Centrul Diecezan Caritas Iasi

Cine se înalţă pe sine, va fi umilit, iar cine se umileşte va fi înălţat (Lc. 14, 11)

O privire critică asupra istoriei omenirii arată că mai toate nefericirile au la bază virusul teribil al mândriei care i-a afectat pe primii părinţi, Adam şi Eva, şi care a fost moştenit de toţi oamenii.
Anterior, acest virus blestemat afectase şi lumea îngerilor: pe Lucifer şi pe acoliţii săi, deveniţi duhuri rele sau diavoli.
Pentru contracararea acestui flagel, Dumnezeu s-a milostivit de neamul omenesc, trimiţând pe Fiul preaiubit, întrupat de la Duhul Sfânt, din Maria Fecioara” şi care „s-a făcut om”.,
Sfântul apostol Paul, în Scrisoarea către Filipeni, capitolul al doilea, versetele 5-11, menţionează acest fapt, astfel: S-a umilit pe sine, făcându-se ascultător până la moarte, şi încă moartea pe cruce. Pentru aceasta şi Dumnezeu l-a înălţat, şi i-a dăruit numele care este mai presus de orice alt nume, pentru ca în numele lui Isus să se plece tot genunchiul: al celor din ceruri, al celor de pe pământ şi al celor de dedesubt, şi orice limbă să dea mărturie că Isus Cristos este Domn, spre gloria lui Dumnezeu Tatăl.
Pe bună dreptate, Isus putea spune: Învăţaţi de la mine că sunt blând şi smerit cu inima (Mt.11, 29 ).
În timpul activităţii sale evanghelizatoare, dumnezeiescul Învăţător a insistat asupra virtuţii umilinţei. Textul evanghelic propus pentru duminica a 22-a de peste an, C, (Lc.14, 1.7-14 ) scoate în evidenţă necesitatea umilinţei.
Invitat la masă de către un farizeu fruntaş, Isus observă cum invitaţii se îngrămădeau să ocupe locurile cele mai din faţă. Pentru corectarea acestei atitudini, Isus propune calea cea justă: a nu se aşeza în fruntea mesei, deoarece gazda, îndeobşte, are invitaţi deosebiţi pe care vrea să-i aşeze pe locurile cele dintâi. Văzându-le ocupate, stăpânul le va cere ocupanţilor abuzivi să se retragă ruşinaţi, în favoarea invitaţilor speciali.
Atitudinea corectă prevede a se aşeza pe un loc mai retras, lăsând la aprecierea gazdei să fie poftit mai sus, ceea ce ar atrage respectul cuvenit din partea comesenilor.
Pedagogul dumnezeiesc se foloseşte de această ocazie pentru a atrage atenţia gazdei sale cu privire la darea de ospeţe, la care, de obicei, sunt invitaţi rude, prieteni, cunoştinţe şi personalităţi. Isus vede în astfel de împrejurări, afişarea orgoliilor şi oportunismelor. Îi recomandă fariseului fruntaş să invite, mai degrabă, săraci, schilozi, şchiopi şi orbi, pentru că aceştia nu au cu ce să-i răsplătească, ci îşi va primi răsplata supremă, la învierea celor morţi.
Ce lecţie minunată de comportament creştin privind smerenia şi caritatea !
Aceeaşi atitudine o recomandă şi cele cinci versete din cartea lui Ben Sirah (lectura întâi: 3,19-21.30-31) : Fiule, săvârşeşte faptele tale cu multă modestie…Cu cât eşti mai mare, cu atât să te umileşti mai mult, şi vei afla har înaintea Domnului … Omul cu judecată meditează spusele celor drepţi. Dorinţa celui înţelept este să găsească urechi care să-l asculte.
Psalmul responsorial 67 evidenţiază bunătatea lui Dumnezeu faţă de cei sărmani, adică smeriţi:
Cei drepţi se bucură în faţa lui Dumnezeu, tresaltă de bucurie şi de veselie.
Cântaţi Domnului, lăudaţi numele lui. Numele său este Domnul.
……………………………………………………………………………………..
Ai dat moştenirii tale o ploaie binefăcătoare, Dumnezeule, şi ai înviorat-o când era sleită de puteri.
În locul în care s-a aflat poporul tău, Tu i-ai purtat de grijă, Dumnezeule, Tu eşti bun cu cei săraci.
Lectura a doua, din scrisoarea către evrei (12,18-19.21-24) felicită pe cei preocupaţi de viaţa spirituală, simbolizată de „Muntele Sionului şi de cetatea Dumnezeului celui viu, de Ierusalimul ceresc, de miile de îngeri în mare bucurie”.
„Dumnezeule al puterilor, de la care vine tot darul desăvârşit, sădeşte în inimile noastre iubirea faţă de numele tău, uneşte-ne tot mai strâns cu tine, spre a hrăni în noi ceea ce este bun, şi veghează cu grijă, ca să păstrezi ce ai sădit în noi. Prin Cristos Domnul nostru. Amin”. (Rugăciunea duminicii)

P.A.Despinescu