Centrul Diecezan Caritas Iasi

„ Slava Domnului răsare deasupra ta” (Is.60,1)
„ Acum s-a descoperit că păgânii sunt moştenitori ai făgăduinţei
Împreună cu noi” (Ef.2,6).
„ Am venit de la răsărit ca să ne închinăm Regelui”(Mt.2,2b)
„ Născut înainte de Luceafăr şi înaintea veacurilor, Domnul,
Mântuitorul nostru, astăzi s-a arătat lumii”.
Cuvântul epifanie ( în greceşte epiphaneia ) înseamnă manifestare; folosit în sens religios, aminteşte de arătările în care Dumnezeu a voit să fie cunoscut de oameni, în decursul istoriei, îndeosebi în persoana lui Isus Cristos.
Acesta este înţelesul profund al solemnităţii Epifaniei Domnului. Ea a început să fie sărbătorită în orient, în secolul al 6-lea, în ziua de 6 ianuarie, legată de solemnitatea Naşterii Domnului, fixată mai târziu în occident pe 25 decembrie. După multe discuţii, bisericile din orient şi occident s-au pus de acord să celebreze Crăciunul pe 25 decembrie, Epifania rămânând stabilită pe 6 ianuarie.
În orient, Epifania a rămas ca marea sărbătoare a”arătărilor Domnului”, centrată în mod esenţial pe botezul Domnului nostru Isus Cristos, mai întâi pentru că acest botez a fost în sine ocazia uneia din manifestările lui Dumnezeu Tatăl: „Acesta este Fiul meu preaiubit…(Mt.3,13); Mc.1,9 etc.), apoi, pentru că celebrarea botezului lui Isus tinde să pună în lumină deplină înţelesul spiritual al venirii sale în lume.
În occidentul mai puţin contemplativ, mistic, tradiţia populară s-a ataşat mai mult de episodul „celor trei crai de la răsărit”, în legătură cu Naşterea Domnului, celebrată câteva zile mai devreme. Această legătură s-a stabilit fie prin relatarea din evanghelia după Matei privind venirea magilor (2,1-12), fie şi prin ficţiunile poetice ale textului apocrif cunoscut sub denumirea de „Protoevanghelia lui Iacob”, din secolul al 2-lea, care a impresionat pe unii cititori. Liturghia romană vrea să reliefeze înţelesul adânc al relatării evanghelistului Matei: aceşti înţelepţi veniţi din orient, străini Israelului, sunt de fapt manifestarea caracterului universal al mântuirii aduse de Cristos.
Textele liturghiei solemnităţii Epifaniei Domnului (Mt.2,1-12;
Is.60,1-6; Ef.3,2-6) scot în evidenţă taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu şi manifestarea sa lumii. Sfântul apostol şi evanghelist Matei relatează faptul istoric al venirii magilor din răsărit, călăuziţi de stea la Ierusalim, şi de aici, după întâlnirea cu Irod, la Betleem: „Unde este regele de curând născut al iudeilor? Fiindcă am văzut steaua lui răsărind şi am venit să ne închinăm lui”(v 2).
Pentru cei trei crai de la răsărit, steaua era semnul providenţial care îi chema la evenimentul „naşterii regelui iudeilor”. Ajunşi la Betleem, „intrând în casă, l-au văzut pe copil cu Maria, Mama sa, şi, căzând în genunchi, s-au plecat cu faţa la pământ înaintea lui”(v.11). Apoi, conform uzanţelor, „ deschizându-şi comorile, i-au oferit daruri: aur, tămâie şi smirnă”(v.11). Aceste daruri îşi au semnificaţia lor simbolică: „prin aur este arătată puterea regelui; prin tămâie este indicat marele preot; prin smirnă este vestită înmormântarea Domnului” (s.Petru Crisologul).
Profetul Isaia vede întruchiparea evenimentului în cetatea sfântă a Ierusalimului: „Scoală-te, luminează-te, Ierusalime, căci lumina ta vine şi slava Domnului răsare deasupra ta…Popoarele se vor îndrepta spre lumina ta şi împăraţii spre strălucirea aurorii tale” (vv.1 şi 3).
Sfântul Paul, apostolul neamurilor, scrie efesenilor, explicându-le taina lui Cristos, descoperită lui, ca un har dat spre a le fi împărtăşit: „ taina stă în aceea că prin evanghelie păgânii sunt împreună moştenitori cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi şi sunt părtaşi cu noi la aceeaşi făgăduinţă în Cristos Isus” (v.6).
Sfântul papă Leon cel Mare, într-una din predicile sale (a 3-a) la Epifania Domnului, scrie: „Prin cei trei magi, toate popoarele să-l adore pe Creatorul universului. Dumnezeu să fie cunoscut nu numai în Iudeea, ci pe tot globul pământesc şi pretutindeni, ca în Israel, mare să fie numele său (Ps.75,2). Şi tot dânsul continuă: „ Ştim bine că toate acestea s-au împlinit când o stea i-a condus pe cei trei magi, chemându-i din ţara lor îndepărtată, ca să-l cunoască şi să-l adore pe regele cerului şi al pământului. Această stea ne îndeamnă şi pe noi să urmăm acest exemplu de ascultare şi să slujim, pe cât putem, acestui har care îi invită pe toţi la Cristos”.
Binecuvântaţi, prin harul botezului nostru, cu chemarea creştină, îndreptăm spre tronul harului, următoarele rugăciuni:
„Rege al veacurilor, care dăinui din neam în neam, trimite cuvântul tău în inimi ca picăturile de ploaie pe pământ!
Rege al dreptăţii, care voieşti să-l eliberezi pe cel sărac şi fără apărare, fii binevoitor faţă de cei sărmani şi oropsiţi!
Stăpâne al cerurilor, tu ai coborât de pe tronul tău regesc la cele de pe pământ, învaţă-ne să te recunoaştem şi să te cinstim în fraţii noştri sărmani şi neluaţi în seamă!”
Iar rugăciunea principală a solemnităţii să fie bucuria statornică a inimilor noastre, ale tuturora:
„ Dumnezeule, care prin steaua călăuzitoare l-ai descoperit astăzi neamurilor pe Fiul tău unul născut, dă-ne, te rugăm, harul ca noi, care te-am cunoscut prin credinţă, să ajungem să privim chipul măririi tale. Amin”.

P. A. DespinescuM