Cu această duminică se încheie Anul bisericesc şi, împreună cu întreaga Biserică catolică sărbătorim Cristos Regele Universului. Perioada declarării acestei sărbători nu este prea veche dar, fără să intrăm în motivul pentru care Biserica a voit să pună în evidenţă partea regală a lui Cristos, să încercăm să înţelegem textul evanghelic per care îl ascultăm în această zi şi care doreşte să ne vorbească despre modul în care Cristos este Rege şi cum îşi exercită regalitatea sa în această lume.
Evanghelia din această duminică nu este un text simplu şi nici obişnuit. Se putea alege un altul care ar fi putut întruchipa sensul acestei sărbători, făcând să corespundă imagini pe care noi o avem despre un rege sau un regat. Textul este scurt dar profund, care prezintă modul în care Isus a voit să-şi arate măreţia sa şi limita maximă până unde ajunge iubirea lui Dumnezeu.
Luca nu scrie mult despre momentul răstignirii lui Isus. Pentru el era deajuns adevărul istoric al patimii lui Isus fără să adauge multe detalii secundare. Totuşi, chiar dacă este un text scurt, acesta evidenţiază unele elemente de o mare importanţă şi este bogat în aspecte interesante pentru meditaţia noastră. Luca presupune că, cel care citeşte textul, ştie ce înseamnă o răstignire, de aceea nu prezintă nici un detaliu despre aceasta.
Răstignirea era o formă de tortură şi de condamnare la moarte pe care romanii îl foloseau în mod deosebit pentru a-i înspăimânta pe evrei şi pentru a-i descuraja în caz că aceştia ar avea vreo intenţie de răscoală. Acest tip de pedeapsă, pe lângă faptul că aducea moartea, ea era foarte cruntă, producea ruşine iar moartea era foarte lentă.
Luca ne zice că, la răstignirea lui Isus, au participat poporul care stătea pasiv privind scena, soldaţii care, împreună cu mai marii poporului (farizei, cărturari şi preoţi), îşi băteau joc de el chemând-ul Rege, Mesia şi cel Uns, zicând că, dacă i-a salvat pe alţii, ar fi putut să se salveze şi pe sine. Isus refuză să recurgă la puterea divină pentru propriul confort şi siguranţă, deoarece, dacă el doreşte să-i salveze pe alţii nu trebuie să se salveze pe sine.
Este acordat un bun spaţiu dialogului dintre cei doi tâlhari şi Isus. Textul mai pe larg şi care nu este prezentat în liturgia din această duminică, începe chiar cu prezentarea acestor trei iar în centru Isus care se adresează Tatălui cerând iertare pentru toţi cei care erau prezenţi şi participau la osânda lui, deoarece, afirmă Isus „nu ştiu ce fac”. Acesta ne aminteşte de moartea lui Ştefan, primul martir. Istorisirea morţii sale este relatat în Faptele Apostolilor (v. 7,60). Ştefan cere iertare Tatălui pentru ceea ce-i este făcut cu aceleaşi cuvinte ale lui Isus. (v.34).
La sfârşitul acestui text din evanghelia noastră din nou ne îndreptăm privirea spre cei trei răstigniţi. Unul dintre tâlhari adaugă un alt sarcasm asemenea soldaţilor şi mai marilor poporului, cerându-i să se salveze şi să-i salveze şi pe ei. Celălalt îl dojeneşte şi face diferenţă între motivul condamnări lor şi cel al lui Isus. Recunoaşte că suferă pe drept dar nu evità să recunoască în Isus adevăratul Mesia, un Dumnezeu plin de iubire şi de milostivire, şi-i cere iertare pentru ceea ce a făcut prin faptul că vrea să fie amintit de Isus când se va afla în împărăţia sa.
De trei ori Isus a fost insultat cerându-i-se să se salveze pe sine. Aici Isus salvează pe cineva şi acesta este un criminal care stă să moară. Este un om ce face parte din categoria de persoane pe care Isus le-a avut mereu la inimă pentru că trebuiau salvate. În ceasul morţii sale, Isus continuă misiunea sa, aceea de a salva ceea ce era pierdut.
Cristos Regele Universului nu trebuie înţeles ca un rege asemenea oamenilor care stăpânesc pământul. El stăpâneşte dar nu din ambiţie sau prin violenţă, nu pentru interesele sale ci pentru binele tuturor iar unicul scop al Său este salvarea întregii omeniri.
Sărbătorim un rege care este dificil de urmat sau de acceptat. Poate că ne vine uşor să privim la modul în care Isus moare şi totuşi îşi exercită de pe cruce misiunea sa, dar, atunci când trebuie să-l urmăm pe drumul crucii ne este cam greu, uneori chiar imposibil.
Centrul acestui text este faptul că Isus foloseşte puterea sa dumenzeiască nu pentru sine ci pentru a-i salva pe alţii. Ar fi putut să se salveze pe sine şi în acelaşi moment să ne salveze pe noi, dar nu vrea. Cristos este un rege care contrazice ideeea noastră pe care o avem despre un rege. Nu are un sceptru, nu are un tron, sau mai bine zis, tronul său este o Cruce pe care atârnă, nu are o identitate decât acea inscripţie care îl identifică rege al Iudeilor. Acesta este regele nostru, îl dorim aşa cum este? Acesta este Dumnezeul nostru, un Dumnezeu aparent ratat. El a preferit să piardă pentru a ne face pe noi să câştigăm, nu lupta cu El ci împărăţia cerurilor împreună cu El. Logica lui Dumnezeu este total diferită de cea a omului şi vedem acest lucru în modul cum Isus înfruntă moartea sa pentru a învinge moartea noastră. Isus ne spune printr-un gest extrem cine este Dumnezeu cu adevărat şi cine suntem noi pentru El. Acest Dumnezeu nu se salvează pe sine ci ne salvează pe noi.
Iată ce rege avem; un rege care ne indică drumul mântuiri care nu înseamnă a ne salva pe noi înşine ci a-i salva pe alţii sau mai bine zis a ne lăsa salvaţi de Isus.
Vrem noi un astfel de rege? Vrem noi cu adevărat să urmăm acest drum?
O duminică binecuvântată!
Mihai Augustin Folner o.carm.