îngeri şi sfinţi, oameni credincioşi care O slăvesc şi oameni care nu O cunosc şi nu O cinstesc ca pe o mamă. Povestirea unui preot misionar ne poate face să înţelegem această realitate.
Un preot misionar, care îşi desfăşura activitatea în teritoriile chineze, simţea tot mai aproapte ameninţarea celor care nu doreau răspândirea creştinismului şi, de aceea, se ruga cu insistenţă lui Dumnezeu prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria, ţinând întotdeauna la el o iconiţă cu imaginea Maicii Domnului. Ziua în care oponenţii creştinismului au venit să-l convingă să renunţe la misiune a venit pe neaşteptate. În momentul în care a fost întrebat pe cine reprezintă acea imagine, el a răspuns: “Este mama mea”. Fascinaţi de frumuseţea şi blândeţea acelui chip din imagine, cei care-l persecutau i-au zis: “Pleacă de aici! Şi spune-i mamei tale că numai datorită ei ai putut pleca, scăpând cu viaţă …”
Aşa cum acel misionar a fost ocrotit de Mama Cerească, la fel şi noi vom fi ocrotiţi de ea dacă O rugăm cu încredere să mijlocească pentru noi îndurare de la Fiul Ei.
Solemnitatea Ridicării Preasfintei Fecioare Maria cu trupul şi sufletul la cer ne îmbogăţeşte pe noi, cei care suntem încă pelerini pe acest pământ, cu câteva învăţături pline de mângâiere sufletească. În primul rând, astăzi înţelegem mai mult ca oricând că Dumnezeu nu ne iubeşte pentru un an sau pentru 10 sau 50 sau 100 de ani, ci pentru toată veşnicia, pentru că şi pe noi vrea să ne înalţe unde a înălţat-O pe Preasfânta Fecioară Maria. Apoi, înţelegem că iubirea lui Dumnezeu pentru noi este totală: pentru sufletul nostru care trebuie să ajungă în Rai, dar şi pentru trupul nostru care va fi înviat la Învierea de Apoi. Asftel, iubirea lui Dumnezeu este o iubire triumfătoare, pentru că va sfârşi orice durere din viaţa noastră de pe pământ şi binele va învinge tot răul din lume. Şi o altă caracteristică a iubirii lui Dumnezeu manifestată faţă de noi este că se aseamănă cu o iubire maternă: Maria e un semn şi o speranţă pentru noi, care suntem fiii ei; iar ceea ce a făcut Isus pentru Mama Sa va face (mai devreme sau mai târziu) şi pentru noi.
De aceea, să continuăm şi noi rugăciunea Bisericii: “Priveşte-ţi, o, mamă, copiii, sărmanii,/ Vezi multele noastre nevoi şi strădanii!/ La cel ce prin Tine voit-a să vină/ În lume, prin Tine s-ajungem, Regină!” Amin.

PR. ROMICĂ SOCIU