Centrul Diecezan Caritas Iasi

Duminica aceasta a Postului Mare se numeşte „duminica bucuriei” iar bucuria promisă este rodul trăirii cu Dumnezeu care ne călăuzeşte pe calea mântuirii. Noul Testament în întregime are în centrul atenţiei răscumpărarea omului. Orice persoană şi orice realitate revine la sfinţenie aproape de Dumnezeu Tatăl prin viaţa, moartea şi învierea lui Cristos. Evanghelia Sfântului Ioan îl prezintă pe Isus Cristos ca fiind cel trimis de Tatăl ceresc, cel care demonstrează că este lumina şi prin lucrarea lui orice om poate trece de la întunericul păcatului, al răutăţii, al egoismului la lumina iertării, a binelui şi a iubirii. Lucrarea lui Isus a început în noi la Botez, când am fost „creaţi în Cristos” şi se continuă în noi dacă trăim în harul sfinţitor şi ne străduim să dovedim că faptele noastre sunt săvârşite în Dumnezeu.
În mod profetic chiar din timpul Vechiului Testament suntem invitaţi să-l urmăm pe Isus căci toţi cei care se încred în el vor înţelege adevărul; cei care îi vor fi fideli vor trăi aproape de el în iubire, iar harul şi milostivirea sunt rezervate pentru aleşii săi (cf. Înţ). Adevărul prezentat de Isus nu este compus doar din cuvinte dar devine viaţa sa şi chiar o persoană încât el a declarat ceea ce istoria de până acum a demonstrat: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa!” Acesta este motivul pentru care Isus solicită fiecăruia efortul de a trăi cu el o viaţă nouă chiar dacă uneori aceasta înseamnă să-l urmăm pe calea jertfei din iubire pentru a ne mântui. Ascultarea de Isus trebuie să se bazeze pe înţelegerea credinţei care depăşeşte capacităţile cunoaşterii umane. Sfântul Bonaventura la începutul unui tratat despre Dumnezeu scria: „Nu este suficientă citirea fără implicarea personală, cunoaşterea fără reverenţă, căutarea fără elanul contemplării, prudenţa fără capacitatea abandonării în faţa bucuriei, activitatea ruptă de religiozitate, cunoaşterea ruptă de caritate, inteligenţa fără umilinţă, studiul care nu este motivat de harul divin, reflecţia lipsită de înţelepciunea inspirată de Dumnezeu”. Căutarea adevărului deplin se realizează cu puterea credinţei. Dar cine crede cu adevărat nu se mărgineşte doar să facă afirmaţii ci trăieşte conform credinţei. Iată de ce credinţa foloseşte raţiunea dar se bazează pe o învăţătură superioară şi pe ajutorul ce vine de la „cel răstignit”. A crede sau a nu crede este un act liber, dar nu este unul facultativ dacă vrem să ne mântuim. „Fără credinţă este imposibil să fim plăcuţi lui Dumnezeu” (Evr 11,6).
Câteva alegeri motivate de credinţa în Isus „Dumnezeu care nu condamnă pe nimeni, ci mântuieşte”.
Dumnezeu nu condamnă pe nimeni. Dumnezeu nu alungă pe nimeni. Dumnezeu nu refuză pe nimeni.
Dar dacă Dumnezeu nu condamnă pe nimeni de ce sunt atât de mulţi care ajung în iad? Este omul care se osândeşte. Este omul care refuză iubirea lui Dumnezeu şi aşa se ruinează. Cine nu crede a fost condamnat deja, pentru că nu a crezut în numele Fiului unul născut al lui Dumnezeu.
Judecata este aceasta: lumina a venit în lume, dar oamenii au preferat mai mult întunericul decât lumina, pentru că operele lor erau rele. Dumnezeu este iubire… Dacă omul trăieşte în iubire, îl primeşte pe Dumnezeu. Dacă omul refuză iubirea, îl refuză pe Dumnezeu şi se condamnă la singurătate.
Dumnezeu este umilinţă… Dacă omul alege ultimul loc, îl întâlneşte pe Dumnezeu. Dacă omul este plin de orgoliu, ajunge contra lui Dumnezeu şi se condamnă la nefericire.
Dumnezeu este iertare… Dacă omul iartă, inima sa bate ca a lui Dumnezeu. Dacă omul încearcă să se răzbune, se rupe de Dumnezeu şi pacea moare în interiorul lui.
Dumnezeu este adevărul… Dacă omul spune mereu adevărul, trăieşte liniştit la lumina soarelui. Dacă omul spune minciuni, va trebui să trăiască tot mai mult ascuns în întunecimile fricii şi a ruşinii.
Ca alegerile să fie bune şi motivate Enrico Suso, un mistic, ne explică şi ne îndeamnă în numele lui Isus: Iubirea mea insondabilă se manifestă în marea amărăciune a pătimirii mele, aşa cum soarele se manifestă în splendoarea sa, aşa cum un trandafir prin parfumul său şi aşa cum focul cel puternic în căldura sa binefăcătoare. Ascultă, aşadar, cu devoţiune, cu cât iubire am suferit pentru tine.
Pr. dr. Alois HÎRJA