Centrul Diecezan Caritas Iasi

Doamne, sunt puţini cei care se mântuiesc ? ( Lc.13,23 )

Întrebare reţinută de evanghelistul Luca, cuprinsă în fragmentul evanghelic al acestei duminici ( 13,22-30 ), este în stare să pună pe gânduri pe oricine o aude.
Într-adevăr, voi ajunge eu, tu şi fiecare om la scopul pentru care suntem pe acest pământ ? Care ? Cel biologic sau cel spiritual ?
Cel biologic este de scurtă durată: „Numărul anilor noştri ajunge la şaptezeci, iar pentru cei în putere, la optzeci, însă, în cea mai mare parte nu sunt decât trudă şi durere, pentru că trec repede şi noi ne ducem” (Ps.89,10).
Dar câţi ajung la vârsta de şaptezeci de ani ? „Aşadar, ce i-ar folosi omului de-ar câştiga lumea întreagă, dacă şi-ar pierde sufletul său ?”(Mt.16,26). Această întrebare bine meditată i-a determinat pe mulţi să se preocupe constant de sufletul lor, fie în viaţa monahală, fie în cea familială, înţelegând chemarea de a deveni sfinţi: „Fiţi sfinţi, că Eu Domnul Dumnezeul vostru sunt sfânt” (Lev.10,2).
Profetul Mihea sintetizează astfel voinţa lui Dumnezeu faţă de oameni: „Ţi s-a arătat, omule, ce este bine şi ce îţi cere Domnul: să fii drept, să iubeşti caritatea, şi să fii smerit înaintea Dumnezeului tău ! ( Mih.6,8 ).
Răspunsul dat de Isus celui care l-a întrebat dacă sunt puţini cei care se mântuiesc, este cât se poate de clar şi practic: „Daţi-vă silinţa să intraţi pe calea cea îngustă ! (Lc.13,24). Grăsunii nu încap, nici la propriu, nici la figurat. A intra pe această cale înseamnă lepădare de sine ( de mândrie şi de tot cortegiul ei ), şi a purta crucea zilnică pe urmele lui Cristos „calea, adevărul şi viaţa, căci nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine (In.14,6).
Vrednice de luat în seamă sunt cuvintele de avertizare care urmează imperativului de a intra pe calea cea îngustă, căci vă spun: „Mulţi vor căuta să intre şi nu vor putea” (acelaşi verset 24). Asta înseamnă a răspunde îndată şi consecvent la îndemnurile Duhului Sfânt. Ce amăgire primejdioasă este a spune: „ Să-mi trăiesc viaţa, mă voi pocăi la bătrâneţe”!?. Dar ce te faci dacă nu ajungi la bătrâneţe ? În acest caz, pretenţia de a intra în bucuria Tatălui are răspunsul pe măsură: „Nu ştiu de unde sunteţi: plecaţi de la mine voi toţi care săvârşiţi nelegiuirea!” (Lc.13,27).
Textul evanghelic (Lc.13,22-30) alocat acestei duminici este un avertisment special făcut de Isus conaţionalilor săi evrei care nu s-au folosit de binecuvântările Făgăduinţei. Locul lor a fost luat de mulţimea celor „de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi care au intrat la ospăţ în împărăţia lui Dumnezeu; da, sunt unii dintre cei din urmă care vor fi cei dintâi, şi dintre cei dintâi care vor fi cei din urmă” (v.29 şi 30).
Această concluzie declarată de Isus este prezisă de profetul Isaia, cum se citeşte în prima lectură ( 66,18-21) : „Vin să adun pe oamenii din orice naţiune şi de orice limbă. Ei vor veni şi vor vedea slava mea: voi pune un semn în mijlocul lor”.
Textul lecturii a doua, din scrisoarea către evrei (12,5-7.11-13) insistă asupra ascezei creştine, în folosirea curajoasă a încercărilor: „Fiul meu, nu dispreţui lecţiile de disciplină pe care ţi le dă Domnul, şi nu te descuraja când te mustră, căci pe cine-l iubeşte Domnul îl pedepseşte, şi îl bate cu varga pe fiul care îi este drag. Ceea ce înduraţi este o lecţie” ( v.5-7 ).
Toate ne sunt oferite pentru a ne convinge de necesitatea de a trăi vredniceşte pentru a intra cu bine prin poarta cea îngustă care ne introduce în bucuria fără de sfârşit a Tatălui ceresc.
„Lăudaţi-l pe Domnul toate neamurile, lăudaţi-l, toate popoarele!
Căci Domnul şi-a arătat iubirea sa faţă de noi şi rămâne totdeauna credincios legământului său”. (Ps.116,1-2)
„Dumnezeule, care uneşti într-o singură voinţă cugetele celor ce cred în tine, dă-i poporului tău harul să iubească ceea ce porunceşti şi să dorească ceea ce făgăduieşti, pentru ca, în nestatornicia lumii acesteia, inimile noastre să fie ancorate acolo unde se află adevăratele bucurii. Prin Cristos Domnul nostru”.
( Rugăciunea duminicii ). P.A.Despinescu