Centrul Diecezan Caritas Iasi

Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi. La începutul acestei reflexii e bine să conştientizăm strânsa legătură dintre sărbătoarea de astăzi şi sărbătoarea Crăciunului. Venirea lui Dumnezeu pe pâmânt se realizează în cadrul unei familii. Cuvântul s-a facut trup şi a locuit între noi. Dacă ne întrebăm unde “a locuit”, şi ce înseamnă “între noi” – trebuie să răspundem conform realităţii – într-o familie la Nazaret. Aşadar – este familie, primul context vizitat de Dumnezeu şi primul loc al întâlnirii Divinului cu umanitatea creată de El.

Această legătură dintre prezenţa divinităţii în umanitate prin mijlocirea familiei – ne uimeşte şi mai mult atunci când ne dăm seama cât timp al prezenţei sale pe pământ Isus va petrece în cadrul familiei la Nazaret (în comparaţie cu o perioadă relativ scurtă a activităţii sale publice în cadrul comunităţii cu cei 12 Apostoli).

Printre tineri s-au făcut mai multe sondaje despre tema fericirii şi întotdeaun prima dintre dorinţele mai importante ale tinerilor rămâne aceeaşi – să am o familie bună. Este ceva uimitor, cât de mult se doreşte această realitate în ciuda diferitelor crize ale familiei care invadează societatea contemporană. Fiecare tânăr care doreşte să aibă o famile bună visează că el va avea noroc şi va reuşi să construiască o familie fericită şi de lungă durată.

Cu toate că în închipuirea noţiuinii fericirii umane familia se află întotdeauna pe primul loc, fie realitatea observată în jur, fie şi Sfântă Scriptură ne avertizează asupra unui lucru foarte important. Familia nu aduce în mod automat şi nici nu garantează fericirea la nivelul ideal al noţiunii “fericire”. Familia este o sfidare, realitate exigentă, care presupune un proces de maturizare în eliberarea continuă de eul propriu, spre căutarea binelui mai mare al celuilalt.

Fiule de ce ne-ai făcut aceasta ? Cât de îngrijoraţi am fost căutându-te, tatăl tău şi cu mine.
Isus, cu toate că iubea în mod exemplar pe mama sa şi pe sf. Iosif, a permis (poate chiar a şi provocat ca un efect secundar) durerea “îgrijorării” lor. Teoretic vorbind, se pare că Isus, dacă ar fi vrut, ar fi putut evita durearea aceasta, pur şi simplu printr-un anunţ în prealabil că trebuie să mai rămână în templu ceva timp.

Familia este un spaţiu unde se ivesc indispensabil diferite situaţii de conflicte, tensiuni, neînţelegeri. Dacă se trăieste împreună toată viaţa, dificultăţile sunt inevitabile. Dar, poate nu este prima problemă faptul existenţei acestor momente, dat fiind că şi Biblia acolo unde ne prezintă exemplele unor familii, nu le prezintă într-o stare ideală, ci mai degrabă în forma unei vieţii reale şi de multe ori dureroase.

Poate chiar ne întrebăm de ce chiar textele sacre şi inspirate ne prezintă aceste istorie problematice în cadrul unei familii? Unul dintre motive poate fi cel pedagogic, de a ne ajuta pe drumul nostru a vieţii în familie, ca să nu ne descurajăm în faţa diferitelor dificultăţi. În plus, Biblia ne oferă uneori şi nişte sfaturi şi sugestii concrete şi practice, cum se pot depăşi anumite dificultăţi în cadrul unei familii.
De exemplu, fragmentul Evangheliei de azi, ne oferă (cel puţin) două sfaturi preţioase în legătură cu viaţa în familie.

1.
Oare nu ştiaţi că trebuie sa fiu în casa Tatălui Meu ?
Chiar dacă, omeneşte vorbind, soţul reprezintă pentru o soţie (şi viceversa) o valoare supremă, iar mai apoi devin şi copiii pentru părinţi – valoarea supremă, nu se poate uita faptul că acestea nu sunt valori absolute, că Dumnezeu nu poate fi relativizat în cadrul unei familii.
Vedem în fragmentul Evangheliei de azi cum această valoare, a legăturii cu Tatăl – este justificatoare chiar în provocarea durerii membrilor familiei, dacă conflictul nu poate fi depăşit altfel.
2.
Tatăl tău şi cu mine Te-am căutat.
Faptul că în acest reproş Maria pune pe sf. Iosif înaintea numelui său pare nesemnificativ – la prima vedere. Ori, Maria nu se concentrează în primul rând pe durerea proprie, ci o pune mai presus de propria suferinţă – cea a soţului ei.
Tatăl tău şi cu mine, şi nu EU şi cu tatăl Tău – Te am căutat.
Am suferit amândoi, dar poate că Iosif a suferit şi mai mult decât mine. A fost de fapt (dupa tradiţie şi dupa Lege) responsabilitatea lui pentru a garanta siguranţa copilului.
Este un semn al adevăratei iubiri şi maturităţii în iubire, dacă în suferinţa proprie reuşim să ne ridicăm peste această suferinţă, gândindu-ne la suferinţa aproapelui – poate pe el îl doare şi mai mult.
Acest element face parte din procesul eliberării noastre de omul cel vechi, înclinat puternic spre eul propriu, care nu vrea să sufere, nu vrea să moară şi uneori provoacă sau tolerează situaţii suferinţei altora, ca să-şi evite sau să minimalizeze propria suferinţă.
Fie ca, Isus venind în familile noastre, să ne aducă harul său special, cel al unei iubiri reciproce, iubire disponibilă să şi sufere, dacă este necesar, pentru binele celor iubiţi de noi.

Pr. Henryk Urban SJ