Centrul Diecezan Caritas Iasi

Dacă ne uităm în jurul nostru, observăm că suntem înconjuraţi de tot felul de previziuni: de la cele meteorologice (care au un fundament ştiinţific), până la compatibilitatea viitorilor soţi (sic!), la evenimente viitoare şi chiar până la prezicerea sfârşitului lumii. Această preocupare pentru viitor poate îmbrăca diferite forme (în funcţie de motivaţii): de la cele atee şi anti-religioase, până la cele mistice, misterice de tipul New-Age. Însă, privit din perspectiva creştină, viitorul îşi pierde caracterul terifiant, catastrofico-iminent şi lipsit de speranţă.
Mântuitorul însuşi face, adesea, aluzii la preocupările poporului ales pentru a cunoaşte cele viitoare. Însă modul în care este pusă problema, nu este întotdeauna aprobat de El. Fragmentul evanghelic al acestei duminici pune în atenţia credincioşilor (şi nu a celor care aleargă după senzaţional!) parabola talanţilor încredinţaţi de către stăpân mai multor servitori. Pe primul plan nu stă stăpânul, nici identificarea exactă a celor trei servitori, ci atitudinile pe care le au cei trei care reprezintă trei categorii de persoane. Primul dintre servitori este modelul celor care se angajează cu toată fiinţa (trup şi suflet) în urmarea drumului spre fericirea veşnică, drum ce trece prin poarta credinţei şi pe aleea slujirii aproapelui. Ceea ce stăpânul le încredinţează este folosit la maxim pentru ca rodul activităţilor caritative să fie cel puţin pe măsura necesităţilor acute. Al doilea servitor este imaginea celor care, ocazional, fac toate aceste lucruri amintite. Aceştia nu au numaidecât iniţiativa, însă, la solicitările liderilor cu viziune, răspund afirmativ şi prompt. Cel de-al treilea servitor întruchipează mulţimea celor laşi, a celor cuprinşi de tot felul de temeri şi care înaintează privind mai mult înapoi decât la ţintă, la punctul de sosire dorit. (Şi motivele acestor temeri sunt nenumărate: egoismul, credinţa slabă, comoditatea, lipsa spiritului de sacrificiu, reticenţa faţă de bunele intenţii etc.) Însă, mai presus de conturarea acestor categorii de persoane, Cristos ne oferă o viziune asupra viitorului şi asupra răsplăţii care este pregătită pentru slujitorul credincios. La modul general, slujitorul credincios este „cel care se teme de Domnul” aşa cum ne indică Psalmul 127 propus pentru liturgia cuvântului de astăzi. Concret, prima lectură prezintă femeia „care se teme de Domnul” (Prov 31,31), iar din lectura a doua citim cum sfântul Paul îi numeşte pe fraţi ca pe cei care sunt „fii ai luminii” (1Tes, 5,5). Slujitorii credincioşi (atât femeia harnică din prima lectură, cât şi fraţii care veghează din cea de-a doua lectură) lucrează nu doar pentru ei, din iniţiativă proprie şi pentru propriul câştig, ci Domnul este cel care le-a încredinţat această muncă, Domnul este cel care le dă tuturor talanţi pentru a-i fructifica. De aceea, răsplata vine tot de la Domnul, stăpânul muncii şi al răsplăţii, stăpânul slujitorilor şi al talanţilor.
Astfel, nu are importanţă când va veni stăpânul, căci ziua Domnului va veni „fără de veste” (1Tes 5,3). Nu are rost să facem calcule, previziuni, pronosticuri. Nu are rost să ne pierdem timpul cu astfel de preocupări. Însă aşteptarea noastră trebuie să fie caracterizată de activităţile noastre zilnice îndreptate spre fraţi. Acest lucru ne defineşte fidelitatea faţă de Dumnezeu şi faţă de membrii marii familii a Bisericii. Fidelitatea slujitorului credincios nu lasă loc pentru surprize neplăcute, nu îl vede pe stăpân în atotputernicia sa, ci îl surprinde în imensitatea bunătăţii cu care oferă răsplata. Aşteptarea cu teamă şi cutremur nu reprezintă adevărata fidelitate. Însă dorinţa de a nu-l pierde pe Dumnezeu, grija de a fi mereu prezent la datorie pentru Stăpân, de a fi mereu în preajma sa nu ne permite să ne îngropăm talanţii (şi pe noi odată cu ei). Inactivitatea nu este adevărata aşteptare, ci aşezarea în pământul întunecat în speranţa (deşartă) că venirea stăpânului ne va dezgropa literalmente.
Parabola talanţilor şi a slujitorilor care îi primesc îl pictează pe Isus într-un moment de învăţătură corespunzător catehezelor de la ceas de seară din zilele noastre. Iar prezentarea acestei parabole nu este altceva decât argumentarea detaliată a fericirilor proclamate ziua în amiaza mare de pe înălţimea autoritară a muntelui.

Pr. ROMICĂ SOCIU