|
|
Duminica Floriilor
„ Întrucât participaţi la suferinţele lui Cristos, bucuraţi-vă, ca să puteţi tresălta de bucurie şi la arătarea gloriei lui.” (1Pt.4,13).
Ecoul Postului Mare „convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie” este din ce în ce mai puternic.
Duminica Floriilor şi a Pătimirii Domnului ne invită să aprofundăm cum se cuvine misterul pascal, taina suferinţei, morţii şi învierii Domnului nostru Isus Cristos care îşi află dezlegarea fericită în minunea minunilor, euharistia, săvârşită de către Isus în Cenacol.
În textul evanghelic al acestei duminici (Lc.22,14-23.56), evanghelistul relatează ceea ce a făcut Isus la Cina de Taină, transformând pâinea şi vinul în prea sfânt trupul şi sângele său, din care se împărtăşesc ucenicii prezenţi, spunându-le: „faceţi aceasta în amintirea mea !” (v.19 b).Această minune se continuă de-a lungul mileniilor ca ilustrare a asigurării date de Isus: „Iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii”(Mt.28,20 b).
Relatarea euharistică, inclusiv a preoţiei nou-testamentare, este strâns legată de cele ce au urmat imediat: arestarea, torturarea sălbatică, purtarea crucii şi răstignirea încununată cu învierea.
Şi celelalte texte ale liturghiei cuvântului evidenţiază sfintele pătimiri răscumpărătoare ale lui Isus Cristos. În prima lectură, profetul Isaia (50,4-7) ni-l prezice pe Omul durerilor, Isus, care se oferă de bună voie suferinţelor: „Spatele mi l-am dat spre a fi lovit, obrajii spre a fi pălmuiţi şi faţa nu mi-am întors-o de la cei care mă ocărau şi mă scuipau” (v.6). În apogeul suferinţelor, Isus strigă cu glas puternic: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit ?” (Mt.27,46b).
Lectura a doua rezumă imnul cristologic al sfântului apostol Paul din scrisoarea către filipeni (2,6-11): „s-a înjosit pe sine…; de aceea şi Dumnezeu l-a înălţat…”.
Într-una din predicile sale, dezvoltând ideea sfântului apostol Paul din scrisoarea întâi către corinteni, capitolul al doilea , versetul al doilea:”nu am voit să ştiu nimic altceva decât pe Isus Cristos, şi pe acesta răstignit”, sfântul Augustin ne invită să ne lăudăm şi noi cu crucea Domnului:
„ Pătimirea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos este garanţie sigură de glorie şi, în acelaşi timp, învăţătură a răbdării
Ce mai trebuie să aştepte inimile credincioşilor de la harul lui Dumnezeu ? Într-adevăr, Fiul unul-născut al lui Dumnezeu, împreună veşnic cu Tatăl, părându-i-se prea puţin să se nască om între oameni, a voit să meargă până acolo încât să moară ca om şi chiar prin mâna acelor oameni pe care el însuşi i-a creat.
Este lucru mare ceea ce ne este promis de Domnul pentru viitor, dar este mult mai mare ceea ce celebrăm amintind ceea ce deja s-a împlinit pentru noi. Unde erau şi ce erau oamenii atunci când Cristos a murit pentru păcătoşi ? Cum se poate îndoi cineva că el va da credincioşilor săi viaţa sa de vreme ce el nu a ezitat să-şi dea şi moartea sa pentru ei ? De ce oamenii cred aşa de greu că într-o zi vor trăi cu Dumnezeu ?
Deja s-a verificat un fapt mai de necrezut, că Dumnezeu a murit pentru oameni.
De fapt, cine este Cristos ? Este cel despre care se spune: La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu (In.1,1). Acest Cuvânt al lui Dumnezeu s-a făcut trup şi a locuit între noi (In.1,14). El nu ar fi avut nimic în sine ca să poată muri pentru noi, dacă nu ar fi luat de la noi un trup muritor. În felul acesta, el, cel nemuritor, a putut să moară, voind să-şi dea viaţa pentru cei muritori. I-a făcut părtaşi de viaţa sa pe cei a căror moarte a împărtăşit-o. Într-adevăr, noi nu aveam nimic din care să avem viaţa, aşa cum el nu avea nimic de la care să primească moartea. De aici schimbul uimitor: şi-a însuşit moartea noastră şi ne-a dat viaţa sa. Deci, nu ruşine, ci încredere nelimitată şi laudă imensă în moartea lui Cristos.
A luat asupra sa moartea pe care a găsit-o în noi, şi astfel, a asigurat acea viaţă care nu putea să vină de la noi. Ceea ce noi, păcătoşii, am meritat pentru păcat, a plătit cel care era fără păcat. Şi cum nu ne va da acum ceea ce merităm pentru dreptate, el, care este cel care îndreptăţeşte ? Cum să nu dea răsplată sfinţilor, el, cel fidel adevărului, care fără vină a suportat pedeapsa celor răi ?
De aceea, fraţilor, să mărturisim fără frică, ba chiar să proclamăm că pentru noi a fost răstignit Cristos. Să o spunem nu cu frică, ci cu bucurie, nu cu jenă, ci cu demnitate.
Apostolul Paul a înţeles bine acest lucru şi l-a făcut ca un titlu de glorie. Putea să celebreze cele mai mari şi fascinante realizări ale lui Cristos. Putea să se laude amintind de prerogativele înalte ale lui Cristos, prezentându-l drept creator al lumii, deoarece este Dumnezeu împreună cu Tatăl, şi ca stăpân al lumii, deoarece este om asemenea nouă. Totuşi, nu a spus altceva decât aceasta: „ În ce mă priveşte, departe de mine gândul de a mă lăuda cu altceva decât în crucea Domnului nostru Isus Cristos” ( Gal.6,14 ).
„Dumnezeule atotputernic şi veşnic, tu ai dat neamului omenesc un exemplu de umilinţă în Mântuitorul nostru, care s-a făcut om şi a îndurat moartea pe cruce; dă-ne harul să învăţăm a-l urma în răbdare, şi astfel, să ne învrednicim a fi părtaşi de învierea sa. El, care, fiind Dumnezeu împreună cu tine şi cu Sfântul Duh vieţuieşte şi domneşte în vecii vecilor. Amin. „
P.A.Despinescu
|
|
|
