În scrisorile sale, îndeosebi în prima, apostolul iubirii, sfântul Ioan, foloseşte de 12 ori apelativul copii ,copiilor, iubiţilor, iubitule, dovadă a intimităţii dintre creştini şi duhovnicul lor. Tradiţia creştină relatează faptul că acest apostol „pe care îl iubea Isus”, ajuns la bătrâneţe înaintată (centenar), se adresa celor care se aflau în preajma sa, mereu cu aceleaşi cuvinte: copilaşilor,iubiţi-vă unii pe alţii!. Plictisiţi, parcă, să audă numai aceste cuvinte, îl roagă pe sfântul apostol să le mai spună şi altele. Dar el le răspundea: Este porunca Domnului. Împliniţi-o, şi aţi făcut totul!.
Deşi primii părinţi ai neamului omenesc au fost excluşi din paradisul pământesc în urma neascultării de porunca Domnului, acesta nu a încetat de-a lungul vremii să ţină legătura cu oamenii în diferite feluri: prin îngeri, prin patriarhi şi profeţi, prin întreaga sa creaţie, iar „la împlinirea timpului”, prin Fiul şi Biserica sa.
Este bine cunoscută avertizarea făcută poporului ales, înscrisă în cartea Deuteronomului ( 6,4-5 ): „Ascultă, Israele! Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn. Să-l iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toate puterile tale…”, iar completarea, în cartea Leviticului ( 19,18 ): „Să-l iubeşti pe aproapele ca pe tine însuţi!”.
Fiecare creştin, în decursul vieţii sale, aude deseori această avertizare privind relaţia sa cu Dumnezeu şi cu semenii.
Duminica a 30-a de peste an, ciclul A, o proclamă în textul evanghelic ( Mt.22,34-40 ), în cazul unui învăţător al Legii, care vrea să-l pună la încercare pe Isus, cu întrebarea:”Care este cea mai mare poruncă din Lege? (v.36). Pare derizorie întrebarea din partea „unui învăţător al Legii” care, fără îndoială, cunoştea bine Scripturile. Isus ar fi putut să-i arate obrazul, în semn de reproş. De data aceasta nu o face, dar răspunde prompt: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău. Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Iar a doua este asemenea acesteia: să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci este cuprinsă întreaga Scriptură: toată Legea şi Profeţii” (v.37-40)
Ce minunat ar fi ca acest răspuns salvator să răsune în auzul întregii omeniri, în mod constant! Cu siguranţă s-ar micşora simţitor numărul uriaşelor orori comise şi mediatizate cu belşug de amănunte, sau, dea Dumnezeu, să fie eliminate cu totul! Pentru că Dumnezeu este TATĂL NOSTRU, iar noi suntem copiii săi, fraţi şi surori între noi.
Prima lectură, din cartea Exodului ( 22,21-27 ) menţionează atenţionarea făcută de Domnul pe muntele Sinai, poporului ales, în drumul spre ţara Canaanului: „Să nu vă purtaţi nemilos cu străinul care locuieşte între voi, să nu-l asupriţi…Să nu nedreptăţiţi pe văduvă şi pe orfan…Să nu fii cămătar, cerând dobândă săracului căruia îi dai cu împrumut…!” Cei care comit astfel de fapte vor avea de suportat mânia Domnului.
Lectura a doua, început al scrisorii sfântului apostol Paul către tesaloniceni (1,5c-10), exprimă aprecierea făcută de apostol acestor creştini, pentru comportamentul lor exemplar cât priveşte primirea mesajului evanghelic, „cu bucuria Duhului Sfânt, în mijlocul multor încercări” (v.6b). În felul acesta ei devin colaboratori zeloşi ai apostolului în opera de evanghelizare. Este evidenţiată, totodată, sincera convertire,” de la idoli la Dumnezeu, slujirea Dumnezeului celui viu şi adevărat, trăirea aşteptării lui Isus din ceruri pe care Dumnezeu l-a înviat din morţi şi care ne va elibera de mânia viitoare” (v.10).
Antrenantă este rugăciunea credincioşilor din această duminică, pe care o înălţăm către Dumnezeul Iubire, după mărturisirea credinţei: „ Cuvântul lui Isus ne îndeamnă la o reflecţie personală. În rugăciunea noastră, să-i cerem Domnului să ne dea puterea de a realiza prin fapte de iubire cuvântul pe care l-am primit în inimile noastre:
R. Învaţă-ne, Doamne, să trăim în iubirea ta!
Pentru ca Biserica să se dezvolte ca un organism liber şi armonios, şi să ajungă la statura desăvârşită a lui Cristos, instrument de viaţă pentru lume, să ne rugăm: R.
Pentru ca papa şi păstorii Bisericii să fie în lume adoratori plini de fervoare ai Tatălui şi generoşi în slujirea fraţilor, să ne rugăm: R.
Pentru ca angajarea creştinilor pentru binele comun să dea naştere unei societăţi mai drepte şi fraterne, să ne rugăm: R.
Pentru ca acei creştini care scandalizează prin incoerenţa dintre credinţa şi conduita lor, să-şi dea seama de ambiguitatea unei situaţii dominate de egoism şi să se deschidă spre noutatea iubirii lui Cristos, să ne rugăm: R.
Pentru ca prin participarea la unica pâine euharistică să se stabilească între noi un climat de speranţă şi de pace, în dialog şi înţelegere reciprocă, să ne rugăm: R.
Dumnezeule, Părintele nostru, tu ne-ai creat după chipul şi asemănarea ta. Fă-ne ca, după exemplul paternităţii tale, să trăim în prietenie, iubire şi milostivire faţă de toţi. Prin Cristos Domnul nostru. Amin.”
Vom repeta pe parcursul săptămânii care urmează, cât mai des, cu psalmistul: Te iubesc, Doamne, tu eşti tăria mea !.

P.A.Despinescu