Neîndoios este faptul că Fiul lui Dumnezeu a luat fire omenească („s-a întrupat de la Duhul Sfânt, din Maria Fecioara, şi s-a făcut om”), pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, adică pentru a ne reconcilia cu Dumnezeu, binele nostru suprem. Întreaga această operă a răscumpărării este exprimată în limbaj evanghelic, prin sintagma împărăţia cerurilor.
Pedagogul Dumnezeu, Isus Cristos, vrea ca ascultătorii lui să înţeleagă bine acest scop al vieţii, folosindu-se de asemănări: „Împărăţia cerurilor este asemenea…”.
În liturghia cuvântului din duminica a 15-a de peste an, ciclul A, a fost folosit ca text evanghelic, parabola semănătorului (Mt.13,3-23). În duminica a 16-a, au fost relatate parabolele neghinei, a grăuntelui de muştar şi a plămadei (Mt.13,24-43). În această duminică, a 17-a de peste an, A, ne sunt oferite spre meditare, ultimele trei asemănări din capitolul al 13-lea, din evanghelia scrisă de sfântul apostol Matei: a comorii ascunsă în ogor, a perlei preţioase şi a năvodului ( v.44-53 ).
Comoara ascunsă este Dumnezeu, Creatorul şi Tatăl nostru ceresc, care se ascunde într-un mod deosebit în capodopera sa, omul, în sufletul său nemuritor, în inima sa, iubire din Iubire. Omul este chemat, luminat de sus, de har, să-l descopere pe Dumnezeu şi să se ataşeze de El, sacrificând tot ce e trecător, pentru ceea ce este binele adevărat, etern: „vinde tot ce are şi cumpără ogorul acela”(v.44).
Această descoperire existenţială îl obligă pe om: „să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău…Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci este cuprinsă toată Legea şi Profeţii” (Mt.22,37-4o).
În contextul Predicii de pe Munte, Isus ne spune: ”Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde moliile şi rugina le distrug şi unde hoţii le sapă şi le fură. Adunaţi-vă comori în cer, unde nici moliile, nici rugina nu le distrug şi unde hoţii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră” (Mt.6,19-21). De asemenea: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui, şi toate celelalte vi se vor adăuga” (Mt.6,33). Aşadar: „Ce i-ar folosi omului de ar câştiga lumea întreagă, dacă şi-ar pierde sufletul ?” (Mt.16,26a).
Asemănând împărăţia cerurilor cu negustorul care caută mărgăritare frumoase, şi care găsind „un mărgăritar de mare preţ, vinde tot ce are şi îl cumpără”, Isus atrage atenţia asupra sufletului împodobit cu virtuţile necesare pentru a fi plăcut lui Dumnezeu care vrea să locuiască în inima celor care împlinesc voinţa sa sfântă. Mărgăritarul prin excelenţă este sufletul curat, fericit, care îl vede pe Dumnezeu. Parabola năvodului este o avertizare foarte serioasă cu privire la sfârşitul lumii, când, în urma judecăţii şi a rostirii sentinţei, „îngerii vor veni şi vor despărţi pe cei răi de cei drepţi, şi-i vor arunca în cuptorul cu foc. Acolo vor plânge şi vor scrâşni din dinţi” (Mt.v.49-50).
A fi preocupat de împărăţia cerurilor înseamnă a fi cu adevărat înţelept. Prima lectură a acestei duminici, (1Regi 3,5-12), dă ca exemplu pe regele Solomon, urmaşul regelui David la cârma poporului ales. Fiind foarte tânăr şi speriat de povara ce apăsa pe umerii săi, când Domnul îi apare în vis, îndemnându-l să ceară ce vrea, şi i se va da, Solomon îi cere „o inimă înţeleaptă ca să ştie să conducă poporul său, să deosebească binele de rău” (v.9a). Domnului i-a plăcut această cerere, şi i-a spus: „Deoarece tu ai dorit înţelepciune, şi nu ai cerut nici viaţă lungă, nici bogăţie, nici moartea duşmanilor tăi, ci ai cerut pricepere ca să dai hotărâri drepte, iată, eu voi face după cuvântul tău: îţi dau inimă înţeleaptă şi pricepută” (v.11-12). O, dacă şi cârmuitorii de popoare din zilele noastre ar cere de la Dumnezeu această înţelepciune, cu siguranţă, situaţia omenirii ar fi cu totul alta. De asemenea, şi viaţa spirituală a fiecăruia dintre noi ar fi mult mai frumoasă, exemplară, dacă ne-am strădui să urmăm cu fidelitate statornică şoaptele Duhului Sfânt.
Psalmul responsorial, cu versetele alocate liturghiei, vrea să ne încurajeze în împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, deoarece:
R. Legea ta, Doamne, este izvor de înţelepciune.
Partea mea este Domnul: eu am promis să păzesc poruncile tale.
Pentru mine mai mult preţuieşte Legea ta decât mii de lucruri de aur şi de argint. R.
Bunătatea ta să-mi fie mângâiere, aşa cum ai promis slujitorului tău.
Să se coboare asupra mea îndurarea ta, ca să am viaţă, pentru că Legea ta este desfătarea mea. R.
De aceea eu iubesc poruncile tale mai mult decât aurul cel mai preţios.
De aceea eu păzesc întocmai poruncile tale şi urăsc orice cale a minciunii. R
Învăţăturile tale sunt minunate, de aceea le păzesc cu fidelitate.
Explicarea cuvintelor tale dă lumină şi pricepere celor neştiutori. R.
Încurajatoare sunt şi cele trei versete, alocate lecturii a doua, din scrisoarea sfântului apostol Paul către romani: 8,28-30, prin care ne putem considera felicitaţi pentru faptul de a purta chipul Fiului lui Dumnezeu pe care îl iubim din toată inima, fără de care nimic nu e deplin, nimic nu e sfânt.
Drept aceea, ne rugăm să sporească îndurarea sa faţă de noi, pentru ca „ prin puterea şi sub călăuzirea ta, astfel să ne folosim de bunurile trecătoare încât să ne bucurăm încă de pe acum de cele veşnice” ( Rugăciunea duminicii ).

P.A.Despinescu