Centrul Diecezan Caritas Iasi

Duminica a XXV-a din Timpul de Peste An

Domnul este aproape de cel acare îl caută (Ps 114,18)
Într-un orăşel din America se organiza cu mare fast Ziua Recoltei. Cu această ocazie, redactorul ziarului local a lansat un concurs în care participanţii trebuia să scrie despre cea mai reuşită Zi a Recoltei din viaţa lor. Premiul cel mare l-a luat un copil care a trimis următoarea scrisoare:
Provin dintr-o familie de opt membri: patru copii, părinţii şi bunicii. Cea mai frumoasă zi din perioada recoltei a fost când, într-o zi, dis-de-dimineaţă, bunicul cu tata şi cu fratele şi sora mai mare au plecat la câmp să adune porumbul. Au pornit cu veselie şi au lucrat până la plrânz când, am plecat cu mama să le ducem mâncarea pentru prânz. Munca a continuat tot restul zilei, iar seara, cu tot ce am cules, am plecat acasă unde ne aştepta bunica împreună cu sora cea mai mică, cea care a rămas să o ajute. Nu pot să spun cine era mai bucuros: bunica – pentru că a văzut ce recoltă bogată am adus acasă - sau noi mâncând cu poftă din bunătăţile cu care ne aştepta bunica...
Nu este întâmplător faptul că Biserica a rânduit acest fragment avanghelic în această duminică, în plin sezon al recoltelor. Însă există o diferenţă majoră între perioada recoltei din sistemele politice totalitare (trecute) şi perioada recoltei trăită în familie. Vorbind despre Împărăţia lui Dumnezeu, Isus nu o aseamănă cu o societate, cu un sistem politic, ci cu înţelepciunea şi bunătatea unui gospodar care aminteşte, mai degrabă, de figura tatălui milostiv din Parabola fiului risipitor.
O primă idee pe care o putem reţine din fragmentul evanghelic de azi, este că relaţiile dintre cei care sunt în drum spre Împărăţia lui Dumnezeu nu sunt ca într-o societate, ci ca într-o familie. Sfântul Paul, scriindu-le creştinilor din Filipi, le amintea: „dacă trăim în această lume înseamnă a presta o muncă folositoare” (Fil 1,24). De aceea înţelegem de ce stăpânul din parabolă iese să cheme lucrători în via sa. O a doua idee la care putem medita este că iniţiativa îi aparţine lui Dumnezeu. Dumnezeu cheamă la Împărăţia sa tot timpul (şi dimineaţa şi la prânz şi seara şi chiar în ultimul ceas) şi Dumnezeu îi cheamă pe toţi. şi dintre contemporanii lui Isus, şi dintre contemporanii noştri sunt unii care afirmă: credem în Dumnezeu (într-un Dumnezeu creator, atotputernic şi drept), dar el stă departe de lume. A lăsat oamenii să se chinuie în această viaţă aşa cum pot. Prin parabola ascultată azi, Isus Cristos ne demonstrează că Dumnezeu se implică în viaţa fiecăruia, în mântuirea fiecăruia. Auzim deseori: „A... ăla nu vine la biserică pentru că-i un mare beţiv; pentru că stă în concubinaj cu aia; că-i un mare hoţ: te fură pe faţă – ar înşela-o şi pe maică-sa dacă ar avea ocazia; pentru că înjură mai ceva ca un birjar etc. etc. Dar, să fim atenţi: stăpânul îi cheamă pe toţi. şi insistă. Chiar şi în cel de-al unsprezecelea ceas.
Între creştini n-ar trebui să fie invidie ca între cei care au lucrat 12 ore sau numai o oră... Mergând spre Împărăţia lui Dumnezeu, creştinii ar trebui să dea dovadă de colaborare, nu de competiţie pentru că avem pretenţia să ne numim fraţi între noi. (şi, apoi, să nu uităm că: o lucrare făcută din toată inima valorează uneori mai mult decât 8 ore de lucru.)
La fel cum răsplata este aceeaşi (1 dinar) şi pentru cei care au lucrat toată ziua şi pentru cei care au venit mai târziu, la fel este şi pentru creştini: toţi cei care lucrează pentru venirea Împărăţiei lui Dumnezeu, chiar dacă lucrează de la început (de la botez) sau au început mai târziu (de la o recentă convertire), pentru toţi răsplata este aceeaşi: Cristos. Toţi îl primesc pe Isus Cristos: în Cuvânt, în Iertare, în Euharistie...
Primindu-l pe Cristos, pentru creştin, acest lucru este, în acelaşi timp un dar (cel mai mare dar) şi un har (care nu trebuie păstrat doar pentru noi, în mod egoist) şi trebuie oferit celor din jur.
Fericitul papă Ioan Paul al II-lea, se întreba: Câte daruri nu am primit noi, fiecare, de la Dumnezeu? Cu câte carisme n-am fost îmbogăţiţi: a-i educa pe cei mici, a-i îngriji pe cei bolnavi, a-i vizita pe cei singuri, a-i asista pe cei cu dizabilităţi şi multe altele... şi continua: Credincioşii laici au o misiune, o vocaţie în Biserică şi în lume. Credincioşii laici aparţin poporului lui Dumnezeu, care caută Împărăţia lui Dumnezeu, popor prefigurat de lucrătorii din vie: „Mergeţi şi voi în via mea” (Mt 20,4) (cf. Christifideles laici nn. 1-2)
Înţelegând această misiune, această vocaţie, nu ne mai răzvrătim când vine vorba de răsplată: De ce şi lui i se dă 1 dinar? De de mie mi se dă doar 1 dinar? Dumnezeu îi răsplăteşte pe toţi, nu numaidecât după merit, ci, mai ales, după cum are nevoie fiecare pentru copiii săi, pentru familia sa, pentru casa sa. Are de câştigat nu cel care „se târguieşte” cu Dumnezeu, ci cel care se încrede în bunătatea sa.
În Păstorul lui Hermas, o scriere creştină din secolul al II-lea, găsim următoarea povestire: Cineva avea un teren şi mulţi sclavi. Era atât de bogat încât, pe o parte a câmpului, a plantat şi o vie. A ales un sclav foarte fidel, care îi era foarte drag şi i-a spus: „Eu trebuie să plec. Vreau ca tu să îngrădeşti via. Trebuie sş faci numai asta, pentru a obţine libertatea de la mine la întoarcere”. Stăpânul a plecat. Slujitorul fidel a îngrădit toată via. Dar, făcând aceasta, a văzut că toată era plină de buruieni. De aceea şi-a spus: „Stăpânul mi-a cerut numai să pun un gard; dar vreau ca toată via să fie frumoasă”. Aşadar, a început să se plimbe şi să smulgă buruienile. La întoarcere, stăpânul a văzut că via era îngrădită, dar şi cş a fost curşăţită şi pusş în ordine şi a simţit o mare bucurie. Atunci i-a spus slujitorului său fidel: „Nu numai că îţi redau libertatea, dar te şi fac administratorul averii mele, pentru am văzut că ştii sş munceşti cu iubire”.
Meditând asupra fragmentului evanghelic din această duminică, ne dăm seama că gândurile omului nu sunt întotdeauna gândurile lui Dumnezeu (cf. Is 55,8). Iar acest lucru este valabil (mai ales) în ceea ce priveşte mentalitatea omului referitoare la Împărăţia lui Dumnezeu. De aceea, să purtăm în sufletele noastre ceea ce ne aminteşte sfântul Efrem Sirul: „În viaţă, făcând toate pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu, nu câţtigi decât ceea ce oferi: iubire!” Amin.

PR. ROMICĂ SOCIU