Centrul Diecezan Caritas Iasi

„Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu ca să credeţi în cel pe care l-a trimis el” ( In.6,29 )
Cât de fără judecată sunt mulţi oameni! Deşi dispun de spirit de observaţie şi capacitatea de a ajunge la cauza primă a existenţei, Dumnezeu, prea mulţi preferă o sumedenie de divagaţii, în hăţişul întrebărilor fără răspunsul potrivit.
Pentru a linişti curiozitatea umană nativă şi a o îndruma pe făgaşul cel bun, Dumnezeu, în înţelepciunea şi iubirea sa fără margini, a binevoit să se reveleze în creaţie şi în dialog cu aleşii săi, spre binele multora şi chiar al tuturor.
Prima propoziţie a Bibliei, în cartea Genezei, răspunde întrebării: Cum au apărut toate ? La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul.
Când îl cheamă pe Moise pentru a-i încredinţa eliberarea poporului ales din robia egipteană, Dumnezeu i se arată în rugul arzând (Ieş.3,2), iar apoi prin cuvintele: „Eu sunt cel care sunt (adică Existenţa însăşi). Aşa să spui fiilor lui Israel: Cel ce este m-a trimis la voi” (Ieş.3,14).
Descoperindu-se în Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită, atunci când se decide ca Fiul să vină între oameni, vocea Tatălui răsună la botezul lui Isus în apa Iordanului iar mai târziu în Schimbarea sa la Faţă pe muntele Tabor, spunându-i: „Tu eşti Fiul meu cel iubit, în tine îmi găsesc toată bucuria” (Lc.3,22b), şi „Acesta este Fiul meu cel ales, ascultaţi de el” (Lc.9,35b).
După săvârşirea minunii înmulţirii pâinilor, relatată de sfântul apostol şi evanghelist Ioan în capitolul al 6-lea, versetele 5-15, mulţimile uimite de semnul făcut de Isus, se simţeau tot mai atrase de „acest profet care vine în lume”.
Îndemnaţi de pedagogul desăvârşit, Isus, să lucreze „pentru hrana care rămâne spre viaţa cea veşnică, oamenii vor să fie cât mai bine instruiţi pentru a şti ce trebuie să facă pentru a săvârşi faptele lui Dumnezeu ( voinţa sa ).
Răspunsul este fără echivoc: „Să credeţi în Cel pe care l-a trimis” (v.29b). Nemulţumiţi cu această declaraţie aşa de clară, oamenii vor mereu semne. Isus le îndreaptă atenţia spre adevărata pâine din cer pe care o dă Dumnezeu spre viaţa lumii. Pentru a răspunde la dorinţa mulţimii: „Doamne, dă-ne totdeauna pâinea aceasta!” (v.34), Isus le răspunde cât se poate de personal: „ EU SUNT PÂINEA VIEŢII !” (V. 35 ). O propoziţie simplă, dumnezeiască, anticipare a instituirii Euharistiei, concretizare a Iubirii veşnice care vrea să fie mereu cu oamenii de pretutindeni.
Prima lectură a acestei duminici, luată din cartea Exodului (16,2-4.12-15) arată grija Providenţei faţă de poporul ales, în peregrinarea îndelungată prin pustiu, înainte de a intra în Ţara făgăduită, şi este imaginea spirituală a aceleiaşi milostiviri permanente a lui Dumnezeu faţă de oameni în dificultăţile multiple ale călătoriei pământeşti în drum spre Patria fericirii eterne.
Lectura a doua, din scrisoarea sfântului Paul către efeseni (4,17.2o-24) ne redă îndemnul stăruitor al apostolului la un comportament creştinesc, „conform adevărului care este Isus însuşi” (v.20b). Asta înseamnă a nu se mai lăsa amăgit „de poftele înşelătoare” (v.22b). De cea mai mare importanţă pentru creştini este „înnoirea duhului”, felul de a gândi al omului călăuzit de Duhul lui Dumnezeu, duh al adevărului, al luminii, al sfinţeniei şi al păcii.
Paul, cel ales de Domnul ca „să-i poarte numele înaintea popoarelor, a regilor şi a fiilor lui Israel, avea autoritatea cuvenită pentru a spune efesenilor şi tuturor oamenilor: „ Însuşiţi-vă purtarea omului nou care a fost creat într-adevăr drept şi sfânt, după chipul lui Dumnezeu (v24). Ştiindu-se bine că fără ajutorul de sus nu se poate face nimic bun, rugăciunea duminicii imploră asupra credincioşilor acest ajutor:
„Fii alături, Doamne, de slujitorii tăi şi arată-le celor care te imploră bunătatea ta cea nemărginită; ei sunt mândri să te recunoască drept Creator şi Cârmuitor: reînnoieşte şi păstrează în ei harul tău, ca să-ţi fie plăcuţi pururi. Prin Cristos Domnul nostru. Amin

P.A.Despinescu