„Eu sunt calea, adevărul şi viaţa” (In.14,6)
„ Voi sunteţi un neam ales, o preoţie împărătească” (1Pt.2,9a).
„ Fie, Doamne, mila ta asupra noastră, precum şi speranţa noastră este în tine”.
(Te Deum ).

Fiinţa socială, omul, îşi dă seama de complexitatea curentelor şi atracţiilor de care este asaltat. Derutat, dezamăgit, în momente de reculegere şi sinceritate se întreabă: cine sunt? ce trebuie să fac? pe ce drum să merg? care este ţinta existenţei mele ? Cu moartea se sfârşeşte totul ?
Ferice de oricine află şi primeşte răspunsurile corecte la toate întrebările cu care se confruntă !
Liturghia cuvântului din duminica a V-a a Sfintelor Paşti ni le oferă.
În textul evanghelic, luat din evanghelia scrisă de sfântul apostol şi evanghelist Ioan (14,1-12), se poate regăsi oricine. Ucenicii lui Isus, chemaţi să-l însoţească în activitatea sa evanghelizatoare, martori ai învăţăturii unice pe care o propovăduia („nimeni nu a vorbit ca omul acesta!”-In.7,46-), şi a semnelor pe care le săvârşea, a destăinuirilor personale ( relaţiile intime cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt), precum şi a celor ce aveau să se împlinească, referitoare la persoana sa, dar şi a lor, înţelegeau cu greu sau chiar deloc spusele lui, simţindu-se derutaţi de ce li se putea întâmpla.
Pentru a-i linişti şi încuraja, Isus le spune: „Să nu se tulbure inima voastră! Credeţi în Dumnezeu, credeţi şi în mine!” (v.1). Le îndreaptă atenţia asupra casei Tatălui unde sunt multe lăcaşuri între care vor fi şi ale lor, pe care, el personal se va duce să le pregătească, pentru ca apoi, întorcându-se, să-i ia cu sine pentru a fi împreună (v.2 şi 3).
După ce le spusese atâtea despre raporturile sale cu Tatăl, era normal să le declare: „Voi cunoaşteţi calea unde mă duc eu” (v.4). Însă, slaba pricepere şi puţina credinţă faţă de cele spuse de Învăţător, îl fac pe unul dintre cei 12, Toma „necredinciosul” s-o spună pe şleau: „Doamne, nu ştim unde te duci, şi cum putem şti calea?” (v.5). Răspunsul este cât se poate de clar; „ EU SUNT CALEA, ADEVĂRUL ŞI VIAŢA. Nimeni nu vine la Tatăl meu decât prin mine” (v.6). Versetul următor, şapte, completează realitatea comuniunii substanţiale între Tatăl şi Fiul, pentru a înlătura orice îndoială din minţile ucenicilor: „Deoarece mă cunoaşteţi pe mine, îl cunoaşteţi şi pe Tatăl meu; de pe acum îl cunoaşteţi şi l-aţi văzut”, şi pe bună dreptate, pentru că tot ceea ce aţi auzit şi aţi văzut, am spus şi am făcut împreună cu Cel care m-a trimis.
Deşi le vorbea aşa de răspicat, se vede că minţile lor „erau ţinute să nu înţeleagă”, ( cum ar fi putut spune sântul evanghelist Luca şi în acest caz).
Unul dintre ei, Filip, un fel de „moş Ion Roată” galileean, o ia de-a dreptul, zicând: „Doamne, arată-ni-l pe Tatăl şi ne este de ajuns” (v.8). Dojana fină, ca şi aceea adresată lui Toma, după înviere, nu întârzie: „De-atâta vreme sunt cu voi, şi tu nu m-ai cunoscut, Filipe? Cine m-a văzut pe mine, l-a văzut şi pe Tatăl. Cum poţi spune: ΄Arată-ni-l pe Tatăl ? ´ Nu crezi tu că eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în mine ? Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la mine, ci de la Tatăl care rămâne în mine şi care săvârşeşte şi faptele” (v.9 şi 10 ). După o astfel de explicare cuprinzătoare, dumnezeiescul Învăţător le cere să fie credincioşi ( cum îi va spune personal lui Toma, „nu fi necredincios, ci credincios” –In.20,27b-), „Credeţi ce vă spun: Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în mine; iar de nu credeţi cuvântul meu, credeţi-mă pentru faptele mele” (v.11). Şi ca ucenicii să se convingă de puterea credinţei, adaugă cu autoritate: „Adevăr, adevăr zic vouă: cel care crede în mine va face şi el faptele pe care le fac eu, şi va face mai mari decât acestea, pentru că eu mă duc la Tatăl” (v.12).
Această lecţie elementară de credinţă este oferită de două mii de ani tuturor celor care „au urechi de auzit” şi suflet de salvat. Aceştia, ca nişte ucenici sârguincioşi, văd în Isus: a) CALEA de urmat, prin lepădarea de păcat şi purtarea zilnică a crucii
b) ADEVĂRUL, strâns legat de libertatea copiilor lui Dumnezeu, şi c) VIAŢA deplină, fericită, eternă.
În lectura a doua, din scrisoarea întâi a sfântului apostol Petru, inspiratul de sus în a recunoaşte în persoana lui Isus, pe „Cristos Fiul Dumnezeului celui viu” (Mt.16,16b), şi pe care Isus va zidi Biserica sa ( Mt.16,18b), în calitate de propovăduitor zelos al Evangheliei, se adresează fiilor săi sufleteşti, să stea aproape de Domnul Isus „piatra cea vie”, ei înşişi străduindu-se a fi „pietre vii care să slujească la zidirea templului duhovnicesc, şi preoţie sfântă care să aducă jertfe spirituale, primite de Dumnezeu. prin Isus Cristos” (v.5). Îi mai atenţionează cu privire la demnitatea deosebită pe care o dobândesc prin ataşarea totală faţă de Isus:
„Voi sunteţi un neam ales, o preoţie împărătească, un popor sfânt, poporul lui Dumnezeu; voi aveţi, aşadar, misiunea de a vesti în lume faptele măreţi ale aceluia care v-a chemat din întuneric la minunata sa lumină” (v.9). O, de am fi şi noi mereu conştienţi de această demnitate şi de responsabilitatea ce derivă din ea ! „Noblesse, oblige!”.
Prima lectură, din Faptele Apostolilor (6, 1-7), relatează aspecte din Biserica primară de la Ierusalim, unde, la predica apostolilor, numărul celor care primeau mesajul evanghelic devenea din ce în ce mai mare, încât se impunea alegerea unor slujitori , ajutoare ale apostolilor în operele caritabile, cei şapte diaconi, între care, Ştefan, „bărbat plin de credinţă şi de Duh Sfânt”, cunoscut ca prim mucenic pentru mărturisirea lui Cristos.
Impresionant este versetul al 7-lea:” Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea, numărul ucenicilor creştea în Ierusalim, şi o mare mulţime de preoţi iudei se supuneau credinţei”. O, de s-ar repeta acea propăşire a evanghelizării în lumea de astăzi prea păgânizată ! În acest sens, spunem cu psalmistul: „ Fie, Doamne, mila ta asupra noastră, precum şi speranţa noastră este în tine!” (Ps.32,22). Totodată, ne putem însuşi „refrenul” din rugăciunea credincioşilor, care să ne urmărească pe parcursul săptămânii a 5-a Sfintelor Paşti şi chiar pe tot drumul călătoriei spre Patrie:
„Fii pentru noi, Doamne, cale, adevăr şi viaţă !”. De asemenea şi rugăciunea duminicii:„ Atotputernice, veşnice Dumnezeule, actualizează necontenit în noi sacramentul pascal, pentru ca cei pe care ai binevoit să-i reînnoieşti prin sfântul botez, întăriţi de ajutorul tău, să aducă multe roade, şi să ajungă la bucuriile vieţii veşnice. Prin Cristos Domnul nostru. Amin”.

P.A.Despinescu