Centrul Diecezan Caritas Iasi

„Doamne,tu ne dai hrană la vreme potrivită” ( Ps.144,15a ) În rugăciunea domnească ( Tatăl nostru…), dumnezeiescul învăţător, Isus Cristos, după ce ne-a spus să sfinţim numele Tatălui ceresc, să cerem venirea Împărăţiei Cerurilor şi împlinirea voinţei sale, indică şi cererea:”pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi”(Mt.6,11).
Omul are nevoie de hrană. De aceea, o preocupare permanentă a sa este procurarea hranei zilnice. Isus însuşi, alături de sfântul Iosif, a lucrat în atelierul de tâmplărie al acestuia, pentru hrana trupului.
Începând opera de evanghelizare, atrăgând mulţimile la ascultarea Cuvântului vieţii, Isus a recurs la puterea sa divină pentru a hrăni miile de oameni care veneau să-l vadă şi să-l audă, prin ceea ce evangheliştii menţionează înmulţirea pâinilor şi a peştilor. Ultimii doi, Luca şi Ioan, relatează o singură înmulţire: Luca 9,10-17, iar Ioan 6,1-15. Ceilalţi doi, Matei şi Marcu, prezintă două înmulţiri: Matei 14,13-21 şi 15,32-39, iar Marcu 6,30-44 şi 8,1-10).
Îndurarea divină nu vrea să-i lipsească pe cei „flămânzi şi însetaţi de dreptate”, de suportul hranei vieţii trupului.
Sfântul apostol şi evanghelist Ioan „Teologul” consacră cel mai amplu capitol al evangheliei scrisă de el, al şaselea, cuprinzând 71 de versete, pentru relatarea gestului divin, şi urmările spirituale pentru adevărata viaţă a oamenilor, cea veşnic fericită. Fiind amplu, capitolul va fi fragmentat în cinci pericope, prezentate în cinci duminici succesive. Prima pericopă, versetele 1-15, se citeşte în această duminică, a 17-a, anul B. Isus se află în zona Lacului Tiberiadei ( Marea Galileei ). Mulţimile se ţin după el, cel care vindecase în mod minunat pe atâţia bolnavi. Suindu-se pe un munte, se aşează acolo cu ucenicii săi. Văzând mulţimile care veneau spre el, îl întreabă pe Filip: „De unde vom cumpăra pâine ca să mănânce aceştia ?”(v.5b). Evanghelistul ţine să remarce caracterul provocator al întrebării, dar imediat adaugă:” el ştia ce avea să facă”(v.6). Filip e derutat de imposibilitatea de a procura pâinea necesară pentru aşa mulţi oameni. Intervine Andrei, fratele lui Simon-Petru, care văzuse în desaga unui băiat, cinci pâini şi doi peştişori. Desigur, fleac pentru cei mii de bărbaţi, plus femeile şi copiii. Cu siguranţă, Isus zâmbeşte văzând îngrijorările şi calculele umane. Îi invită pe oameni să se aşeze pe iarba bogată şi mătăsoasă din acel loc. Impresionează gestul lui Isus care se foloseşte de cele cinci pâini şi de cei doi peşti, rostind asupra lor rugăciunea de mulţumire (Euharistia), împărţindu-le apoi mulţimii care mănâncă pe săturate. Mai mult decât atât: Porunceşte ucenicilor să adune firimiturile, umplând 12 coşuri. Minunea e evidentă. Beneficiarii erau îndreptăţiţi să spună: „ Acesta este într-adevăr profetul care trebuie să vină în lume” (v.14b). Pentru a calma entuziasmul oamenilor care înclină să-l declare rege, Isus se retrage din nou pe munte, el singur.
În pericopa a doua a capitolului, înscrisă în liturghia cuvântului din săptămâna a 18-a/B, evanghelistul Ioan relatează modul în care procedează Isus pentru a îndrepta atenţia ascultătorilor săi spre Dumnezeu care l-a trimis şi cu puterea căruia săvârşeşte minunile, în speţă aceea a înmulţirii pâinilor. Chiar şi mana cerească pe care a obţinut-o Moise pentru poporul evreu în lungul drum prin pustiu, spre ţara Canaanului, a fost dată de Tatăl care dă adevărata pâine spre viaţa lumii. Cine nu ar fi încântat să aibă această pâine vitală ? Mulţimea o cere lui Isus, spunând: „Doamne, dă-ne totdeauna pâinea aceasta !” Dorinţă care îl face pe Isus să se dezvăluie:” Eu sunt pâinea vieţii; cel care vine la mine nu va flămânzi, şi cine crede în mine nu va înseta niciodată”. Este prevestirea Euharistiei, apogeul Iubirii infinite a lui Isus care a voit să rămână cu noi până la sfârşitul veacurilor, pentru a ne conduce la Tatăl.
Lectura întâi a duminicii a 17-a, luată din Cartea a 2-a a Regilor (4,42-44), relatează şi ea miracolul unei înmulţiri a pâinii, săvârşită de profetul Elizeu, omul lui Dumnezeu, din inspiraţie divină.
Sfântul apostol Paul, în scrisoarea sa către efeseni, din care se citeşte în lectura a doua ( 4,1-6 ), aminteşte creştinilor de solidaritatea lor bazată pe aceeaşi Euharistie din care se împărtăşesc, îndemnându-i la smerenie, blândeţe, răbdare şi iubire reciprocă, pentru păstrarea unităţii, prin legătura păcii.
Anul sfintei preoţii 2009-2010 este un prilej minunat de aprofundare şi trăire a tainei iubirii dumnezeieşti care a binevoit să fie la îndemâna fiecăruia, prin slujirea preoţească, ştiind că lor le-a încredinţat Isus darul perpetuării sfintei Euharistii, la cina dinaintea jertfei sale supreme a crucii: „ Faceţi aceasta în amintirea mea !” (Lc.22,19).
P.A.Despinescu