Centrul Diecezan Caritas Iasi

„ Dacă bobul căzut în pământ moare, aduce mult rod” ( In.12,24 )
Pentru emisfera nordică, Solemnitatea Învierii Domnului coincide cu începutul primăverii, anotimp al trezirii la viaţă a naturii înconjurătoare, în regnul vegetal. Boabele cerealiere sunt puse în brazde, cu speranţa unei recolte îmbelşugate, în condiţiile prielnice.
Lucrările agricole de primăvară îşi au simbolistica profundă pentru viaţa spirituală a creştinilor.
Duminica a 5-a a Postului Mare, anul B, în lectura evanghelică, preferă textul din evanghelia scrisă de sfântul Ioan apostolul, capitolul al 12-lea,versetele 20-33. Este un text al dezvăluirii din partea lui Cristos, a operei sale de mântuire.
Evanghelistul relatează episodul venirii unor greci la Ierusalim, doritori de a se închina aici, de sărbătoarea Paştelui. Aflaseră că marele Învăţător, prieten al păcătoşilor şi binefăcător al tuturor, se află şi el în Ierusalim. Ei apelează la recomandarea de rigoare din partea celor apropiaţi ai lui Isus, în acest caz la apostolul Filip, iar prin acesta la Andrei, „cel dintâi chemat”. Evanghelistul nu ne relatează un dialog pe care grecii, probabil cărturari, l-ar fi avut cu Isus. Monologul relatat în versetele 23-33 poate fi un răspuns arhisuficient pentru grecii amintiţi şi pentru toţi cei asemenea lor, doritori de a-l vedea şi a sta de vorbă cu Isus.
Sfârşitul misiunii lui Isus se apropia cu paşi repezi. De aceea, ca răspuns la dorinţa grecilor, sunt cuvintele: ”A sosit ceasul ca să fie preamărit Fiul Omului”(v.32). Imediat însă, modul de exprimare al lui Isus devine cel al parabolelor întâlnite pe tot parcursul activităţii sale evanghelizatoare. Cât de grăitoare este parabola bobului de grâu ( v.23 ) , în contextul morţii şi înmormântării răscumpărătoare ! Provocarea este categorică: „ Cine îşi iubeşte viaţa o va pierde; cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta o păstrează pentru viaţa veşnică” ( v.25 ). Desigur, este vorba de viaţa păcătoasă care nu poate da bucuria adevărată, eternă, oferită de Cristos. Pentru obţinerea acesteia este necesară urmarea lui Cristos, prin renunţarea la păcat şi purtarea zilnică a crucii purificatoare şi victorioase: „ Tatăl îl va cinsti ! ( v.26, final ).
Este vrednică de a fi reţinută asigurarea dată de Isus, referindu-se la rolul magnetic al crucii: „ Când voi fi înălţat de la pământ, îi voi atrage pe toţi la mine”
( v.32 ). Scriitorul evanghelic, Ioan, are grijă să explice aceste cuvinte ale lui Isus:
„ Spunea aceasta ca să arate de ce moarte avea să moară” ( aceea a crucii, n.n), ( v.33 ).
În prima lectură a duminicii, profetul Ieremia vesteşte legământul cel nou pe care Domnul avea să-l încheie cu poporul său, cu aceia care îl vor primi şi asculta pe Fiul său prea iubit, în care îşi află toată bucuria.
Sfântul apostol Paul, în cele trei versete, 7-9, din capitolul al 5-lea al scrisorii către evrei, evidenţiază ascultarea de care a dat dovadă Isus, bând paharul suferinţelor până la ultima picătură, ajungând astfel desăvârşit, şi devenind pentru toţi cei care ascultă de el, cauză de mântuire veşnică.
Elogiul acestei ascultări a lui Isus este dezvoltat de către apostolul neamurilor în scrisoarea către filipeni 2,8-11: „ S-a umilit pe sine, făcându-se ascultător până la moarte, şi încă moartea pe cruce. Pentru aceasta şi Dumnezeu l-a înălţat şi i-a dăruit numele care este mai presus de orice nume, pentru ca în numele lui Isus să se plece tot genunchiul: al celor din ceruri, al celor de pe pământ şi al celor de dedesubt, şi orice limbă să dea mărturie că Isus Cristos este Domn, spre gloria lui Dumnezeu Tatăl”.
Fiecare creştin care vrea să-l vadă pe Isus, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, preţuieşte cu multă râvnă timpul sfânt al Postului Mare, îşi purifică sufletul în baia sfintei spovezi ( „ fericiţi cei curaţi cu inima pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu”- Mt.5,8 ) şi vor avea parte de Cina de Taină a Celui care a voit să fie mereu cu noi.
„ Te rugăm, Doamne, ca lucrarea îndurării tale să ne călăuzească inimile, pentru că fără tine nu putem să fim plăcuţi înaintea ta. Prin Cristos Domnul nostru”.
( Rugăciunea duminicii ).
P.Anton Despinescu