Sfintele Paşti 2011

„Azi clopotele sună falnic, zi mare ne vestesc;
Asemeni unui crainic, de sfânt triumf ceresc.
Creştinul se-nnoieşte, de moarte liberat,
Şi fericit rosteşte: CRISTOS A ÎNVIAT!”

După reculegerea prelungită a Postului Mare, în lumina sfintelor evanghelii, după purificarea obţinută prin convertirea la care s-a angajat la Miercurea Cenuşii, iertat de păcate prin spovada bine făcută, creştinul poate cânta din tot sufletul:

  Împreună cu natura înconjurătoare, trezită la viaţă, înverzită şi înflorită, încântat de orchestra sumedeniilor de zburătoare, creştinul reînnoit sufleteşte, se simte altfel; îi mulţumeşte din toată inima Mântuitorului care prin suferinţa, răstignirea şi învierea sa i-a deschis iarăşi orizontul reconcilierii cu Tatăl şi trăirea cu mai multă statornicie în climatul cel nou.
  Meditarea liturghiei cuvântului, în solemnitatea Sfintelor Paşti, are darul de a consolida viaţa creştină pe temelia adevărului Sfintei Învieri a Domnului Nostru Isus Cristos, chezăşie a învierii fericite a oricărui credincios.
  Sfântul apostol şi evanghelist Ioan (20,1-9) ne descrie pietatea deosebită a Mariei Magdalena, cea binecuvântată din belşug cu iubirea dumnezeiască, „femeia apostol” care „a mers dis-de-dimineaţă la mormânt, pe când era încă întuneric” (v. 1a). Spre uimirea ei, „a văzut că piatra fusese înlăturată de pe mormânt” (v. 1b). Cu sufletul la gură, „a alergat la Simon Petru şi la celălalt ucenic pe care îl iubea Isus şi le-a zis: «L-au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim unde l-au pus»” (v. 2).
În general, bărbaţii nu prea dau crezare imediat vorbelor alarmante ale femeilor. Însă, în situaţia dramatică în care se aflau, a meritat să se convingă personal. Se duc la mormânt. Tânărul ucenic, Ioan, mai iute de picior, soseşte primul, dar nu intră în grota mormântului, din respect faţă de seniorul „portavoce”, Petru. Intrând, se conving de absenţa Celui Înmormântat, dar lenjeria specifică înmormântării, conform ritualului evreiesc, fâşiile de pânză şi ştergarul, erau împrăştiate pe jos. Evanghelistul Ioan, ţine să adauge că spusele Mariei Magdalena sunt adevărate: „El a văzut şi a crezut” (v. 8b).
Deşi Isus le-a spus de mai multe ori că va învia a treia zi după uciderea sa, în versetul al nouălea, evanghelistul scrie că „încă nu ştiau de faptul că Isus trebuia să învie din morţi, după spusele Scripturii”. De altfel, în admiraţia şi ataşamentul faţă de minunatul lor Învăţător, nu şi-l puteau imagina condamnat, chinuit în tot felul şi răstignit pe cruce.
  Primii doi evanghelişti sinoptici, Matei şi Marcu, relatează mai pe scurt evenimentul învierii, în ultimele capitole ale evangheliilor scrise de ei, menţionând prezenţa unui înger care vesteşte femeilor că Isus a înviat; al treilea sinoptic, Luca, e mai amplu, tratând îndeosebi evenimentul tot în ultimul capitol, al douăzeci şi patrulea, al evangheliei sale, descriind pe larg întâlnirea lui Isus înviat cu cei doi ucenici în drumul spre Emaus. Acest evanghelist menţionează doi îngeri, „bărbaţi în haine strălucitoare” (v. 4), ca vestitori ai Învierii.
  Campionul relatării învierii este, fără îndoială, apostolul şi evanghelistul Ioan, în ultimele două capitole ale evangheliei scrise de el, al douăzecilea şi al douăzeci şi unulea. Descrierea mormântului gol (20,1-9), amintită deja, arătările Celui Înviat Mariei Magdalena (20,11-18), discipolilor (20,19-23), lui Toma, în a opta zi (20,24-29), iar în ultima tot discipolilor, lângă Marea Tiberiadei (21,1-14) precum şi misiunea pastorală a lui Petru (21,15-23), ilustrează preocuparea deosebită a evanghelistului pentru persoana preaiubitului Mântuitor Înviat.
  Prima lectură, din Faptele Apostolilor (10,34a.37-43), este un fragment din cuvântarea lui Petru, după Rusalii, în casa centurionului Corneliu, în care apostolul dă mărturie despre activitatea evanghelizatoare a lui Isus, suferinţa, moartea, învierea şi „arătarea sa, nu întregului popor, ci martorilor orânduiţi de Dumnezeu, nouă care am mâncat şi am băut cu El, după ce a înviat din morţi” (v. 41).
  Ca un duhovnic de excepţie, apostolul neamurilor, Sfântul Paul, scriind creştinilor din Colose, îndeamnă pe toţi creştinii care trăim bucuria pascală a învierii împreună cu Cristos, să perseverăm în viaţa cea nouă a eliberării de sub jugul păcatelor, prin râvnirea celor de sus, a celor cereşti: „căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă de acum cu Cristos în Dumnezeu; când Cristos, care este viaţa noastră, se va arăta, atunci şi voi vă veţi arăta împreună cu el plini de slavă” (3,3-4).
  Adaosul (secvenţa), text citit după lectura a doua, special pentru solemnitatea Învierii, îndeamnă la aducerea jertfei de laudă Mielului Jertfit şi Înviat. Acest text cuprinde şi mărturia Mariei Magdalena: „am văzut mormântul lui Cristos care trăieşte, am văzut mărirea Celui Înviat. I-am văzut pe îngeri, martorii învierii lui, giulgiul şi veştmintele. Cristos, speranţa mea, a înviat! El va merge înaintea voastră în Galileea”.
  Având mărturii atât de convingătoare ale adevărului fundamental al credinţei noastre, vrem să fim şi noi martori curajoşi ai Învierii, asemenea aceleia din următoarea relatare a deţinutei cu numele de Arsenief, dintr-o închisoare comunistă, ateistă, din Moscova:
  „Într-o seară, o tovarăşă de celulă îmi şopti la ureche: «Ştiţi ce zi este mâine? Mâine este Paştele!» Era Paştele aşa de aproape? Paştele reprezintă bucurie pentru întreaga omenire. Doar noi eram excluse de la această bucurie. Mergeam tristă de-a lungul coridorului. Deodată izbucni un strigăt în liniştea apăsătoare: «Cristos a înviat!» Cine îndrăznise oare să strige acest salut pascal? M-am uitat la însoţitoarea mea. Ochii ei mari luminau în chipul ei palid. Atunci răsună răspunsul, cu voci bucuroase, din fiecare celulă: «Adevărat că a înviat!" Gardienii, miraţi, înlemniră. O asemenea obrăznicie, cum gândeau ei, nu li se mai întâmplase niciodată. S-au repezit asupra tinerei fete şi au luat-o cu ei. După patru zile se întoarse în celulă. Faţa îi era slăbită de tot. Fusese dusă într-o celulă unde drept pedeapsă nu primi căldură şi mâncare. «Am vestit totuşi în închisoare Vestea cea Bună a Paştelui, îmi spuse ea cu faţa luminândă. Toate celelalte nu contează!”
În rugăciunea credincioşilor, înainte de oferirea darurilor, repetăm cu toată încrederea:
R: Doamne, viaţa şi învierea noastră, ascultă-ne!
- Pentru sfânta Biserică a lui Dumnezeu: astăzi să vestească lumii cu bucurie şi mulţumire, învierea Domnului, iar mesajul său să fie convingător şi primit de oameni. Noi te rugăm: R.
- Pentru papa, episcopi, preoţi şi cateheţi: ei să fie călăuze curajoase care privesc spre viitor cu speranţă şi ştiu să arate celor nesiguri calea care conduce spre Domnul. Noi te rugăm: R.
- Pentru creştinii care se îndoiesc şi pentru cei care caută adevărul: luminaţi de harul lui Cristos, ei să recunoască realitatea că nu există nici un alt nume în care pot fi mântuiţi, să ne rugăm: R.
- Pentru familii: să împărtăşească darul învierii Domnului printr-o sărbătorească ospitalitate, oferită celor mici, celor săraci şi celor suferinzi. Noi te rugăm: R.
- Pentru cei săraci şi suferinzi: întăriţi de această speranţă a învierii, Dumnezeu să-i scape de orice necaz şi să le dea tărie şi speranţă. Noi te rugăm: R.
„Dumnezeule, care, prin biruinţa Fiului tău unul-născut asupra morţii, ne-ai deschis astăzi porţile vieţii veşnice, dă-ne, te rugăm, harul, ca, sărbătorind învierea Domnului, să înviem, prin înnoirea Duhului tău, în lumina vieţii. Prin Domnul nostru Isus Cristos.” (Rugăciunea solemnităţii Sfintelor Paşti)

CRISTOS A ÎNVIAT CU ADEVĂRAT, ALLELUIA!

P. Anton DESPINESCU