Centrul Diecezan Caritas Iasi

„Otrava este dulce!” – Meditaţie pentru Duminica I din Postul Mare (C)
Fii cu mine, Doamne, în orice strâmtorare! (Ps 90, 15)
Mi-a rămas întipărită în memorie metoda prin care condamnaţii la moarte erau executaţi, în timpurile străvechi din Antichitate: trebuiau să bea dintr-o cupă o cantitate de otravă. La un moment dat, unul din cei condamnaţi (care băuse otrava) a fost întrebat: Ce gust are? El a răspuns imediat: Este dulce!
Nu ştiu dacă se intenţiona atenuarea suferinţei celui condamnat, dar cu siguranţă se ascunde în această imagine o idee profundă şi foarte importantă: multe lucruri sau fapte care aparent reprezintă cele mai înalte aspiraţii umane pot fi, de fapt, otrăvuri inserate, în doze mai mici sau mai mari, de către Cel Rău, în sufletele noastre, într-un cuvânt, pot fi: ispite.
Nu putem fi scutiţi de aceste ispite, la fel cum nici Mântuitorul nostru nu a fost scutit de capcanele diavolului. Fragmentul evanghelic din această duminică îl prezintă pe Isus în toată slăbiciunea, dar, în acelaşi timp, în toată măreţia sa. Pentru cei care mai au îndoieli cu privire la cele două naturi prezente în Isus (cea umană şi cea divină), relatarea ispitirilor poate întări în orice creştin adevărul credinţei Bisericii în Isus Cristos om-Dumnezeu. Din punct de vedere uman, este la capătul puterilor după postul de 40 de zile: îi este foame, se simte singur, priveşte cu îngrijorare la misiunea pe care trebuie să o realizeze în viitor. Dar, din punct de vedere divin, toate aceste slăbiciuni omeneşti sunt completate de forţa harului divin care umple golurile trupeşti şi înalţă spiritul pentru a face faţă oricărei provocări şi misiuni.
În ziua de Miercurea Cenuşii am început şi noi, creştinii, un timp de post de 40 de zile, ştiind că pentru fiinţa noastră slabă vor veni momente în care calitatea noastră supranaturală de copii ai lui Dumnezeu (renăscuţi prin botez) va avea o misiune care ne pune credinţa la grea încercare: vom celebra memorialul pătimirilor, morţii şi învierii Domnului Nostru, Isus Cristos. În faţa acestor realităţi teribile, chiar apostolii Domnului au avut o atitudine de rătăcire, de teamă, de părăsire, de deznădejde, de întunecare a spiritului, de înnorare a viitorului şi, în concluzie, de neînţelegere a planului de mântuire al lui Dumnezeu. Şi noi, când ne vom afla în toiul Sfântului Triduum Pascal (Joia, Vinerea, Sâmbăta Sfântă şi Ziua cea Mare a Paştelui) riscăm să ne pierdem în necredinţă, în neîncredere, în indiferenţă sau disperare. Îată de ce ne este propus acest timp de post, rugăciune şi caritate: pentru a fi pregătiţi atunci când vom vedea „lucruri şi mai mari” decât am văzut până acum în viaţa lui Isus (vindecări, înmulţirea pâinilor, pescuirea minunată etc.). Nu trebuie să uităm că, aşa cum natura divină a lui Isus a fost un atu important în lupta cu Ispititorul, la fel în călătoria noastră prin timpul sfânt al Postului Mare putem fi ajutaţi de forţe superioare nouă, puternice şi generatoare de bunătate, care contrabalansează răul şi îl poate birui, dacă spiritul nostru este dispus să lupte până la capăt şi să ceară ajutorul lui Dumnezeu. În primul rând, îi putem cere lui Dumnezeu harul său cu care să ne umple în interior; apoi, să ne îmbrăcăm cu armura cuvintelor Sfintei Scripturi cu care Cristos i-a ţinut piept diavolului; rugăciunea prin mijlocirea sfinţilor poate să constituie armele cu care putem respinge atacurile Celui Rău; iar îngerii lui Dumnezeu (în special îngerul păzitor) pot primi rolul unui scut protector (firewall) în cazul oricărei tentative sau ispite din partea Tatălui Minciunii. Iată de ce Biserica, ne îndeamnă, prin cuvintele unui vechi imn (rugăciune în versuri) din Timpul Postului Mare să cerem ajutorul Dumnezeului nostru şi mijlocirea îngerilor săi: „Lângã noi vegheze duhuri bune, treze, / Inima curatã sã ni se pãstreze. / Cât timp trupul nostru pe-ntuneric sta-va, / Sã nu ne strecoare Diavolul otrava.”
În fond, toate ispitele pe care diavolul le afişează în faţa Mântuitorului, par a fi dulci, ademenitoare, “strălucind” de bună-intenţie. În realitate, ele sunt asemenea acelei otrăvi care îi răpunea pe nefericiţii condamnaţi din Antichitate. Dar Cristos învinge toate ispitirile, dându-ne curajul şi speranţa că şi noi, prin credinţă şi perseverenţă, le putem învinge. Îndemnul Bisericii (desprins de pe buzele lui Cristos) prezentat omenirii la începutul Postului Mare: “Convertiţi-vă şi credeţi în Evanghelie!” nu răsună ca o ameninţare, ca o sentinţă fatalistă dată fără a mai lăsa loc vreunui gram de speranţă, ci este ca o veste bună prezentată cu surle şi trâmbiţe de pe cele mai înalte turnuri: Împărăţia lui Dumnezeu este aproape şi îşi deschide porţile celor care se pocăiesc pentru viaţa mizerabilă şi întunecată de respingerea prezenţei lui Dumnezeu şi care cer cu umilinţă puterea de a-şi conforma fiinţa cu trăsăturile spirituale şi umane ale lui Isus Cristos care a fost învrednicit de gloria învierii prin umilirea trăită în moartea pe Cruce.

Pr. ROMICĂ SOCIU