Centrul Diecezan Caritas Iasi

Ziua de 29 iunie ne aduce celebrarea a doi mari sfinţi de la începutul creştinismului:
Sf. Petru, căruia Domnul i-a încredinţat autoritatea asupra creştinilor proveniţi dintre evrei, şi Sf. Pavel, căruia Domnul i-a încredinţat autoritatea asupra creştinilor proveniţi dintre păgâni.

Petru era un pescar simplu, cum am spune astăzi: provenea dintr-o familie din clasa muncitoare, fără educaţie la şcoli renumite, dar plin de energie, care reacţiona rapid la tot, dar fără perseverenţă. Pavel era un cetăţean roman, cu studii deosebite la şcoala rabinică. El a aparţinut unui grup respectat de oameni în Israel, fariseii. Om de oţel, cu rezultate mari, pregătit pentru orice dificultăţi, întotdeauna victorios. Avem, aşadar, doi oameni complet diferiţi.
Ei nu au fost, totuşi, oameni fără cusur. Pavel, la început, numit Saul, a persecutat Biserica lui Cristos. El a luat parte la omorârea lui Ştefan. A făcut parte din grupul care aresta creştinii, nu numai în Ierusalim, dar şi în afara lui. Era pătat cu sânge nevinovat, dar în inimă, el credea că este corect şi cinstit în ceea ce face.
Sfântul Petru, care l-a urmat trei ani pe Învăţător, a fost foarte apropiat de Cristos şi totuşi de trei ori a jurat că nu-L cunoaşte. L-a negat. Cu toate acestea, din aceşti oameni Cristos a făcut apostoli. Acestor oameni le-a dat puterea de conducere a Bisericii. Oameni, însă, care aveau conştiinţa propriei greşeli. Pavel a spus: Eu sunt cel mai mic dintre apostoli, fiindcă am prigonit Biserica lui Dumnezeu. Iar Petru şi-a plâns amar păcatul.
În formarea dată de Cristos pentru a răspunde sarcinilor dificile în Biserică, ia în considerare calea dureroasă, prin care un om poate descoperi calea de biruinţă prin umilinţă. Umilinţa este fundamentul înţelepciunii. Omul mândru nu poate fi un instrument eficient în mâinile lui Dumnezeu.
Conştientizarea slăbiciunii umane dezvăluie adevărul înaintea lui Dumnezeu şi a omului. Păcatele proprii pot fi grele, dar pot fi o lecţie extrem de importantă în viaţa omului, o lecţie de înţelepciune. Dumnezeu veghează ca omul care se angajează spre rău să înveţe umilinţa, pentru a putea vedea adevărul. Cât de mulţi oameni, din cauza ambiţiei rău înţelese, nu comit greşeli mari în viaţă, pentru ca apoi să plătească un preţ mare. Trebuie doar să înveţe recunoaşterea propriilor greşeli, să înveţe umilinţa care este un element esenţial al înţelepciunii umane.
Prin mijlocirea acestor doi mari sfinţi, pe care Dumnezeu, din cauza păcatului iniţial nu i-a respins, dar i-a făcut instrumente pentru sfinţirea lumii, să-l rugăm pe Tatăl să îmbunătăţească în noi virtutea umilinţei. Amin.

Pr. Gabriel Bucur