|
|
V duminica dupa Pasti, anul C , 2 mai 2010
El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Nu va mai fi moarte, nici plâns, nici strigăt, nici durere (...)
Eu, Ioan, am văzut un cer nou şi un pământ nou.(…) Atunci cel care şade pe tron a spus: "Iată, toate le fac noi".
Profeţia lui Ioan din Apocalips exprimă dorinţa comună şi aşteptare a fiecărui om, de a trăi fără suferinţă, fără boli, războaie şi moarte. Observăm pe parcursul istoriei efortul tuturor generaţiilor în îmbunătăţirea lumii noastre. Diferite iniţiative de a descoperi sau elabora lucruri noi, mai bune, mai performante, mai civilizate, avansate tehnologic, etc. Progresul omenirii este vizibil la mai multe niveluri ale vieţii noastre. Dar acest progres tehnic şi tehnologic este în stare să garanteze şi progresul fericirii şi mulţumirii omului contemporan ?
Cineva a spus că oamenii din timpurile noastre nu au fost niciodată atât de aproape de ei înşişi (prin mass-media), şi totodată atât de departe de ei înşişi. (“ singurătatea printre mulţimile ” , din cauză indiferenţei la cei din jur)
De aceea Isus, arată în evanghelia de azi o cale a realizării adevăratului progres al omenirii prin porunca cea noua a iubirii:
Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii.
Cunoaştem faimoasa expresia lui J.P. Sartre : “ Ce este iadul ?, Iadul sunt ceilalţi oamenii”.
Fraza această o comentează episcopul Kallistos Ware : “ Iadul – nu sunt ceilalţi oamenii. Iadul sunt eu, separat de semenii mei, respingând relaţii umane, lăpădându-mă de Preasfânta Treime.
Cred că nu este întâmplător contextul cuvintelor lui Isus despre porunca nouă a iubirii. Ele sunt spuse după plecarea lui Iuda Iscarioteanul. Isus este trădat deja. Drama lui Iuda este tocmai în faptul că se izolează de Isus şi de comunitatea Apostolilor. Activează singur, se închide, fuge de iubirea lui Isus. Dar Isus, îl iubeşte pe Iuda, în ciuda trădării sale. Porunca cea nouă înseamnă – iubirea în ciuda trădării, în ciuda infidelităţii, înseamnă iubirea necondiţionată şi nelimitată din partea aceluia care iubeşte. Iubirea nu impune automat convertire. Respectă libertatea. Iuda va rămâne trădător până la capăt.
C.S.Lewis a scris: Dumnezeu este un susţinător, care intenţionat creează propriii paraziţi, dându-ne viaţă, ca să-L putem exploata pe El. Astă înseamnă iubire.
Iubirea câştigă atunci când pierde. Trebuie să învăţam să pierdem. Poate din acest motiv Isus foloseşte această asemănare a celor trimişi de El : să fiţi ca nişte oi în mijlocul lupilor.
Să fiţi gata pentru a fi muşcaţi, mâncaţi, consumaţi de cei din lume. Pierzând veţi arăta că aveţi bogăţia mare în voi, care nu este de la voi, chiar dacă se află în voi.
Cum este posibilă o astfel de atitudine ?
Aş indica două motive.
Primul îl aminteşte sf. Parinte Benedict al XVI-a în prima sa enciclica Deus Caritas est:
Iubirea poate fi cerută ( în calitate de poruncă), deoarece înainte să fie cerută, este dăruită (gratuit, îmbelşugat şi necondiţionat). Dacă ai primit mult şi ai un surplus, eşti obligat să împarţi bogăţia cu cei care nu au primit la fel de mult ca tine.
Al doilea motiv îl exprimă fraza : Nimeni nu are mai mare nevoie de iubire, decât acela care n-o merită.
Nimeni dintre noi a meritat iubirea din partea lui Dumnezeu. Spune sf. Pavel :
Dumnezeu îşi arată dragostea Lui faţă de noi prin aceea că, Cristos a murit pentru noi când noi eram încă păcătoşi.
(Romani 5, 8)
Nimeni nu-şi poate cumpăra iubirea, nu poate plăti pentru iubire, nu poate merita iubirea. Precum iubirea este oferită gratuit din partea lui Dumnezeu, gratuitatea ei trebuie respectată şi în transmiterea ei mai departe. Altfel iubirea nu este iubirea adevărată, ci devine o oarecare caricatură a iubirii.
Intr-o discuţie cu farisei Isus formulează la adresa lor aceste cuvinte triste:
Eu vă cunosc că n-aveţi în voi dragostea lui Dumnezeu. ( Ioan 5,42 )
Să ne dea Domnul harul inimilor permanent pline de iubire. Amin.
Pr. Henryk Urban SJ
|
|
|
