Astazi: Joi, 9 Septembrie 2010


  DUMINICA a 2-a, POSTUL MARE 2010

Domnul este lumina şi mântuirea mea, de cine mă voi teme ? Domnul e sprijinitorul vieţii mele, în faţa cui voi tremura ?(Ps.26,1)

  Din nou, pentru a câta oară din viaţa fiecăruia dintre noi, ne stă la dispoziţie timpul deosebit al Postului Mare !
  Îi acordăm atenţia cuvenită pentru că ţinem la sufletul nostru, „mărgăritarul” nostru cel mai preţios. Pentru viaţa noastră spirituală merită să medităm mai mult, să ne rugăm aşa cum ne-a învăţat Maestrul divin, Isus, să ducem o viaţă mai cumpătată şi să-i ajutăm pe semenii noştri, aşa cum ne cere Dumnezeu.
  Duminica a doua a Postului Mare 2010 subliniază necesitatea raportului strâns, conştient şi constant cu Dumnezeu, „în care trăim, ne mişcăm şi suntem”.
  Dumnezeu „Iubirea” vrea ca fiinţa umană să fie, asemenea Lui, sfântă. De aceea, de-a lungul istoriei, a oferit oamenilor un prim legământ cu Abraham, descris în cartea Genezei (15,5-12. 17-18), text înscris ca primă lectură în liturghia cuvântului acestei duminici: „ În ziua aceea, Dumnezeu a încheiat un legământ cu Abraham, spunându-i: urmaşilor tăi le voi da ţara aceasta de la râul Egiptului până la râul cel mare al Eufratului (ţara Canaanului făgăduită poporului ales, israelit)”.
  Dacă primul legământ privea imediat un popor, al doilea legământ, cel veşnic, actual s-a realizat „la plinirea timpurilor” prin întruparea Cuvîntului, Fiului lui Dumnezeu, Domnul nostru Isus Cristos, prin suferinţa, moartea şi învierea sa, pentru întreg neamul omenesc, aşa cum a spus-o El Însuşi apostolilor Săi: „Mi-a fost dată toată puterea în cer şi pe pământ. Aşadar, mergeţi şi faceţi ucenici din toate naţiunile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-i să ţină toate câte v-am poruncit. Şi iată, Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul lumii” (Mt.28,29).
  Episodul Schimbării la Faţă (al Transfigurării lui Isus), relatat de către sfântul evanghelist Luca (9,28b-36), ai cărui primi beneficiari au fost cei trei ucenici: Petru, Iacob şi Ioan, pentru întărirea lor în credinţă, este la dispoziţia omenirii, de două milenii, pentru acelaşi scop, de a-L cunoaşte pe adevăratul Dumnezeu şi a ne ataşa cu totul de el: „Acesta este Fiul meu preaiubit, pe dânsul să-L ascultaţi !”( v.35).
  Acel „videoclip” al prevestirii slavei Domnului, la care suntem chemaţi, ne obligă la respectarea legământului personal, asumat la sfântul botez, de a asculta de Fiul lui Dumnezeu, întocmai cum ne-a învăţat.
  Încurajatoare sunt şi cuvintele din a doua lectură a dumincii, din scrisoarea sfântului apostol Paul către filipeni (3, 17-4,1). O trăire creştină atentă, cu privirea mereu aţintită spre Cristos (apostolul fiind un exemplu grăitor, putând să se recomande: „pentru mine a trăi înseamnă Cristos”), face din noi cetăţeni ai cerului, pentru că „de acolo aşteptăm ca mântuitor pe Domnul Isus Cristos, care va transforma sărmanul nostru trup, făcându-l asemenea trupului său glorios, prin puterea pe care o are de a-Şi supune toate” (v.20-21).
  Aprecierea docilităţii filipenilor faţă de predica şi exemplul apostolului, în care constă bucuria şi răsplata acestuia, îl determină să le adreseze îndemnul părintesc: „rămâneţi statornici în Domnul, preaiubiţilor !” ( v.4,1).
  Acest îndemn să fie un ecou special în Postul Mare, în sufletul fiecărui creştin care vrea să folosească din plin primăvara sufletească, încrezător în harul lui Dumnezeu, prin care se va reînnoi pentru a se bucura cu adevărat de Învierea lui Isus, garanţie a învierii fericite. El va repeta deseori cuvintele psalmului 26: ”Domnul este lumina şi mântuirea mea!”, sau: „I-am spus Domnului: Tu eşti Dumnezeul meu, fericirea mea e numai la tine !”(Ps.15,2).
  Merită să fie reţinută şi folosită rugăciunea duminicii a doua din acest timp binecuvântat: „Dumnezeule, care ne-ai poruncit să ascultăm de Fiul Tău iubit, întăreşte inimile noastre cu hrana cuvântului Tău, ca, purificându-ne privirea lăuntrică, să ne putem bucura de vederea gloriei Tale. Prin Cristos, Domnul nostru.”
  Ne vom oferi cu dragoste creştinească sinceră mărţişorul de concetăţeni ai cerului, statornici în ataşarea faţă de Domnul şi Mântuitorul nostru mult iubit. Aşa să fie !

P.A.D.


© 2008 Centrul Diecezan Caritas Iasi
site gazduit de mxhost.ro