Centrul Diecezan Caritas Iasi

Sfinţii Petru şi Paul, apostoli – 29.06.2011:

Sărbătoarea închinată sfinţilor apostoli Petru şi Paul este sărbătoarea întregii Bisericii dar şi a noastră, a fiecăruia. Este sărbătoarea Bisericii căci ei sunt primele şi cele mai solide coloane pe care Cristos a clădit-o. Este sărbătoarea fiecăruia căci facem parte din Biserică: ei ne sunt predecesori pe calea mântuirii, ne sunt modele şi, cu siguranţă, ne încurajează pe calea urmării Domnului, întrucât ei în condiţii vitrege l-au primit, l-au urmat şi, tot prin Cristos, şi-au dobândit nemurirea atât în memoria Bisericii cât şi în Paradis.
Lecturile biblice ne prezintă aceste două coloane de la începuturile Bisericii. Primul, care se numea Simon dar Cristos când l-a chemat i-a schimbat numele şi i-a spus, Petru, adică piatră de temelie, pus ca fundament al Bisericii sale. Iar Saul-Paul, este cel convertit de la iudaism la creştinism, după experienţa de pe drumul Damascului. şi este apostolul ales pentru a duce mesajul evanghelic la popoarele considerate păgâne de evrei.
Doi bărbaţi, două persoane în mod profund diferite în privinţa temperamentului şi a culturii, dar au în comun faptul extraordinar că au pătimit şi au devenit eroi ai credinţei în Isus Cristos. O unică misiune realizată prin parcurgerea unor itinerarii diferite, dar confirmată de acelaşi sigiliu al mărturiei dăruită până la vărsarea sângelui. Reflectând la aceasta Papa Benedict al XVI-lea a afirmat: Dacă ne gândim la cele două milenii de istorie a Bisericii, putem observa că – aşa cum Isus a prevestit – încercările nu le-au lipsit niciodată creştinilor; acestea în unele perioade şi locuri au dobândit caracterul unor adevărate şi dure persecuţii. Însă, acestea deşi au provocat suferinţe nu ele constituie pericolul cel mai grav pentru Biserică. Dauna cea mai mare, de fapt, ea o suferă de la ceea ce infectează credinţa şi viaţa creştină a membrilor săi şi a comunităţilor, dăunând integrităţii Corpului mistic, slăbindu-i capacitatea sa de a profeţi şi de a mărturisi, înceţoşând frumuseţea feţei sale. (29.06. 2010).
Ca în suferinţe să fim cu Cristos şi să-i imităm pe apostoli, ca să nu dăunăm vieţii creştine, ca aceste reflecţii să devină viaţă să medităm la următoarele cuvinte: În zilele acelea regele Irod Agripa a început să-i prigonească pe unii membri ai Bisericii!”. În astfel de situaţii Petru şi Paul au trăit credinţa. Ei sunt imaginea a ceea ce orice creştin este chemat să fie: o persoană ataşată puternic de Cristos, cu misiunea de a-l face cunoscut prin mărturia propriei vieţi. Şi aceasta chiar când contextul socio-cultural este potrivnic. Ba chiar tocmai în aceste situaţii misiunea cere o angajare mai presantă şi mărturia în favoarea credinţei devine mai luminoasă şi mai credibilă.
Dar aceasta cere curaj. Desigur! Curajul de a crede în mod serios, adică de a se încredinţa lui Dumnezeu şi de a conta pe el, şi nu pe puterile noastre. În astfel de situaţii se poate constata precum Petru că Domnul l-a trimis pe îngerul său, sau precum Paul că Domnul mi-a stat alături. Prezenţa şi intervenţia sa nu se exprimă prin minuni zgomotoase care să închidă gura duşmanilor, dar prin forţa iubirii sale şi prin darul păcii sale, unică şi vie.
Să luăm un moment de reflecţie profundă. Fiecare să îndreptăm mintea şi inima spre clipa sau ziua în care mi-am dat seama că sunt al lui Cristos. Fiecare să reconfirme voinţa de a-l mărturisi prin viaţă, făcând mici dar concrete gesturi de mărturisire a credinţei sugerate de situaţiile în care se va găsi pe parcursul zilei. Îţi mulţumesc, Doamne, pentru că m-ai atins cu iubirea ta, pentru că m-ai ajutat să o experimentez şi de aceea vreau să spun cu voce tare aceasta lumii întregi. Căci, fraţilor: cărţile, documentele, raţionamentele nu vor putea niciodată să ne convingă şi să ne convertească. Ceea ce este necesar pentru acestea este lumina unei vieţi, iradierea unei feţe, bătăile unei inimi: este dăruirea unei vieţi în întregime (Maurice Zundel)

Pr. dr. Alois Hîrja