Centrul Diecezan Caritas Iasi

Dumnezeu l-a creat pe om pentru o existenţă nepieritoare, l-a făcut ca o imagine a propriei sale fiinţe” (Înţ.1,13; 2,23). Cele cinci versete din primele două capitole ale cărţii „Înţelepciunea lui Solomon”, citite în prima lectură, dar şi textul evanghelic al duminicii, cu optimismul pe care îl conţin, ne fac să ne simţim în atmosfera Sfintelor Paşti.
Fără îndoială, fiecare duminică este considerată în liturghia creştină, drept zi a Domnului, reeditare a tainei pascale, consfinţită prin glorioasa Înviere a lui Isus Cristos, cea de a treia zi, „prima zi a săptămânii”.
Deşi în cartea Genezei, se atrage atenţia primului cuplu, Adam şi Eva, cu privire la opreliştea de a mânca din pomul din mijlocul paradisului, pomul vieţii, al cunoştinţei binelui şi răului:” în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit” (2,7), în pofida realităţii morţii care seceră zilnic nenumărate vieţi omeneşti, înţeleptul Solomon, inspirat de Duhul Sfânt, ne asigură că „Dumnezeu nu a creat moartea”.
Avem în vedere cel de al cincilea din cele şase adevăruri fundamentale ale credinţei noastre: Sufletul omului este nemuritor. Pentru sufletele nemuritoare ale întregului neam omenesc, s-a întrupat Fiul lui Dumnezeu, ca să le scape de moartea cea veşnică. Dar şi viaţa omenească, terestră, este marele dar al iubirii divine. Isus Cristos a dovedit-o prin nenumăratele intervenţii în favoarea celor bolnavi şi chiar readucerea unor decedaţi la viaţă: fiul văduvei din Nain (Lc.7,11-17), fiica lui Iair ( Mc.5,11-24) şi Lazăr ( In.11,38-44).
Evanghelistul Marcu, în textul evanghelic alocat acestei duminici, relatează în stilul său concis, precis, întâlnirea lui Isus cu Iair, un şef al sinagogii, disperat de starea fiicei sale „care e pe moarte”.
„Vino”, îi spune Iair lui Isus, „pune-ţi mâinile peste ea, ca să se vindece şi să trăiască” ( v.24 ). În ciuda vestei negre date de nişte oameni din casa lui Iair:” fiica ta a murit” ( v.35b ), Isus se pronunţă categoric: „ Nu te teme, credinţă să ai !” ( v.36b ).
De ce mare importanţă este credinţa ! Fără credinţă nu poţi fi plăcut lui Dumnezeu. Credinţa în Dumnezeu înseamnă recunoaşterea existenţei şi a tuturor atributelor sale: atotputernicia, iubirea, veşnicia, sfinţenia, iertarea, răsplata etc. Isus o cere tuturor care apelează la dânsul. O laudă ori de câte ori o constată în cei care cer să fie ajutaţi, de pildă, în centurionul din Cafarnaum: „ Adevăr vă spun că nu am găsit la nimeni în Israel o astfel de credinţă” (Mt.8,10), sau în cazul femeii canaanence:” O, femeie, mare este credinţa ta! Să fie cum vrei tu”. Şi din acel ceas, fiica ei a fost vindecată ( Mt.15,28).
Ce lecţie dumnezeiască dă Isus celor care boceau cu disperare moartea fiicei lui Iair! „ Pentru ce atâta zarvă şi plânset? Copila nu a murit, ci doarme” (v.39 ) Intrând în camera unde zăcea copila, o ia de mână şi îi spune: „Fetiţă, scoală-te! (v.41).
E vrednică de reţinut afirmaţia lui Isus din versetul 39: „ Copila nu a murit ci doarme”. Aşadar, moartea este doar un somn. Liturghia bizantină evidenţiază această realitate, atunci când se roagă pentru cei decedaţi, folosind expresia: adormiţii în Domnul. Tot în virtutea credinţei mărturisim de fapt : „cred în învierea morţilor, adică a celor adormiţi, în strânsă legătură cu viaţa cea veşnică.

Apostolul neamurilor, sfântul Paul, pentru a-l încuraja pe ucenicul său, Timotei, în activitatea de evanghelizare, îi scrie: „ Domnul nostru Isus Cristos a distrus moartea, iar prin evanghelia sa a dat vieţii o nouă strălucire” ( 2Tim.1,10b).
Foarte grăitoare este şi lectura a doua a duminicii, din scrisoarea a doua către corinteni, a aceluiaşi sfânt apostol Paul (8,7.9.13-15) în care atenţionează pe destinatari asupra neasemuitelor daruri primite de ei, şi anume: credinţa, cuvântul şi cunoaşterea lui Dumnezeu, care, preţuite precum se cuvine, sunt în stare să-i determine la generozitate în faptele de caritate. Logica apostolului este clară:” Ceea ce vouă vă este de prisos să compenseze ceea ce le lipseşte altora ( cărora le daţi cu voie bună), pentru ca, într-o zi, ceea ce lor le va fi de prisos, să compenseze ceea ce vă va lipsi vouă ( ajutându-vă cu aceeaşi generozitate). Şi aşa se va realiza o egalitate totdeauna actuală şi benefică (v.14).
Instituţia Caritas-ului diecezan şi a celui mondial se ghidează cu siguranţă, în activitatea sa, de aceeaşi logică.
În rugăciunea credincioşilor din această duminică, printre altele, spunem:
„ Pentru ca personalul sanitar să dăruiască prietenie şi curaj, precum şi mărturia preţioasă a credinţei lor în viaţa veşnică, să ne rugăm: Dumnezeule, viaţa şi învierea noastră, ascultă-ne !

P.A.D.