Centrul Diecezan Caritas Iasi

Faceţi tot ce vă va spune el! (In 2,5)
Peste tot unde există o situaţie de criză, există şi cineva spre care toţi privesc şi de la care aşteaptă o rezolvare rapidă, avantajoasă şi chiar surprinzătoare. În cazul crizei economice despre care se tot vorbeşte astăzi, conducătorii politici privesc spre organizaţiile politice superioare şi spre uniunile de naţiuni; liderii economici privesc spre băncile mondiale, iar creştinii, credincioşii de rând, privesc spre Biserică – semnul prezenţei lui Dumnezeu între oameni. Ce face, însă, Biserica? Adoptă atitudinea Maicii sale şi a Maicii Mântuitorului: ne trimite, cu o atitudine de încredere totală, la Cristos: Faceţi tot ce vă va spune El! (In 2,5). Trimiterea la Mesia este o atitudine omniprezentă în Biblie: atât în Vechiul Testament cât şi în Noul (şi actualul) Testament. Iar această „privire în sus” dă tuturor încredere, speranţă şi dorinţa unei transformări, a unei „optimizări” a vieţii spirituale.
Participarea lui Isus la nunta din Cana Galileii le dă peste cap planurile celor care văd în consumul de alcool „duşmanul ultim” al vieţii de familie. Isus nu numai că ia parte la bucuria unei noi familii (cu muzică, mâncare şi băutură şi tot ce presupune o nuntă), dar transformând apa în vin, le asigură mirilor ceea ce mulţi ar face să dispară de pe faţa pământului: vinul. De fapt, Isus nu neagă legitimitatea bucuriei din viaţa omului (produsă de căsătorie, de ospeţe cu mâncare şi băutură, de dorinţa de a fi împreună la evenimentele importante ale vieţii), ci doreşte să arate tuturor că în toate trebuie urmărită calitatea: căsătoria trebuie să aibă la bază iubirea (nu interese materiale), participarea la o bucurie a cuiva trebuie să aibă la bază caritatea frăţească şi grija ca acel moment să fie o reuşită (chiar dacă trebuie făcute eforturi-miracole), ospitalitatea gazdei trebuie să aibă la bază vederea, în fiecare persoană invitată, a celei mai speciale persoane din lume (punând pe masă mâncarea cea mai bună, vinul cel mai bun şi, mai ales, ce are mai bun în sufletul şi în inima sa). Având baza solidă a dăruirii, a generozităţii, a iubirii dezinteresate se poate construi un moment, o zi sau o viaţă de bucurie continuă. Isus însuşi spunea: „Căutaţi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea ei şi toate celelalte vi se vor adăuga” (Mt 6,33). După ce calitatea a fost asigurată de creştin, cantitatea este dăruită (ca abundenţă) de Dumnezeu. Cele şase vase mari de apă transformate în vin de către Isus sunt semnul acestei abundenţe asigurate de el. Iar ucenicii, înţelegând minunea săvârşită de el, au văzut cum „şi-a arătat slava şi au crezut în el” (In 2,11), adică l-au găsit pe cel spre care „priveau în sus”. Iar această împlinire a speranţei lor i-a transformat din simpli membri ai poporului lui Dumnezeu în ucenici ai lui Mesia.
Acelaşi îndemn de a „privi în sus” venise şi din partea profetului Isaia: „Ridicaţi-vă fruntea spre ceruri, căci din cer va veni mântuirea”. După ce poporul, prin neascultarea sa, s-a îndepărtat de Iahve dedicându-se idolilor, Dumnezeu a adunat un rest sfânt în care şi-a găsit bucuria, pe care l-a binecuvântat cu prezenţa şi grija sa. În momentele grele ale robiei, poporul „a privit în sus” spre Iahve cum priveşte un sclav spre stăpânul său de la care aşteaptă îndurare, dar Dumnezeu a privit spre restul sfânt ca mirele care priveşte, cu iubire, spre frumuseţea şi puritatea miresei sale. Iar poporul s-a transformat din „Ţară pustie” în „Mireasă fericită”. De aceea psalmistul vine cu îndemnul: „Cântaţi Domnului un cântec nou; Cântaţi Domnului, binecuvântaţi numele lui!” (Ps 95,1-2).
Şi creştinii din Corint „priveau în sus”, îl aşteptau pe sfântul Paul (cel care i-a creştinat) pentru a face ordine între ei, a preciza o ierarhie căreia creştinii să se supună în numele lui Isus. Dar sfântul Paul le scrie că „fără Duhul Sfânt nimeni nu poate să spună: Isus este Domnul”. (1Cor 12,3) Aşadar, fiecare care crede că ar trebui să fie mai sus (ierarhic) decât ceilalţi prin carisma pe care o are, ar trebui, de fapt, să nu uite că aceasta este o slujire, nu o onoare, şi că Duhul lucrează prin el, nu alţii lucrează pentru el. Asemenea creştinilor din Corint şi oamenii de azi „privesc în sus”: săracii – spre cei care îi pot ajuta, bolnavii – spre medici, orfanii – spre cei care privesc spre ei ca la o mare familie umană, păcătoşii – spre Cristos, Mântuitorul milostiv şi aşa mai departe. Important este ca fiecare dintre cei care „privesc în sus” să-şi dea seama că, de multe ori, şi spre ei sunt alţii care „privesc în sus”: săracii să nu uite că lângă ei mai sunt şi alţi săraci; bolnavii pot să-i încurajeze pe cei de lângă ei care sunt şi ei bolnavi; orfanii pot să-i primească în mijlocul lor pe alţii care sunt şi ei abandonaţi, marginalizaţi; cei care se simt păcătoşi pot să-i încurajeze în drumul spre pocăinţă şi pe alţii care sunt şi ei păcătoşi la rândul lor... Aşa, dorinţa de transformare, de „optimizare” a vieţii spirituale, speranţa şi încrederea sporesc, cresc exponenţial, într-o lume în criză (şi care „priveşte în sus”), credinţa într-un Dumnezeu care oferă calitate şi abundenţă (celor care se văd miri sau mirese), într-un Dumnezeu care este bucuria celor care îl slujesc (după cum mireasa este bucuria mirelui), într-un Dumnezeu care oferă daruri diferite şi care lucrează toate în toţi, un Dumnezeu care îşi arată slava prin minunile sale.

PR. ROMICĂ SOCIU