Centrul Diecezan Caritas Iasi

Meditaţie Duminica a XVI-a A;

Cei drepţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor. (Mt 13,43) Cu siguranţă că mulţi am auzit o expresie folosită mai ales în momentul în care cineva trece graniţa unei ţări: „scopul şi durata vizitei”. Este o expresie concisă, scurtă şi la obiect. Este o expresie utilă şi care îl scuteşte pe cel care este pus să vegheze la graniţă de un dialog prea lung şi inutil. Poate că şi în cazul lui Isus au fost mulţi dintre cei care l-au urmat care ar fi vrut să folosească o asemenea espresie pentru a-l întreba pe Isus de ce este pe pământ, care este scopul său şi cât va dura vizita sa. Totuşi, Isus nu se lasă condus în dialoguri prea scurte şi prea uşor de interpretat sau, mai bine zis, prea uşor de schimbat înţelesul, sensul.
Fragmentul evanghelic al acestei duminici continuă seria parabolelor din capitoul 13 al Evangheliei după sfântul Matei. Este vorba, mai exact de parabolele despre Împărăţia lui Dumnezeu. Iar acest lucru este tocmai pentru „ca să se împlinească ceea ce fusese spus prin profetul care zice: Îmi voi dechide gura în parabole, voi dezvălui lucruri ascunse de la crearea lumii”(Mt 13,34). Poate multi ar fi vrut sa auda de la Isus lucruri simple, clare, lucruri spuse pe nume, poate chiar radicale. Totusi, Isus nu vorbeste prea simplu, ca un profesor ingamfat care ar considera ca cei carora le vorbeste nu au capacitatea intelectuala mai mare decat a unor copii. Isus stie foarte bine cat este de capabil omul si cat poate sa inteleaga. Dar, foloseste parabole si asemanari pentru a aprofunda misterele Imparatiei lui Dumnezeu.
Stim ca opera de rascumparare a lui Isus Cristos nu se rezuma doar la moartea sa pe cruce si invierea sa. Daca ar fi facut doar acest lucru, ar fi fosr doar un lucru simbolic, doar un „semn”. Insa Isus a vrut ca oamenii sa inteleaga de ce va muri pe cruce, de ce isi va da viata, pentru ce scop mai inalt se straduieste sa-i convinga pe oameni sa se apropie de Dumnezeu. Si, iata, prin predicile sale, prin parabolele si asemanarile pe care le face, Isus vorbeste despre aceasta Imparatie a lui Dumnezeu, despre care parintii conciliari ai Conciliului Vatican II ne spun ca este deja, dar nu inca (gia ma non acora). Adica Imparatia lui Dumnezeu incepe deja de pe pamant, dar nu este pe pamant. Incepe intrarea in ea inca din aceasta viata, dar nu poate fi gasita in aceasta viata.
Parabola grauntelui de mustar si parabola plamadei sunt folosite tocmai pentru a ne introduce in misterul Imparatiei lui Dumnezeu. E o imparatie care creste de la foarte putin si se dezvolta pana la dimensiuni incredibile. La fel cum grauntele mic, nesemnificativ de mustar creste intr-un copac imens si la fel cum o mica masura de aluat creste, cu ajutorul drojdiei, intr-o paine mare, la fel si Imparatia lui Dumnezeu creste de pe acest pamant intr-o imparatie imensa, incomensurabila.
Ne intrebam si noi, la fel cu apostolii care au cerut sa li se explice parabolele: Ce anume face sa creasca atat de mult aceasta imparatie? Raspunsul nu-l gasim in mod direct in continuarea parabolelor lui Isus, dar il gasim in discursirile lui Isus luate in amsamblu: credinta.
Credinta este darul cel mai putin vizibil pe care il primim in suflete de la Dumnezeu. E ca acea samanta de mustar mica. Dar ajutata de ratiunea noastra, de efortul nostru de a ne intelege credinta, se transforma intr-un copac puternic cu radacini adanci, care nu pot fi smulse de nimeni din sufletul omului. Credinta este si raspunsul nostru constant la ceea ce Isus ne dezvaluie din misterele divine, din misterele Imparatiei lui Dumnezeu, din misterele mantuirii. Acest efort presupune purificare interioara, presupune o continua cautare de a intelege cuvantul lui Dumnezeu si de a-l pune in practica, presupune apropierea de stralucirea intelepciunii si iubirii divine.
Despre doi frati se povesteste ca erau zilnic indemnati de mama lor sa fie cat mai curati si cat mai frumos imbracati pentru ca in curand se va intoarce tatal lor care era plecat intr-o tara indepartata. Unul dintre frati depunea un efort deosebit sa o multumeasca pe mama sa si sa-i fie pe plac tatalui: zilnic isi aranja hainele, isi pregatea pantofii, facea ordine printre lucrurile din camera sa. Celalalt nu se obosea cu asemenea lucruri, ci, batandu-si joc de fratele sau, zicea ca are timp sa se pregateasca cu o zi inainte ca tatal sa ajunga acasa.
Si noi ne asemanam cu acesti frati care asteapta intalnirea cu Tatal ceresc. Si pe noi Biserica ne indeamna, ca o mama, sa ne purificam interior, sa ne punem ordine in camera sufletului nostru, sa aratam bine, senin, luminos. Daca ascultam glasul Bisericii si depunem acest efort zilnic, atunci speram sa auzim si noi cuvintele din concluzia celor trei parabole amintite de Isus: “Cei drepti vor straluci ca soarele in Imparatia Tatalui lor”(Mt 13,43)

Pr. Romica SOCIU