|
|
Duminica a XXIX-a de peste an
18 octombrie 2009
Cel care vrea să fie mai mare între voi să fie servitorul vostru! (Mc 10,43)
În neagra perioadă a comunismului îşi ducea, cu răbdare, existenţa o familie compusă din părinţi şi patru copii: cel mai mare – un băiat cu cinci ani, respectiv şapte ani mai mare decât fraţii săi, o fată şi încă doi gemeni. Deoarece părinţii erau tot timpul constrânşi în activităţi muncitoreşti (în fabrică şi pe ogoare), de copiii cei mai mici se îngrijea, în timpul zilei, cel mai mare: îi ducea şi aducea de la şcoală/grădiniţă, îi ajuta la teme, le punea de mâncare, îi însoţea în locurile de joacă etc. E o realitate concretă şi simplă care corespunde, probabil, multor familii. Nu pot, totuşi, să nu mă întreb: ce anume îl îndemna pe „cel mai mare” să se îngrijească cu atâta devotament de „cei mai mici”? Înţelesese, oare, cuvintele lui Isus Cristos: cel care vrea să fie mare între voi să fie servitorul vostru (Mc 10,43)? Fiind destul de tânăr, probabil că nu. Dar, atunci, de ce?
Sfântul Paul, scriindu-le creştinilor din Roma, le aminteşte că „faptele conform Legii sunt înscrise în inimile oamenilor şi despre acest lucru dau mărturie atât conştiinţa, cât şi gândurile lor” (Rom 2,15). Putem ,astfel, să înţelegem de ce acel tânăr se îngrijea cu bucurie de fraţii săi: pentru că slujirea duce la comuniune, devotamentul trimite la iubire, iar binele făcut cu umilinţă duce la mărire.
Înainte ca omul să păcătuiască, slujindu-l pe Dumnezeu, era în permanentă comuniune cu El. Şi toţi cei care, de-a lungul istoriei, au urmat calea slujirii au fost asistaţi de puterea mângâietoare a lui Dumnezeu. Să nu uităm de Moise, conducătorul unui popor încăpăţînat, care a slujit poporul conducându-l, prin intervenţia Domnului, în ţara făgăduită. Să nu uităm de sfântul apostol Paul care, după momentul chemării de către Domnul pe care îl prigonea, a predicat evanghelia mântuirii, însoţit de harul lui Dumnezeu, până la marginile lumii. Să nu uităm de fericita Maica Tereza de Calcutta care, adunându-i pe cei care sufereau în familia mădularelor suferinde ale Bisericii, a primit fiecare clipă a vieţii ei ca pe un moment de întâlnire cu Cristos prezent în fraţii pe care îi slujea.
Slujitorul şi slujitoarea care sunt conştienţi de prezenţa lui Dumnezeu în activităţile lor umile şi devotate se descoperă ca făcând parte dintr-un plan de iubire care îi include şi pe cei care slujesc şi pe cei slujiţi uniţi de aceeaşi iubire. Anticipând lucrarea tainică a Mântuitorului, Preasfânta Fecioară Maria, în cântarea Magnificat, exprimă (prin bucuria spirituală) faptele minunate de iubire ale Domnului cu care o copleşeşte pentru că a privit umilinţa slujitoarei sale. Şi cu cât devotament a fost mama Iubirii…
În faţa unui grup de copii, un preot s-a recomandat: Preot profesor doctor conferenţiar Ion Ionescu, director al… Un copil i-a spus: „Prea lung. Cum să te strigăm?” Preotul a reflectat şi a răspuns: „Părinte! – mă caracterizează cel mai bine”. Şi dintre creştini sunt mulţi care se prezintă: sunt Ioan(a), (ne)căsătorit, (nu) am (trei) copii, sunt director/administrator etc. … Asemenea apostolilor, din fragmentul evanghelic de azi, mulţi dintre creştini caută să se evidenţieze în locurile de onoare şi prin denumiri prin care să-şi facă simţită puterea. Dar cuvintele şi exemplul lui Cristos ne demonstrează că binele făcut cu umilinţă dă adevărata răsplată. Ceea ce aparent este umilitor, în realitate este un dar al lui Dumnezeu prin care suntem încununaţi cu măreţie. Sfântul Luca (pe care îl sărbătorim astăzi), „medicul iubit” (Col 4,14) şi însoţitor al sfântului Paul a făcut cel mai simplu şi mai umil lucru posibil mergând pe urmele apostolului neamurilor: „după ce am cercetat toate de la început cu grijă, m-am gândit să ţi le scriu şi eu pas cu pas ca să te convingi de temeinicia învăţăturilor pe care le-ai primit” (Lc 1,3). Astfel, evanghelistul prezintă bunătatea Răscumpărătorului, delicateţea şi grija faţă de cei săraci şi părăsiţi. Marele merit al lui îl prezintă poetul Dante Aligheri numindu-l Scriitorul milostivirii lui Cristos.
Avem, în meditarea fragmentului evanghelic de astăzi, mai multe personaje şi mai multe atitudini: Iacob şi Ioan, ceilalţi apostoli, atitudinea fratelui el mai mare al familiei din timpul comunismului, atitudinea lui Moise, a Sfintei Fecioare Maria, a fericitei Maici Tereza de Calcutta, a sfântului Paul şi a evanghelistului Luca… Noi pe care o alegem?
PR. ROMICĂ SOCIU
|
|
|
